În ziua a treia de audieri, ultimii cinci miniștri, dintre cei 16 propuși de Ludovic Orban, au apărut în fața comisiilor reunite ale Parlamentului. Ceea ce s-a întâmplat a văzut toată lumea, la unele comisii a fost spectacol, în vreme ce la altele dezbaterile s-au desfășurat decent, chiar dacă verdictul era cunoscut dinainte. Dacă în comisiile de sănătate s-a fumat pipa păcii, iar audierea lui Victor Costache a fost precum un examen din studenție, în comisiile muncă, puțin le-a lipsit celor din PSD și PNL să se păruiască la propriu.

Ministrul Victor Costache a ajuns la Parlament cu vreo 20 de minute înainte de ora 10.00. Ne-am intersectat în liftul pe care l-am luat împreună până la etajul al doilea. Eu eram însoțit de fotoreporterul Evenimentului Zilei, el era flancat de vreo trei aghiotanți. Înalt, bine făcut, m-a tratat cu spatele... nu ne cunoaștem personal. A ratat prilejul, dacă v-a citi articolul, să-l cunoască pe autor.

Eu, în schimb am avut ocazia să trag cu ochiul la foile pe care le ținea, pe care am descifrat, cu caractere îngroșate, „ÎNTREBARE”, iar câteva rânduri mai jos, „RĂSPUNS”. Văzând hârtia m-am întrebat dacă știa dinainte întrebările ce urmează să îi fie puse în comisie... N-am apucat să-mi finalizez gândul, căci liftul a oprit.

La coborâre s-ar fi cuvenit să ne fi salutat dacă tot am împărțit, vreo 30 de secunde, cabina liftului, dar n-am făcut-o. Așa că drumurile noastre s-au despărțit (pentru moment), fără să ne adresăm nici un cuvânt.

Ministrul și aghiotanții au pornit spre grupul parlamentar PNL, iar noi am intrat în sala comisiei. În sală lume multă ( ziariști, senatori, deputați, funcționari și consilier)i, cabluri, camere de luat vederi, genți și rucsace așezate pe lângă pereți, scaune insuficiente.

O audiere ca un examen din studenție

Victor Costache a venit chiar înainte de ora 10.00, s-a așezat, flancat de doi secretari de stat, și-a pus în față câteva foi tipărite, altele decât cele din lift. În dreapta și-a așezat stiloul scump de firmă și în stânga o mapă de plastic.

Audierea a fost ca un examen obligatoriu, a cărui notă nu se pune la media anuală, dar care trebuie bifat, cu Costache în postura studentului timorat de profesorii despre care știe că vor să-l pice.

Alb precum hârtia, cu figura împietrită de emoție, a început să citească bilanțul celor trei luni de guvernare. Vorbea tărăgănat, liniar, fără semne de punctuație, precum un robot care dă ora exactă sau transmite instrucțiuni:

„...ăăam rezolvat...descentralizareaăăă...sistemului medical...ăăă...rezidențiat...ăăă...”

Și a ținut-o așa cam 10-12 minute, vreme în care s-a jucat nervos cu stiloul. De partea cealaltă nici auditoriul nu părea prea interesat, făcând ceea ce știa mai bine.

Jurnaliștii consemnau, cameramanii filmau, fotografii surprindeau instantanee, o parte dintre parlamentari își luau notițe, alții vorbeau cu vecinii sau își consultau telefoanele, Leon Dănăilă, venerabilul chirurg-senator, privea fix undeva în față, peste toți, către linia ce unește tavanul cu peretele. Atmosfera era de plictiseală, iar ministrul Costache continua:  „reformaăăă...sanitarăăăă...ăăă...sistemul...ăăă...medicinaăăă....”

 Susținătorul în bleumarin