Declaraţia din 20 iulie 1992 a lui Nicu Ceauşescu la proces nu este o simplă declaraţie (din care spicuim mai jos), ci aduce pe alocuri a testament pentru generaţiile viitoare. Şi-a ales o poezie. Pe care urma să o spună în instanţă.

Poezia era a lui Nichita Stănescu - pe care îl iubea nespus şi ale cărui poezii le ştia pe de rost. N-a mai spus poezia...Deşi viaţa părea să nu mai aibă nici un sens pentru el, nu voia ca istoria să pună în dreptul lui ilara notiţă: "Criminal, beţiv şi afemeiat". Tocmai de aceea, a "ascuns", subtil, printre cuvintele riguroase, cuvinte cu iz "testamentar".

"Domnule preşedinte, onorată instanţă... Parafrazându-i pe antici, aş spune că trebuie făcut totul pentru aflarea adevărului. Vreau să cred că acest lucru mai este valabil şi astăzi, deşi multe demonstrează contrariul - nu vreau să intru în amănunte, căci sunt bine cunoscute.

După cum ştiţi, procesul aflat astăzi pe rolul Curţii Supreme de Justiţie este un proces esenţialmente politic, prin care se doreşte condamnarea mea, indiferent de încadrare, dar să fiu condamnat. În cele ce urmează voi prezenta o serie de argumente în susţinerea acestei aserţiuni, subliniind unele «întâmplări» cel puţin ciudate prezentate în acest caz. (...)

Argumente

După cum se cunoaşte, am fost trimis în judecată prin sesizarea Tribunalului Teritorial Bucureşti (TMTB) la 26.IV.1990, conform rechizitoriului Direcţiei Procuraturii Militare (DPM), pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid prevăzute de art. 357, alin. 1, lit. a şi b C. pen., precum şi nerespectarea regimului armelor şi mu-niţiilor prevăzute de art. 279, alin. 3, lit. a, b, C. pen., care a făcut obiectul dosarului 95/1990. (...)

Doresc să menţionez că în urmă cu câteva luni am înaintat procurorului general o cerere de promovare a recursului extraordinar - ultima cale legală pe care o mai aveam - în vederea judecării corecte a cazului meu. Se pare că recursul extraordinar promovat de Procuratură este un refuz «elegant» al cererii mele. Mai mult, formularea finală lasă să se înţeleagă că este aproape un act de clemenţă, dată fiind starea mea de sănătate (sau boală - cum preferaţi).

Cred însă că astfel de argumente sunt neavenite când trebuie judecată o cauză atât de serioasă. Refuz să văd orice legătură între sănătatea mea şi încadrarea juridică a cazului. Poate sunt «naiv» sau nu am pregătirea care să-mi permită să văd aceste «conexiuni». Rămân însă la convingerea că acest caz, aşa cum se poate observa din scurtul istoric al desfăşurării lui, nu a fost judecat. Mai mult, el nu a fost anchetat şi în cele ce urmează vă voi prezenta o seamă de aspecte care mă conduc la această concluzie.

"Nu am dat ordin" În ceea ce priveşte aşa-zisa deţinere de arme, menţionez următoarele: În primul rând, nu am fost lăsat să mă apăr. Nu s-a găsit nici o armă la locuinţa din Sibiu, deoarece în ziua de 22 decembrie 1989 în jurul orei 8:30 a fost predat lt.col. Stroia Camil, comandantul UM 0204, din dispoziţia mea, un fişet conţinând un număr de arme de vânătoare, care se aflau în păstrarea Direcţiei a V-a a DSS. Acest fapt dovedit prin declaraţia lui Stroia Camil, făcută în timpul procesului g-ral mr. Neagoia Marin, fostul şef al Direcţiei a V-a, confirmată de ofiţerul armurier care se ocupa de întreţinerea lor, precum şi de actul de evidenţă al acestora şi aflat la fosta direcţie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru pistolul cu aer comprimat - cu caracter sportiv - deţinut la Bucureşti (...). Domnule preşedinte, aşa cum am declarat încă de la prima şedinţă de judecată - eu nu am dat ordin să se tragă în populaţie, dimpotrivă, am dat ordin şi nu o dată - cadrelor de conducere de la nivelul judeţului ale MApN, MI şi gărzilor patriotice, să nu tragă - deci să nu se facă uz de armă - împotriva populaţiei, cât şi ordinul de a nu se distribui arme şi muniţie populaţiei.

Această atitudine a mea, în acea perioadă, se dovedeşte prin: declaraţia pe care am făcut-o în prima zi a cercetării judecătoreşti, auzită de întreaga ţară prin radio şi televiziune; declaraţiile date în proces de Rotariu Iulian - fostul şef al Inspectoratului Judeţean al MI, Petrişor Teodor - fostul şef al Securităţii judeţene, Pescar Eugen Viorel - fost secretar al CJ de partid, Boşoteanu Constantin, Toma Eugen - foştii activişti ai CJ de partid ş.a. Menţionez, în acelaşi context, declaraţiile martorului Radu Dumitru - fostul şef de Stat Major al gărzilor patriotice date în timpul cercetării judecătoreşti, prin care arată că a parti-cipat la teleconferinţa de la 17 decembrie 1989 numai când se discutau probleme legate de aprovizionarea populaţiei. Martorul a mai susţinut în mod eronat că a primit ordin de la mine de a înarma gărzile patriotice (lucru în flagrantă contradicţie cu declaraţiile martorilor Pescar Eugen şi Viorel şi Nicu Silvestru, deci neconformă cu realitatea).

Notiţe

Radu Dumitru a declarat sub jurământ la cercetarea judecătorească că a dat ordin de înarmare a gărzilor patriotice în seara zilei de 22 decembrie 1989 - când eu nu mai eram de mult la Sibiu. Aceste mărturii au fost făcute sub prestare de jurământ şi este semnificativ faptul că declaraţiile în favoarea mea la care am făcut referire mai sus (cât şi altele) nu au fost reţinute în instanţă; Aşa-zisa «stenogramă» invocată de mai multe ori în rechizitoriu (practic pe ea se bazează întreaga acuzaţie), sentinţă şi decizie - nu există. Ceea ce s-a prezentat în proces sunt în realitate nişte note sumare şi incomplete ale unui activist, care nici nu avea calitatea de stenograf, cum recunoaşte el însuşi în cadrul cercetării judecătoreşti.

De altfel, din aceste «notiţe» s-a reţinut trunchiat, numai ceea ce convenea. Rezultă, cu claritate, că cele reţinute de rechizitoriu nu corespund realităţii, nu sunt dovedite cu probe viabile, ci sunt rezultatul unor interpretări tendenţioase pe declaraţiile unor martori care una au declarat în faza de urmărire penală şi alta sub prestare de jurământ. Aşa-zisul ordin de a se trage, pentru care sunt condamnat, repet, nu corespunde realităţii. În instanţă nu au fost aduse ca probe «aşa-zisele» note după care s-a întocmit stenograma - când şi cum nu se ştie de către cine?!...(...) Vinovat?

Ce a determinat ca anumite acte de violenţă (în esenţă, petrecute în şi după 22 decembrie 1989) să fie considerate ca «revoluţionare», iar autorii sau instigatorii lor să fie consideraţi «eroi» şi să fie înaintaţi în grad şi, în acelaşi timp, aceleaşi fapte să constituie infracţiune pentru care trebuie găsit un «vinovat»? Pentru că, Domnule Preşedinte, s-ar ajunge la o concluzie logică cel puţin bizară, în lumina faptelor petrecute la Sibiu...(...). Ştiu, Domnule Preşedinte, că acest «caz» trebuie încheiat şi că, poate, cel mai convenabil ar fi să nu mai exist. Ar fi convenabil pentru toţi cei implicaţi. Pentru cei care au comis crimele, chiar dacă nu ştiau de ce şi pentru ce. Pentru cei care au dat ordinele şi au ascuns faptele şi, nu în ultimă instanţă, pentru cei care au «judecat» şi au căutat o soluţie «conjuncturală».

Istoria, deşi este imparţială, s-ar putea să-i «ierte» pentru ceea ce au făcut şi fac, poate aplicând dictonul «Vas Victis». Oamenii nu au acest drept". Aşa a încheiat Nicu Ceauşescu.

• "Domnule Preşedinte, că acest «caz» trebuie încheiat şi că, poate, cel mai convenabil ar fi să nu mai EXIST. Ar fi convenabil pentru toţi cei implicaţi. Pentru cei care au comis crimele, chiar dacă nu ştiau de ce şi pentru ce. Pentru cei care au dat ordinele şi au ascuns faptele şi, nu în ultimă instanţă, pentru cei care au «judecat» şi au căutat o soluţie «conjuncturală».Istoria, deşi este imparţială, s-ar putea să-i «ierte» pentru ceea ce au făcut şi fac, poate aplicând dictonul «Vas Victis». Oamenii nu au acest drept". Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu

FOLCLOR. În perioada procesului, lui Nicu Ceauşescu i s-a atribuit şi remarca potrivit căreia noii conducători ai României nu vor fi în stare să se ridice la nivelul părintelui său, mai ales din punct de vedere al infrastructurii. "Nici în 20 de ani nu veţi reuşi să zugrăviţi ceea ce a construit tata, darămite să construiţi ceva nou!", ar fi spus "Prinţişorul". Sunteţi de acord cu această afirmaţie? sarmalele reci - nicu ceausescu presedinte<object height="33" width="448"><embed allowscriptaccess="always" flashvars="username=wannad&hash=8c71e3f96e7f5d&miniMode=true" type="application/x-shockwave-flash" src="http://embed.trilulilu.ro/audio/wannad/8c71e3f96e7f5d.swf" height="33" width="448"></embed></embed><//embed></object>Asculta mai multe audio diverse Absolvent al Facultăţii de Fizică, părinţii îi hărăziseră lui Nicu o carieră politică. A fost prim-secretar al CC al UTC, iar din 1987 prim-secretar al organizaţiei de partid Sibiu. Pentru a-i schimba modul de viaţă dezordonat, în a doua jumătate a anilor 1980 părinţii l-au căsătorit aproape forţat cu Poliana Cristescu, o activistă de încredere, şefa organizaţiei pionierilor. Nicu nu a dat prea mare importanţă mariajului şi a continuat să trăiască aşa cum ştia el. Acuzat iniţial, la Revoluţie, pentru genocid, omor deosebit de grav şi subminarea economiei naţionale, a fost condamnat în cele din urmă doar la cinci ani pentru nerespectarea regimului muniţiilor şi armelor de foc. Din cauza modului său de viaţă dezordonat, s-a îmbolnăvit de ciroză. A decedat într-o clinică din Viena în septembrie 1996.

Da, da, acel "Nicuşor", "beizadeaua", "prinţişorul"... Porecle primite de-a lungul timpului. Dar cum era el, Nicu Ceauşescu? Greu de spus, uşor de umblat prin meandrele istoriei.

Cineastul Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu îşi aduce aminte un mic moment inedit legat de Nicu Ceauşescu: "L-am cunoscut pe când era de-o şchioapă şi se juca cu mine pe podiumul unei adunări populare. Eu îmi căutam un unghi de filmare şi nu puteam, pentru că cineva mă sâcâia cu un băţ, ieşind şi intrând în cadru. Las aparatul puţin jos: era Nicu, zâmbea copilăros. Ca un arc peste timp, să ştiţi că avea o ţinută omul acesta. Nu-l ajuta nimeni, era nativ! Avea damblalele lui, dar era... era un personaj!".

"Bea, era afemeiat, avea vicii...", spune poporul. Un răspuns la toate acestea l-a dat în cartea sa "Nu regret, nu mă jelesc, nu strig" Mihaela M. Ceauşescu (nepoata lui Nicolae Ceauşescu): "N-am să pot pricepe niciodată, oricât de mult m-aş strădui, de ce se înverşunează uneori «mulţimea», atinsă parcă de o boală contagioasă, să devoreze cu atâta patimă o altă fiinţă umană, împovărând-o cu toate vinile pământului, numai pentru simplul motiv că este fiul tatălui său!".

"Înşiruirea de cuvinte din faţa dumneavoastră este ca un fel de păsări care zboară invers, folosind astfel o inspirată imagine a lui Borges. Ea presupune din punct de vedere al poetului că nu trebuie auzit cântecul privighetorii, ci înţelesul cântecului ei". Aceste rânduri au fostr aşternute pe o bucăţică de hârtie, cu mâna tremurândă, de către Nicu Ceauşescu..."Beizadeaua", "prinţişorul"... Porecle primite de-a lungul timpului. Iată ce îi spunea el Mihaelei M. Ceauşescu (cf. volumului "Nu regret, nu mă jelesc, nu strig") înainte de "marea condamnare": "Eu cred că voi fi condamnat pe viaţă sau voi primi cel puţin vreo 20 de ani, adică exact atât cât să nu mai apuc să gust din «dulcea» libertate, fiindcă eu o să mor în puşcărie, sunt bolnav şi se ştie acest lucru (...). Oricât ar încerca cineva sau aş demonstra eu că sunt nevinovat, zarurile sunt de fapt aruncate. Vor da drumul la o serie de oameni care vor spune că au executat ordinele date de taică-meu, în felul acesta armata iese din cauză, iar la Sibiu se va susţine că s-au executat ordinele pe care le-am dat eu, aşa că mă vor condamna fără să ţină seama de nimic".

Dacă se respecta condamnarea la 20 de ani - pentru genocid, omor deosebit de grav şi subminarea economiei naţionale, Nicu ar fi ieşit din închisoare în anul 2009.

Care ar fi fost soarta lui Nicu dacă mai era în viaţă acum? Poate ar fi ocupat o funcţie în stat! Pentru că există un document extraordinar: declaraţia soldatului care l-a păzit la Spitalul Militar Central şi, până în ianuarie 1990, acesta spune cu stupoare că Nicu Ceauşescu i-a zis că o să cumpere nişte fabrici. Şi soldatul i-a spus: «Cum adică? Fabricile sunt ale statului!». Şi Nicu i-a spus: «Nu, dom'le, că vine capitalismul! Şi, dacă o să vină capitalismul, o să putem fi proprietari de fabrici!». Până la urmă, Nicu Ceauşescu era mai capitalist decât sărmanul soldat, care nu înţelegea că vine capitalismul. Probabil s-ar fi adaptat perfect la vremurile de acum.

EPILOG

Undeva, prin anii '90, într-un magazin alimentar de pe Mendeleev: "Acolo l-am văzut ultiuma oară, fusese deja eliberat", spune cineastul Pantelie Tuţuleasa. "Era cu un coş la cumpărături, s-a uitat lung la mine, ne-am salutat. Apoi ne-am intersectat în staţia de autobuz. Mi-a dat întâietate când am urcat în autobuz, spunându-mi: «Nu mă grăbesc, pentru că nu mai am nimic de pierdut...»." Dacă ar mai fi trăi, probabil s-ar fi adaptat perfect la vremurile de acum.

Probabil ar fi putut să ocupe o funcţie în stat! Pentru că există un document extraordinar: declaraţia soldatului care l-a păzit la Spitalul Militar Central şi, până în ianuarie 1990, acesta spune cu stupoare că Nicu Ceauşescu i-a zis că o să cumpere nişte fabrici. Şi soldatul i-a spus: «Cum adică? Fabricile sunt ale statului!». Şi Nicu i-a spus: «Nu, dom'le, că vine capitalismul! Şi, dacă o să vină capitalismul, o să putem fi proprietari de fabrici!». Până la urmă, Nicu Ceauşescu era mai capitalist decât sărmanul soldat, care nu înţelegea că vine capitalismul. Oare care ar fi fost soarta lui Nicu dacă mai era în viaţă acum? <embed allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" flashvars="config=http%3A%2F%2Fwww.jurnalul.ro%2Findex.php%3Fsection%3Dmultimedia%26screen%3Dvideo_xml%26id%3D511355%26layout%3Dajax" type="application/x-shockwave-flash" src="http://www.jurnalul.ro/flash/videoplayer/player.swf" height="480" width="640"></embed></embed><//embed> sarmalele reci - nicu ceausescu presedinte<object height="33" width="448"><embed allowscriptaccess="always" flashvars="username=wannad&hash=8c71e3f96e7f5d&miniMode=true" type="application/x-shockwave-flash" src="http://embed.trilulilu.ro/audio/wannad/8c71e3f96e7f5d.swf" height="33" width="448"></embed></embed><//embed></object>Asculta mai multe audio diverse Citiţi şi:

• Cum era "prinţişorul" cu adevărat
• SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (I)