EVZ se implică! Tabletă, dulciuri și haine pentru copiii care locuiesc în câmp

EVZ se implică! Tabletă, dulciuri și haine pentru copiii care locuiesc în câmp

Bucurie de nedescris în familia Ion, cea care locuiește în casa care blochează construirea autostrăzii București- Brașov. Evenimentul zilei și Asociaţia Jurnaliștilor Civici le-a făcut o vizită

De mai bine de 15 ani, în spatele Pepinierei Tei-Toboc, o familie și-a ridicat o căsuţă pe un teren viran. La început, Dorina și Mircea Ion, acum părinţi a șapte copii, au fost nevoiţi să doarmă într-un vagon de tren. Cu timpul, bărbatul a construit un adăpost deasupra capului, chiar dacă terenul nu îi aparţinea, pentru el important era să le ofere micuţilor un cămin. Nu era ceea ce își dorea, dar nu a avut altă soluţie. Din dorinţa de a avea casa lor, soţia a depus, în anul 2006, un dosar pentru locuinţă la Primăria Sectorului 2.

N-au reactualizat actele - au pierdut casa

Timpul a trecut, iar familia Ion nu a știut că în fiecare an trebuia să își reînnoiască actele. Drept pentru care, potrivit legii, prin neactualizarea dosarului, Dorina și Mircea au pierdut acest drept. Acum, oamenii se confruntă cu o altă problemă. Casa lor este construită fix pe linia pe unde trebuie să treacă autostrada A3 București- Brașov, însă constructorul a spus că a blocat lucrările pentru că nu poate evacua această familie până când nu se va găsi o soluţie pentru asigurarea unui spaţiu de locuit.

Evenimentul zilei și Asociaţia Jurnaliștilor Civici (AJC) le-a trecut din nou pragul casei ridicate în câmp care blochează lucrările la autostrada București-Brașov. Primul care ne-a deschis poarta a fost Mircea Ion. Proaspăt bărbierit, bărbatul ne-a invitat în casă.

FOTO:Marinela, Flori și Maria (de la stânga) nu s-au mai dezlipt de tableta pe care au primit-o FOTO: MARIUS VLAD

Nu vor mai vedea desene la telefon

Florin, băiatul bolnav de epilepsie ne-a întâmpinat cu o bucurie ieșită din comun: „Ce bine îmi pare să vă văd! Îmi place tare de voi!“ Sub amuzamentul tuturor, băiatul care nu pășește foarte bine cu un picior din cauza unei crize, a sărit în sus de fericire. În acel moment, pungile cu dulciuri și hăinuţele le-au invadat mica încăpere, iar când le-a fost înmânată o tabletă bucuria a fost de nedescris. „Uraaa!!! De azi ne mai uităm la desene la telefon. Vedem la tabletă. Vreau să o văd și eu. Fă-mi o poză“, strigau copiii sub ochii plini de fericire ai părinţilor. Cea mare, Marinela Gabriela, care a împlinit în luna octombrie 14 ani, încerca să le explice că trebuie să aibă foarte mare grijă cu ea. Din toată zarva din casă, Mircea a reușit cu greu să se facă auzit.

Cei de la Drumuri vor să-l angajeze pe Mircea

„Sunt șanse mari să îmi găsesc un loc de muncă. A venit un șef de la Drumuri, de la autostrada asta care vrea să treacă peste casa unde locuiesc și mi-a cerut buletinul să îmi facă cerere de angajare. Ar fi nemaipomenit. Aș avea și eu un venit lunar. Doamne ajută!“, a venit anunţul de la bărbatul casei. „Am și eu o veste de anunţat“, îl completează bucuroasă Dorina, soţia: „M-am întâlnit cu un consilier de la Primăria Capitalei și mi-a spus că doamna Firea este ca o tigroaică în cușcă de când a citit în EVZ de cazul nostru. Lear fi transmis oamenilor dânsei că trebuie să facă tot posibilul să ne dea casă. Cum ar fi să ne mutăm din câmp într-o casă adevărată?“ Dacă doriți să ajutați această familie, sunați la AJC - 0730.660.424, Silviu Ionescu.

Monitorizați și de Primăria Sectorului 2

Cazul familiei lui Mircea Ion este monitorizat de către Primăria Sectorului 2 prin serviciile specializate ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului din anul 2011, când situaţia acesteia a fost sesizată de către școala în care învaţă copiii. În urma sesizării s-au efectuat verificări constatându- se că aceasta ocupă o locuinţă improvizată în câmp. Familia a fost inclusă în programul de prevenire a separării copilului de familia sa derulat în parteneriat cu Asociaţia „Hrăniţi Copiii” și au beneficiat de pachete alimentare, îmbrăcăminte, produse de igienă și ajutoare finanicare în valoare de 4.000 de lei. În toată această perioadă, reprezentanţii primăriei i-au monitorizat și îi va sprijini în continuare prin mijloacelele legale.