8,9 februarie

 

Evoluție, sau mutație? Bună întrebare! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Pe 8 februarie s-au născut Jules Verne, Evangeline Adams, Immanuel Swedenborg, Jack Lemmon, James Dean, John Williams, Ivan Ivanovici Mendeleev, Emanoil Petruţ, Dorina Drăghici, Carol Corbu, Eugenia Bosânceanu, iar pe pe 9 februarie s-au născut Alice Walker, Joe Pesci, Josef Masopust, Cicerone Theodorescu, Constantin Baciu, Mircea Radu Iacoban, Dan Valentin Vizanty.

Încă o perioadă fără semnificaţii importante în calendarul creștin-ortodox, sau tradiţional al europenilor vechi, al dacilor.

O notă specială pentru comandorul Dan Valentin Vizanty, de la a cărui naştere se împlinesc astăzi fix 110 ani. L-am redescoperit pe celebrul căpitan din Aviaţia Regală Română, acum câţiva ani, în corespondenţa de dragoste a tatălui meu, pilot pe FW-190 A6/R1 Panzerjaegerflugzeug, escadrila Luftwaffe Otto, nom de guerre Harry. Cum altfel, mamei mele, pe nume Marieta, în corespondenţă tinerilor îndrăgostiţi, de acum şaptezeci de ani, i se spunea Harietta. Harry şi Harietta! Tata, Harry, i-a lăsat mamei mele o scrisoare, acasă, ea era în refugiu la ţară, Bucureştii erau bombardaţi de americani fără nicio milă. Scrisoarea era datată 12 iunie 1944. Îi spunea mamei mele că a venit la Bucureşti să felicite pe instructorul lui de zbor, pe Mon Cher, pentru câştigarea bătăliei aeriene din 10 iunie. Şi că-i adusese din partea lui şi a camarazilor o sticlă de şampanie franţuzească de cinci litri, aşa cum se obişnuia în aviaţia de pe atunci să se sărbătorească marii campioni, învingătorii.

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi acest episod, pomenit de mine acum doi ani, a prilejuit o frumosă prietenie epistolară cu fata lui Dan Vizanty, Ana-Maria Vizanti. O demnă fiică a unui tată celebru, pe măsura personalităţii pilotului. Ana-Maria, îţi mulţumesc din suflet pentru că, datorită ţie, amintirea comandorului Dan Vizanty este vie! Nu am uitat de sticla de şampanie! Şi mi-a prilejuit şi mie, prin multele mărturii primite de la urmaşii celor care l-au cunoscut, să-l redescoper pe tatăl meu, pilotul care distrugea tancurile ruseşti. Tatei nu-i plăcea să vorbească despre război. Când îl întrebam ce a făcut, îmi răspundea că a împuşcat tancuri. Multe, întrebam eu. Multe, câteva zeci, poate o sută, poate mai mult, răspundea tatăl meu, dar nu destule, nu suficient. Da, nu a fost suficient, dar măcar taţii noştri au încercat, punându-şi viaţa în joc!

Fabuloasă bătălie aeriană, cea din 10 iunie 1944! Poate fi pusă, fără nicio teamă, alături de victoria lui Dromichete asupra macedonenilor, a lui Mircea cel Bătrân asupra turcilor, victoriile lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, apoi Griviţa şi Plevna, contaatacul în cămaşă de la Mărăşeşti şi multe alte fapte măreţe de arme ale românilor. Românii nu prea pot fi cuceriţi cu arma. Cu binişorul, cu minciuna, cu banca, cu creditul, cu investitori, cu bani UE, da, ne-au ocupat!

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Te-ar putea interesa și: