Evoluția euro în următorul an. Când va depăși pragul de 5 lei

Evoluția euro în următorul an. Când va depăși pragul de 5 leiSursa: Arhiva EVZ

Specialiștii în economie estimează că euro va depăși pragul de 5 lei, în următoarele 12 luni. Cursul de schimb va ajunge la 4,94 lei în următoarele șase luni.

Moneda euro va depăși pragul de 5 lei în următoarele 12 luni, iar rata anticipată a inflației a înregistrat o valoare medie de 3,53%. Analiştii CFA România estimează o depreciere a leului până la 5.0062 lei/euro, în următorul an, se arată într-un comunicat de presă.

„Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2022/mai 2021) a înregistrat o valoare medie de 3,53%. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 80% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9470, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0062 lei pentru un euro”, se arată în comunicatul CFA România.

Conform aceleiași surse, indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut comparativ cu luna anterioară la valoarea de 70,7 puncte. Acesta este maximul ultimilor 6 ani. Faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 38,3 puncte.

„Atât indicatorul de încredere, cât şi cele două componente ale sale au atins, pentru a doua lună consecutiv, valorile maxime post-criză Covid-19, ceea ce indică încredere în revenirea economiei în acest an. În contextul revenirii ratei inflaţiei, sondajul prin intermediul evoluţiei anticipate a ROBOR 3M relevă şi posibilitatea majorării cu 25 bps a ratei de dobândă de politica monetară în următoarele 12 luni”, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Efectele pandemiei în economie se vor resimți și anul viitor

Potrivit comunicatului, cea mai mare parte a respondenţilor (peste 77%) anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimţi inclusiv în anul 2022. Cea mai mare pondere, 42%, va fi înregistrată până în trimestrul IV al anului 2022.

În ceea ce priveşte deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021, valoarea medie a anticipaţiilor este 7%, iar cu privire la evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2021 valoarea medie a anticipaţiilor este +5,1%.

Conform comunicatului, datoria publică va ajunge, ca procent din PIB, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52%, iar orizontul de aderare a României la zona euro este 2030.

Ne puteți urmări și pe Google News