Un tribunal din Moscova a respins apelul jurnalistului Alexei Venediktov în procesul pentru calomnie intentat de Evgheni Prigojin, după ce Venediktov l-a descris drept „proprietarul” unei companii militare private.
Venediktov a scris pe Telegram că instanța nu a explicat de ce a respins recursul, având în vedere că însuși Prigojin a recunoscut faptul că deține Wagner Group. Prigojin l-a dat în judecată pe Venediktov pentru calomnie în iunie 2021.
În august 2022, o instanță districtuală a considerat inexactă afirmația lui Venediktov cu privire la proprietatea lui Prigojin asupra companiei militare. O lună mai târziu, Prigojin a confirmat că a înființat Wagner Group în mai 2014, explicând că până atunci a trebuit să păstreze acest secret.
Respingerea apelului de către judecători
Ca răspuns la respingerea de către instanță a apelului lui Venediktov, Prigojin a legat decizia de presupusa „consolidare” a opiniei publice împotriva mass-mediei care critică regimul: “Cred că această demitere are legătură cu consolidarea societății și cu respingerea acesteia față de amenințarea liberală anti-rusă.”
Alexei Venediktov este fostul redactor-șef la Echo of Moscow, o companie media închisă de autoritățile ruse la scurt timp după începerea invaziei din Ucraina, potrivit Meduza.io.
Săptămâna trecută, Tribunalul Basmanny din Moscova l-a condamnat în lipsă pe jurnalistul Alexander Nevzorov (recunoscut ca agent străin în Rusia) la opt ani de închisoare în cazul răspândirii de falsuri despre armata rusă, relatează Interfax.
De ce a fost condamnat Alexander Nezvorov
Jurnalistul rus a fost găsit vinovat de diseminarea publică, sub pretextul unor rapoarte de încredere, informații false în mod deliberat despre acțiunile Forțelor Armate Ruse (clauza „d” partea 2 a articolului 207.3 din Codul penal). Condamnarea jurnalistului vine după multe altele aplicate celor care au îndrăznit să critice acțiunile Rusiei în Ucraina.
Alekandr Nevzorov, care şi-a făcut un nume ca prezentator al emisiunii de ştiri de pionierat „600 de secunde”, în contextul deschiderii societăţii sovietice sub Mihail Gorbaciov, şi care a fost, de asemenea, membru al parlamentului rus, a primit cetăţenia ucraineană după ce a denunţat public invazia Rusiei, numind războiul o „crimă” şi Ucraina victima acestuia.