Evergrande a sfidat falimentul. Șeful gigantului imobiliar a luat o măsură disperată
- Sabina Popescu
- 31 octombrie 2021, 09:54
Pentru a doua oară în luna octombrie, gigantul imobiliar Evergrande a reușit să sfideze falimentul. Cel mai îndatorat dezvoltator chinez a făcut o altă plată pentru o obligațiune în dolari care era scadentă la sfârșitul lunii septembrie, chiar în momentul în care a expirat o perioadă de grație de 30 de zile.
Evergrande nu a confirmat oficial că a plătit o a doua datorie, însă dobânda datorată a fost în valoare de 47,5 milioane de dolari pentru o obligațiune care expiră în martie 2024, potrivit datelor de la Eikon Refinitiv.
Evergrande nu a intrat în faliment - momentan
Rapoartele de vineri, 29 octombrie, vin la o săptămână după ce Evergrande ar fi plătit dobânzi scadente în valoare de 83,5 milioane de dolari, tot cu puțin timp înainte de expirarea perioadei de grație.
Nu este clar de unde obține Evergrande banii pentru a plăti aceste datorii, însă unele surse mass-media au sugerat că președintele companiei, Xu Jiayin, este presat să își bage mâna în propriile buzunare pentru a menține compania pe linia de plutire.
Președintele companiei a plătit datoriile din propriile venituri
La începutul acestei săptămâni, Bloomberg a relatat că autoritățile chineze i-au spus lui Xu să își folosească averea personală pentru a plăti datoriile companiei. Presa locală din Hong Kong a relatat, de asemenea, citând informații de la un registru funciar local, că Xu folosește un conac din oraș ca garanție pentru a asigura împrumuturi bancare.
Proprietate este situată într-un cartier incredibil de scump din Hong Kong. Casele din vecinătate au prețuri de aproximativ 90 de milioane de dolari americani.
Divizia chineză continentală a Evergrande, Guangzhou Kailong Real Estate, a investit, de asemenea, marți, șase milioane de acțiuni, în valoare de 15,48 milioane de yuani (2,4 milioane de dolari), la un grup de dezvoltare listat la Shenzhen ce poartă numele de China Calxon Group, potrivit unui dosar de la bursă. Evergrande deține încă aproximativ o cincime din această companie prin intermediul Guangzhou Kailong.
Acțiunile Evergrande au scăzut vineri cu 3% la Hong Kong
Totuși, Evergrande are în continuare o sumă masivă de datorii. Pasivele sale totale se situează undeva în jurul valorii de 300 de miliarde de dolari, iar compania mai are încă dobânzi neplătite în valoare de 148 de milioane de dolari, care trebuiau achitate luna trecută.
De asemenea, Evergrande mai are de plătit câteva sute de milioane de dolari în acest an, inclusiv o rată de 14,25 milioane de dolari pentru dobânda la o obligațiune în dolari care trebuie plătită sâmbătă, 30 octombrie, potrivit Eikon Refinitiv.
Un faliment al gigantului Evergrande ar declanșa probabil o adevărată undă de șoc în economia chineză. Temerile privind contagiunea din partea Evergrande au neliniștit investitorii globali în ultimele luni, declanșând vânzări de acțiuni în Hong Kong, New York și Londra.
„Accesul la finanțare s-a înăsprit rapid”
De asemenea, randamentele obligațiunilor offshore emise de companiile chinezești au crescut, ceea ce a îngreunat obținerea de fonduri de către aceste firme, iar mai mulți dezvoltatori chinezi mai mici au intrat în incapacitate de plată pentru datoriile lor din străinătate în ultimele săptămâni, inclusiv Fantasia Holdings, cu sediul la Shenzhen, și Modern Land, cu sediul la Beijing.
„Accesul la finanțare pentru dezvoltatorii imobiliari chinezi s-a înăsprit semnificativ și rapid în ultimele săptămâni, deoarece băncile și investitorii au îngrijorări în ceea ce privește sectorul imobiliar”, au scris analiștii de la Moody's într-un raport de joi, 28 octombrie.
Aceștia au adăugat că vânzările de proprietăți au scăzut din cauza constrângerii cheltuielilor dezvoltatorilor și a îngrijorărilor clienților cu privire la faptul că proprietățile vor fi finalizate.
Beijingul pare să ia act de riscurile nerespectării obligațiilor privind datoriile de peste hotare.
Marți, 26 octombrie, două autorități majore de reglementare economică au cerut companiilor „din industrii cheie” să răscumpere dobânda la obligațiunile lor din străinătate. Agențiile au declarat că doresc ca societățile să achite datoriile externe pentru a-și proteja propria reputație, precum și „ordinea generală a pieței”.