În mod normal, în această perioadă a anului, satul Khumjung fojgăie de alpiniști îndreptându-se către Everest. Însă, închiderea muntelui din cauza pandemiei de coronavirus, așezarea himalayană este goală și șerpașii nepalezi șomează.

Ca multe alte țări, Nepalul s-a izolat de lume pentru a opri răspândirea virusului și a interzis accesul la uriașii săi înzăpeziți, chiar în vârf de sezon.

În casele cu acoperișuri de piatră din Khumjung, sătuc aflat în apropiere de poteca ce duce la tabăra de bază a Everestului, corzile și pioleții au rămas neatinse, scrie AFP.

Prăvăliile, ceainăriile și cabanele, utilizare în mod normal de către alpiniștii care se obișnuiesc progresiv pentru piscul de 8848 de metri, sunt pustii.

Pentru ghizii și hamalii șerpași, această închidere a muntelui în plin sezon – de la începutul lui aprilie până la sfârșitul lui mai – reprezintă o catastrofă economică.

Munca în această perioadă le permite să-și hrănească familiile tot restul anului.

„Odată cu anularea sezonului, nimeni nu mai are de muncă. De la zboruri (de avioane și elicoptere – n.r.) la magazine, până la hamali, nu există nimic de muncă”, este îngrijorat Pemba Galzen Sherpa, un ghid care a ajuns de 14 ori în vârful Everestului.

Tabăra de bază fiind închisă, toți lucrătorii locali, care se aflau deja acolo, acum au coborât. Cu mâinile goale, „toată lumea se întoarce acasă”, spune el cu tristețe.

Situați în vârful ierarhiei lucrătorilor muntelui, ghizii câștigă în mod normal între 5000 și 10.000 de dolari într-un sezon.

Însă cei mai loviți sunt lucrătorii mărunți, precum hamalii și bucătarii.

„Acești oameni nu au nici un fel de economii sau contract cu organizatorii de expediții”, explică Damian Benegas, care conduce grupurile de alpiniști pe Everest de aproape două decenii.

Phurba Nyamgai Sherpa, care urcă pe Everest de la vârsta de 17 ani, este îngrijorat pentru viitor, la fel ca sute de oameni ai muntelui care sunt de obicei angajați pentru expedițiile din Himalaya.

„Nu urcăm pe munte pentru că așa ne place, ci pentru că este singura opțiune pe care o avem pentru a munci”, a declarat pentru AFP acest nepalez de 31 de ani, fiu al unui păstor de iaci, care locuiește la Khumjung cu soția sa și fiul lor de șase ani.

Anul trecut, Everestul a cunoscut un record cu 885 de persoane urcate în vârf, dintre care 644 pe partea nepaleză.

China a închis și ea accesul pe munte, tot din cauza epidemiei.

Absența vizitatorilor străini nu îi afectează doar pe șerpași, ci întreaga economie a Nepalului, dat fiind că turismul reprezintă 8% din PIB-ul acestei țări sărace, ramură economică care generează un milion de locuri de muncă.

Refăcându-se cu greu după seismul devastator din 2015, Nepalul spera să atragă o cifră record de două milioane de turiști străini în 2020. Însă acum trebuie să renunțe la această ambiție.

Nepalul nu a înregistrat până acum decât cinci cazuri confirmate de infectări cu coronavirus și nici un mort.

Însă epidemia ar face ravagii dacă ar ajunge la satele himalayene izolate.

„La Khumjung, nu avem decât un spital mic și puține resurse. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar începe să se îmbolnăvească aici”, spune Phurba Tashi Sherpa.

Iar ghidul Phurba Nyamgai Sherpa declară: „Dacă ne lovește epidemia, nici banii nu pot face nimic. Oamenii mor chiar și în țările dezvoltate, atunci ce ni se va întâmpla nouă în Nepal?”