Evenimentul istoric. A fost sau n-a fost Revoluție? Gelu Voican Voiculescu: Nu a fost o lovitură de stat militară

Evenimentul istoric. A fost sau n-a fost Revoluție? Gelu Voican Voiculescu: Nu a fost o lovitură de stat militarăSursa foto: Arhiva EVZ

Într-o ediție incendiară a emisiunii Evenimentul istoric, invitatul jurnalistului Dan Andronic, Gelu Voican Voiculescu, a explicat ce statut au evenimentele controversate din decembrie 89. În opinia fostului viceprim-ministru din guvernul provizoriu Roman, Revoluția a fost de fapt schimbarea radicală a unui regim politic. Acesta a explicat de ce nu se poate vorbi de o lovitură de stat militară cum s-a speculat.

"Nu a murit nimeni după 25 decembrie, când a fost execuția (n.r. - soților Ceaușescu). Noi nu am emis asemenea ordine de tragere. Acuzația care ni se aduce e legată de 862 de morți, dacă la asta au contribuit aceste trupe străine există o explicație. Nu există nicio probă că noi am fi dat ordine în urma cărora s-au produs morți. De la 22 seara când am dat comunicatul către țară până în 27 decembrie, CFSN nu a avut decât o activitate legislativă", a explicat Voican Voiculescu, care este unul dintre inculpați în Dosarul Revoluției.

Chestionat de cercetătoarea Alice Barbu în legătură cu "scena balconului", de unde dictatorul fugise cu elicopterul, fostul senator a detaliat: "S-a tras mult în partea inferioară a CC-ului. Prezența militară împiedica tirul asupra acelei zone. Nu cred că a existat un complot. Nu a fost o lovitură de stat militară. E vorba de proprietatea termenilor. Lovitura de stat presupune o înlăturare a puterii existente de către membrii acelei puteri, or noi eram simpli membri CPUN, 27 de necunoscuți care am semnat comunicatul către țară. A fost o schimbare radicală de sistem politic. Nu a fost nimeni din echipa lui Ceaușescu care a intrat în noua echipă: Bîrlădeanu, Iliescu-dizgrațiat în 72, Brucan, Mănescu, Dan Marțian. E o eroare gravă de raționament să pui pe aceeași treaptă lovitură de stat cu revoluție. A fost Revoluție".

Dan Andronic a invocat și "iluzia sistemului" întreținută de dictator. Invitatul a adăugat că Ceaușescu nu a avut propriu-zis o doctrină, "nu a avut fanatici care să lupte pentru el".