Berlinul a refuzat să le trimită arme ucrainenilor, oferindu-se în schimb să le pună sare pe răni, adică se le trimită un spital de campanie. Concentrarea trupelor rusești la granița ucraineană constituie o amenințare la adresa suveranității naționale, a unei democrații în curs de devenire și a ordinii internaționale.
Cu Rusia aflată acum într-un declin economic și demografic relativ abrupt, Vladimir Putin încearcă să revigoreze puterea țării din era sovietică alocându-i armatei o proporție grotescă din PIB, sprijinind dictatori îmblânziți și capturând teritorii de la vecini. După ce a anexat deja Crimeea ilegal și a sponsorizat un conflict în estul Ucrainei, următorul obiectiv al lui Putin ar putea fi instalarea unui guvern filorus la Kiev, după cum a anunțat azi guvernul britanic, citând un raport al serviciilor secrete.
Pe tot parcursul crizei poziția britanică a fost consecventă și corectă. În vreme ce unele țări europene s-au prins într-un dans amoral cu ursul rusesc pentru a nu pierde fluxul gazelor, Liz Truss [secretara britanică de externe - n.trad.] a cimentat opoziția britanică față de gazoductul Nord Stream 2, argumentând că acesta face întregul continent vulnerabil la șantajul unui regim imperialist. Săptămâna trecută au început să curgă în Ucraina arme britanic anti-tanc, nevoite, în mod straniu, să ocolească spațiul aerian german, se arat[ ]ntr-un editorial din telegraph.co.uk.
Conflictul Rusia- Ucraina. Poziția lui Joe Biden
Nimeni nu ia în calcul o participare directă britanică la orice fel de război pentru Ucraina. Strategia britanică este aceea de a-l descuraja pe dl Putin, făcând o invazie cât mai costisitoare cu putință. Dna Truss și secretarul apărării Ben Wallace au asigurat inițiativa într-un moment în care alianța occidentală e jenant de dezbinată. La o conferință de presă de săptămâna trecută președintele american Joe Biden a declarat că o „incursiune minoră” pe teritoriul ucrainean ar putea declanșa un răspuns occidental mai blând - o afirmație extraordinară care foarte ușor ar fi putut fi interpretată drept o invitație de a-și încerca norocul adresată dlui Putin.
Între timp, Emmanuel Macron, într-un discurs conceput pentru a-l ajuta cu realegerea, s-a dezlănțuit contra Regatului pe tema pescuitului și a Irlandei de Nord - și a argumentat că Europa ar trebui să negocieze separat de SUA și NATO. Germania a încercat chiar să îmbuneze Rusia, subminând tentativele occidentale de găsire a unui răspuns colectiv robust. Berlinul a refuzat să le livreze arme ucrainenilor, oferindu-se în schimb să le pună sare pe răni, adică se le trimită un spital de campanie - ba s-a scris chiar că a blocat livrări de armament din partea unui alt stat NATO, Estonia.
Berlinul a devenit cea mai slabă verigă
Germania, guvernată acum de o alianță socialisto-ecologistă, își desființează ultimele centrale nucleare, ceea ce o lasă periculos de dependentă de importurile de energie din est. În orice caz, cangrena pare să ajungă mai adânc de simplele considerații comerciale. Berlinul a devenit acum cea mai slabă verigă a lanțului NATO, iar unii experți consideră că compromisurile lui jalnice fac războiul mai probabil, iar nu mai puțin probabil.
În ciuda pretențiilor ei de a fi o superputere geopolitică și o forță morală luptând pentru ordinea liberală pe scena mondială, însăși UE a fost rușinos de tăcută în privința acestei crize. Dacă unele state membre precum cele baltice ori Polonia s-au ridicat alături de Regatul Unit în solidaritate cu Ucraina, Bruxelles-ul nu a reușit să-și folosească puterea unificatoare pentru a concepe un răspuns comun. Ca de obicei, NATO este cea care a fost lăsată să joace acest rol vital.
O șansă de a evita un conflict cu potențial devastator
Chiar dacă în cele din urmă dl Putin nu va lansa o invazie în toată regula, evenimentele ultimelor săptămâni tot ar constitui un soi de victorie pentru Kremlin. El va fi demonstrat că unitatea și voința care au caracterizat Occidentul pe mai tot parcursul războiului rece cu URSS au dispărut acum. În locul lor mai sunt câteva țări încă hotărâte să apere principiul suveranității și să respingă agresiunea, dar și multe altele conduse de politicieni slabi dispuși să facă orice pentru a avea viață ușoară.
Ni s-a spus că atunci când Regatul a votat pentru Brexit el i-a întors spatele lumii. A fost de la bun început o interpretare tendențioasă, grosieră, servind unor interese egoiste. Eliberați de sfera de influență politică debilitantă europeană, noi suntem în realitate liberi să facem ceea ce Regatul a făcut mereu de-a lungul istoriei, apărând cauza libertății. Din contră, o mare parte a conducerii Europei e interesată doar de definiția îngustă a unor interese egoiste și leneșe, care echivalează cu aproape nimic mai mult decât protejarea statu-quo-ului economic și gestionarea declinului. Pe măsură ce actuala criză se intensifică, devine tot mai limpede că numai cu fermitate și hotărâre vom avea o șansă de a evita un conflict cu potențial devastator.(Rador)