Fierbe planeta. Putin și-a găsit aliați grei în fața confruntării cu SUA și NATO. Au început pregătirile

Fierbe planeta. Putin și-a găsit aliați grei în fața confruntării cu SUA și NATO. Au început pregătirile sursa foto. EVZ

Rusia își caută noi aliați militari în condițiile în care relațiile cu Statele Unite și aliații săi din NATO se înrăutățesc de la o zi la alta.

Apropierea dintre Rusia și China, din ultima perioadă, este deja de notorietate, armatele lor pregătind mai multe exerciții comune, dar și acorduri de colaborare. Kremlinul a transmis că preşedintele Vladimir Putin îl ține la curent pe omologul său chinez, Xi Jinping cu evoluția negocierilor pe care le poartă cu SUA și NATO.

Iar acum, acestei alianțe i s-a mai adăugat un partener, Iranul. Apropierea este pe undeva logică, dat fiind că nici unul dintre cele trei state nu are relații apropiate cu Occidentul.

În prezent, forțele navale din Rusia, China și Iran pregătesc exerciții militare comune în Golful Persic, după cum au anunțat reprezentanții Flotei ruse din Pacific.

Ne puteți urmări și pe Google News

„O delegaţie oficială a Forţelor Navale ruse va participa la o conferinţă organizată cu ocazia unor exercitii militare comune ale Rusiei, Iranului şi Chinei”, a comunicat Flota rusă a Pacificului.

Sursa foto. Newsweek

Rusia a trimis mai multe nave în Golful Persic

Mai multe nave militare din cadrul Flotei militare ruse a Pacificului au ajuns deja în portul Chabahar, din Iran. Este vorba despre nava de patrulare Nahimov, un distrugător, Variag, o navă antisubmarin, Amiral Tribuţ, dar și o navă de alimentare. Informația cu privire la prezența flotei rusești în Iran a fost confirmată de agenția RIA Novosti.

De asemenea, ambasada Rusiei din Iran a confirmat că Rusia, Iranul şi China vor efectua exerciţii comune la începutul anului 2022.

Colaborare strânsă între Rusia și China

Obiectivul oficial al exerciţiilor este pregătirea misiunilor pentru garantarea siguranţei maritime şi combaterea pirateriei. Însă manevrele militare comune sunt un semnal adresat Alianţei Nord-Atlantice. Noile mișcări de trupe au loc pe fondul intensificării tensiunilor strategice de la granița ucraineană și în contextul programului nuclear iranian.

Kremlinul a anunţat, potrivit agenţiei Tass, că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, îl va informa pe omologul său din China, Xi Jinping, despre negocierile cu Statele Unite şi NATO pe tema garanţiilor de securitate. Cei doi președinți au programată o întâlnire la Beijing, în luna februarie.

Liderul comunist chinez, Xi Jinping, a precizat că susţine iniţiativa lui Vladimir Putin de a cere garanţii Statelor Unite și NATO cu privire la activitățile militare ale alianței de la frontiera cu Rusia.