Evenimentul Zilei > International > Europa, o mare mocirlă, de la Urali până la Atlantic. Scapă cine poate!
Europa, o mare mocirlă, de la Urali până la Atlantic. Scapă cine poate!

Europa, o mare mocirlă, de la Urali până la Atlantic. Scapă cine poate!

Suedia vrea să expulzeze nu mai puțin de 80.000 dintre imigranții intrați pe teritoriul său în 2015. Este știrea anului, cel puțin până acum.

Pentru că Suedia a fost, alături de Germania, promotoarea deschiderii largi a granițelor Europei în fața valului de imigranți.

Anul trecut, Suedia a primit 163.000 de solicitanți de azil, ceea ce o plasează pe locul I în Europa, raportat la populație, înaintea Germaniei.

Așadar, Stokholmul va expulza jumătate dintre imigranții pe care i-a primit. În mod obișnuit, pentru expulzări se folosesc zborurile comerciale, însă acum se vor folosi cursele charter, a explicat ministrul suedez de Interne, Anders Ygeman, dând astfel de înțeles că situația este excepțională.

Chiar și așa, expulzările vor dura ani de zile, a estimat oficialul suedez. Nu este clar dacă cei 80.000 de viitori expulzați vor aștepta resemnați, luni întregi, să fie aruncați peste graniță sau vor încerca să dispară, căutându-și altă țară mai primitoare. Nu este exclus nici ca Suedia să închidă ochii la un nou exod, cu sens invers, care să-i ușureze din povară.


O „orbire strategică” pe care ar sigur ar saluta-o populația băștinașă și care ar putea salva scaunele actualilor conducători, după ce, de sub obrocul poliției suedeze ies, la lumină tot mai multe grozăvii făcute de „năvălitori”.

Danemarca vecină, care de la începutul lui 2016 a fost nevoită să instituie controale la frontiere, din cauza valului de imigranți care fugeau din Paradisul suedez pe cale de degradare, a anunțat și ea, acum câteva zile, o măsură uluitoare: toate bunurile și lichiditățile care depășesc plafonul de 1340 de euro vor fi confiscate de la imigranți, pentru a asigura fonduri de întreținere a acestora.

Și când te gândești că, în urmă cu nici șase luni, premierul maghiar era făcut satrapul Europei, pentru că ridica garduri pentru a-i împiedica pe imigranți să pătrundă în țară!

Hotărât lucru, „spiritul european” capătă valențe stranii: mai bine îi primești și le iei banii, decât să-i împiedici să-ți intre în țară!

Dacă mai adăugăm și măsurile pe care Mutti Merkel, mama imigranților, vrea să le instituie acum, pentru a-i putea expulza mai ușor pe cei pe care cu atâta căldură i-a primit la sânu-i generos, avem un tablou grăitor al noului sindrom care a cuprins Europa: după ce s-a făcut preș în fața invaziei de imigranți, acum caută cu disperare soluții să-și scoată capul de sub ghilotina cu lamă Krupp, unde singură s-a vârât. S-ar putea să fie prea târziu.

Unitatea Europei pare să fi rămas un basm în care nici măcar politrucii de la Bruxelles, în frunte cu abulicul Juncker, nu mai cred. Miercuri, 27 ianuarie, Comisia Europeană a lansat o procedură care permite prelungirea pentru doi ani a controalelor la frontierele interne ale Europei.

Aceasta nu doar că înseamnă, de facto, SUSPENDAREA Uniunii Europene pentru doi ani (deocamdată!), dar și IZOLAREA unui stat membru al său, lăsat acum de izbeliște, să se descurce cum o putea, în fața talazului de imigranți: Grecia.

Este vorba de aceeași Grecie care a fost pusă de către Germania să muște vara trecută țărâna umilinței pentru tupeul de a se fi răzvrătit împotriva suveranității Berlinului über alles. O lecție teribilă de „Unitate” și „Umanitate” europeană!

În fine, după îngroparea Spațiului Schengen, inițiativa de miercuri a Bruxelles-ului pune cruce (sau steluțe, pentru corecții politici de sub Manneken Pis) unui alt principiu de temelie al Uniunii Europene: Libera Circulație!

Dorindu-și un EXCES de UNITATE, în care Europa să fie toată o apă și un pământ, arhitecții Bătrânului Continent sunt pe cale să-l transforme într-o uriașă mocirlă, de la Urali până la Atlantic. Și nu am pomenit nimic despre Terorism!