Un moment dificil, cu cele 27 de țări membre copleșite la grade diferite de un al treilea val de pandemie, în timp ce SUA, Regatul Unit, Israelul, dar și Serbia, Chile, Emiratele și Marocul încep să vădă lumininiţa de la capătul tunelului, graţie campaniilor de vaccinare, mult mai eficiente

Consiliul European din această săptămână, deși în format virtual, se desfășoară într-un moment crucial pentru cetățenii europeni. Un moment dificil, cu cele 27 de țări membre copleșite în diferite grade de un al treilea val de pandemie, în timp ce SUA, Regatul Unit, Israelul, dar și Serbia, Chile, Emiratele Arabe Unite și Maroc încep să vădă acum lumininiţa de la capătul tunelului, graţie campaniilor de vaccinare, mult mai eficiente. Tocmai această asimetrie de neînțeles face să se intensifice dubiile privind adecvarea răspunsului comun pe care Comisia Europeană a insistat să îl promoveze. Dincolo de intențiile bune, incontestabile, este clar că amestecul de decizii luate la Bruxelles și la Amsterdam (EMA) a suferit grav din cauza lipsei unui cadru juridic și politic suficient de solid care să permită instituțiilor să își exercite competențele într-un sector (cel al sănătății publice), rezervat dintotdeauna autorităților naționale sau regionale.

Este aproape inutil să insistăm asupra examinării numeroaselor erori comise de instituțiile europene și de statele membre în abordarea strategiei de vaccinare. Aproape inutil, dar nu în întregime. Deoarece ineficiențele grave înregistrate în gestionarea a ceea ce laureatul premiului Nobel, Paul Krugman a definit, fără eufemism,“a European disaster”, vor reverbera multă vreme asupra credibilității procesului de integrare și a instituțiilor desemnate să-l ghideze. Dacă orice stat național poate gestiona mai bine campania de vaccinare de unul singur - inclusiv Ungaria, care, de când a autorizat unilateral utilizarea vaccinurilor rusești și chineze, în câteva săptămâni a dublat viteza de administrare față de media UE - cine va mai avea încredere în viitoarele transferuri de jurisdicție și suveranitate de la Bruxelles?

Îmi pare foarte rău să critic instituțiile din care sunt onorată că am făcut parte.

Numai că responsabilitatea politică face parte din obligațiile incontestabile pe care o persoană și le asumă în îndeplinirea unor funcții atât de importante. Cu toate acestea, din partea Comisiei continuă să sosească declarații pe propria răspundere și vagi reasigurări pentru viitor, iar de la președintele Consiliului European, chiar predicții privind campania de vaccinare văzută ca un maraton, ai cărui câștigători vor fi proclamaţi la sfârșit: lăsând de înţeles că în final, cei 27 vor recupera întârzierea pe care o au acum comparativ mari parteneri precum SUA sau Regatul Unit. Ar fi o paralelă interesantă, dacă fiecare zi de întârziere a administrației nu ar costa Europa mii de decese. Noi nu asistăm la un maraton, ci la un crescendo de variante, infecții și victime, care ar fi putut fi evitat în lumina experienței altor țări, în mod evident, mult mai capabile.

Aşa că, îmi pare rău să spun asta, vorbăria (Bruxellesului) este zero, iar cifrele vorbesc de la sine. Este puțin probabil ca problemele de producție ale tuturor companiilor farmaceutice să devină evidente doar atunci când este timpul să confirme livrările către țările UE, contractate de Comisie. Și este oarecum paradoxal faptul că, până şi livrările din Europa către țările terțe care beneficiază de programe de ajutor internațional, cum ar fi Covax, par a fi privilegiate față de cele de pe continent - ca să nu mai vorbim de transferurile către SUA și Marea Britanie.

Belgia, țara în care se bazează cea mai mare parte a capacității de producție a companiilor Pfizer, Astrazeneca și Janssen, a fost vaccinată în 3 luni cam la fel ca Marea Britanie într-o singură zi (marţi au fost administrate 840.000 de vaccinuri). Fapt care demonstrează clar că undeva, există o problemă.

Se vorbește mult despre vaccinurile rusești și chineze, a căror valoare ca instrumente de influență geo-politică este în general stigmatizată în contextul unei competiții globale care vizează câștigarea creditului și credibilității internaționale în detrimentul altor actori (în acest caz, Occidentul). Nu exclud că aceste calcule stau la baza strategiilor de persuasiune, sau a ofertelor generoase din partea liderilor chinezi sau ruși. Dar aceasta este o dezbatere ale cărei premise sunt incompatibile cu însăși natura unei pandemii: căreia îi vom putea face față doar la nivel global, atunci când o mare parte a populației planetei va fi imunizată. Aceasta este şi o discuție care dăunează capacităților imense ale comunității științifice din aceste țări, precum și valorii universale a științei. Singura abordare sensibilă, în acest caz, ar fi reunirea oamenilor de știință și a producătorilor de vaccinuri ai principalilor actori globali (SUA, UE, Marea Britanie, Rusia, China și India): compararea experiențelor experimentale și clinice;  împărtășirea brevetelor; o recunoaștere reciprocă mai fluidă din partea autorităților responsabile cu autorizarea; și, mai presus de toate, promovarea, în comun, a unei strategii de vaccinare pentru țările mai sărace în cadrul și cu sprijinul OMS.

Guvernul italian, care anul acesta prezidează G20, are titlul și capacitatea de a promova o astfel de inițiativă, având în vedere că principalii jucători stau masa respectivă. Aceasta ar fi o temă interesantă pentru mult așteptatul Summit al Sănătății, ale cărui lucrări pregătitoare ar trebui lansate deja acum și împărtăşite la nivelul UE. O altă reflecție de adăugat pe agenda președintelui Draghi, în vederea Consiliului European.

Articol de Emma Bonino, senator  Traducere: Rador