Europa creativă 2021-2027. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 28 decembrie 2020, 06:00
BALANŢĂ Cu toate că ţi-ai programat din timp ziua pentru cumpărăturile sacrosante de luni, ceva neaşteptat, din fericire, nu negativ, te face să-ţi schimbi planurile. Seara, poate la un spectacol, pe net! Dacă eviţi tot ceea ce se poate numi nou, poate fi o zi obişnuită. Pe care o poţi colora cu ceva muzica bună, la caşti, numai pentru tine. Trebuie să te izolezi puţin de haosul din jur. Se apropie nişte termene, vine Revelionul, stresul este în creşte. Fie că este o convorbire importantă, fie că ai un prag în viaţă, sau o reuniune de familie sfatul meu este să te grăbeşti încet.
SCORPION Simţul tău practic, realist, te ajută în situaţiile de astăzi. Nu complica inutil, cu filosofii de doi bani, mergi drept la ţintă! Cei din jur te plac, profită ca să-ţi promovezi interesele. Ai o problemă care te obsedează dar astăzi există o conjunctură favorabilă, şi împotriva sorţilor, printr-o abordare directă şi iscusită poţi avea câştig de cauză, sau măcar să progresezi. Nu te repezi să intri în discuţii tăioase – pot degenera. Conflict dintre simţăminte şi logică. Nu forţa găsirea unei soluţii, temporizează, doar.
SĂGETĂTOR Vrei să te foloseşti de logică, de ştiinţă, de tehnologie, în dauna intuiţiei. Greşeşti, este păcat, risipeşti resurse! Lucrurile, relaţiile umane, se rezolvă simplu prin metode emoţionale. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Dacă telefonul tău nu sună asta nu înseamnă că rudele tale, copii, părinţii, prietenii te-au uitat. Toată lumea este ocupată şi strivită de sistem. În a doua parte a zilei sunt favorizate discuțiile şi întâlnirile cu prietenii şi rudele, reuniunile de familie sau prozaicele cumpărături de luni!
CAPRICORN Fără să scoţi iepuraşul din joben, astăzi parcă ai fi un magician! Mai totul îţi iese "la sfert de cheie", cei din jur îţi zâmbesc, şeful te bate pe umăr, colegii te invită la masă! Asta dacă nu ești în vacanță. Domeniul avantajat de conjunctura astrologică este cel al comunicării, dar nimeni nu e profet în ţara lui! Dacă ai de convins, pe cineva, poate pe mai mulţi, trebuie să fii foarte elocvent. Cu toate că pare a fi încă o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea. Fii prudent şi precaut, când discuţi, negociezi şi mai ales în convorbirile la telefon! Nu promite nimic, mai ales membrilor familiei.
VĂRSĂTOR Conjunctura arată o zi bună. Cu mai mult realism şi mai puţine iluzii faţă de cei din jur poţi să te simţi confortabil. O veste din presă te interesează, dar nu exagera impactul asupra ta. Configuraţia astrologică îţi este favorabilă, în special în ceea ce priveşte noile idei, noile proiecte, noile căi de urmat. Trebuie doar să îndrăzneşti, norocul ajută pe cei curajoşi! Eşti în pragul crizei de timp, ai multe de făcut până la Revelion şi timpul este scurt. Trebuie să te organizezi, să termini lucrurile, şi să nu mai pierzi timpul.
PEŞTI O zi favorabilă, mai puţin în domeniul familiei. Cu tact şi calm poţi evita discuţiile mai tăioase. Zâmbeşte şi nu te lăsa provocat. Găseşte subiecte, care în mod tradiţional aduc consensul. Din cauza unor fanfaroni nefolositori tensiunea nervoasă creşte în jurul tău. Nu trebuie să te implici şi tu, păstrează-ţi modul de viaţă, calmul şi mintea limpede şi chiar puţin umor! Dimineaţa, evita, la serviciu, sau oriunde te afli, orice lucru, vorbă, faptă sau gest care pot avea o implicatie sau un aspect din domeniul legal sau al jurisprudenţei. Nu semna contracte, nu încheia înţelegeri!