Roboţi şi cabine dezinfectante pentru a bloca virusul chiar din momentul aterizării. Având în vedere că este un nod important de legătură cu lumea întreagă, aeroportul din Hong Kong a fost crucial pentru a ţine Covid-19 afară din oraș. O adevărată provocare în ceea ce privește forța de muncă și resursele, care erau însă pregătite. După epidemia Sars, aeroportul a luat o serie de măsuri, începând de la verificarea temperaturii înainte de a admite pasagerii în terminale.

Pentru angajaţii aeroportului, există o cabină de dezinfectare creată în Hong Kong. Se începe cu controlul temperaturii, după care persoana este pulverizată timp de 40 de secunde cu un spray de igienizare.

Un pluton de roboţi, produşi tot la Hong Kong, se ocupă cu dezinfectarea coridoarelor, a podelelor și toaletelor. Potrivit lui Steven Yiu, de la Autoritatea Aeroportului, „Când vom reveni la normal, este posibil să menţinem unele dintre măsuri, cum ar fi controlul temperaturii la ieșire”.

Alianța câștigătoare între universitate și industrie

Orașul Hong Kong s-a activat cu mult înaintea altor guverne, din luna februarie, cu verificări la frontieră, teste și carantine. Bilanţul de la mijlocul lunii iulie este de aproximativ 1.100 de persoane infectate şi mai puțin de zece decese într-un oraș de 7 milioane și jumătate de locuitori.

Noile tehnologii ale aeroportului sunt doar câteva exemple despre modul în care companiile de tehnologie și biotehnologie din Hong Kong au colaborat cu lumea universității pentru combaterea pandemiei. Institutul Politehnic a creat viziere de protecţie facială folosind imprimante 3D.

Pentru a produce acest tip de protecție, cercetătorii de la Institutul Politehnic au consultat înainte personalul medical. Șeful departamentului de inginerie, Hau-chung Man, explică: „Am dorit să aflăm imediat feedback-ul clienților, care să ne ajute să modificăm proiectul. Numai că imprimanta 3D nu putea produce cantitățile necesare, deoarece dura mult prea mult timp”.

Astfel, pentru a fabrica mii dintre bucăţi pe zi pentru spitale din Hong Kong: „am folosit imprimantele 3D ale universității noastre, am realizat proiectul, am scos produsul în șapte zile, apoi l-am dat mai departe industriei, care le-a produs în două săptămâni, astfel încât problema s-a rezolvat în termen de o lună”.

Acest lucru se datorează faptului că universitatea era pregătită, spune vicepreședintele Politehnicii, Alex Wai: „În Hong Kong am avut Sars, iar colegii noștri, atât cei din universitatea noastră, cât și dei de la Universitatea din Hong Kong, știu că aceste lucruri se pot întâmpla. Așa că am deschis un fond fiduciar şi am primit donații de la mai multe companii pentru a face față problemei unei eventuale alte epidemii, dacă nu chiar a unei pandemii”.

Truse de diagnosticare rapidă

Un alt proiect anti-Covid a fost derulat în timp record în Parcul Științei, care găzduiește sute de companii de tehnologie, inclusiv ImmunoDiagnostice. Directorul adjunct Kelsey Zhongling spune că la început a lucrat aproximativ 15 ore pe zi: „Oficial, am început munca în primele zile ale lunii februarie, iar în două săptămâni am produs două kit-uri de diagnosticare. Unul este Elisa, care permite efectuarea a 90 de teste în două ore și jumătate, deci este foarte util în screeningul populației. Al doilea este o platformă Poct, care cu o singură picătură de sânge, arată rezultatul în decurs de zece minute, iar acesta poate fi vizualizat fără niciun material suplimentar”. (Rador)