Blatul perfect la Euro 2024. Slovacia și România se pot califica împreună în optimi

România - Belgia, scor final 0-2 Sursa foto Twitter (X)

Euro 2024 continuă, în grupa E, în care evoluează și România, cu ultimele două partide. În acest moment, cele patru echipe au acumulat același număr de puncte, câte 3. Fiecare a câștigat, în cele două etape, câte un meci.

 

Calculele hârtiei dau România și Slovacia calificate în optimile de finală, în situația în care termină meciul direct la egalitate. Scenariul unui blat a fost avansat de un personaj din spațiul online, care are peste 3.5 milioane de urmăritori pe platforma X.

Primele suspiciuni de blat la Euro 2024

Alexis Maria Martin-Tamayo Blazquez sau MisterChip, după numele cu care este cunoscut în mediul online, este un jurnalist celebru. El crede că meciul de fotbal România - Slovacia, din 26 iunie ar putea fi aranjat în beneficiul ambelor echipe participante la Euro 2024. Și una și cealaltă ar avea de câștigat dacă ar remiza în partida directă. România joacă împotriva Slovaciei, iar Belgia contra Ucrainei, pe 26 iunie, de la ora 19.00.

MisterChip a analizat situația într-o postare pe Twitter (X), iar concluziile le-a împărtășit și urmăritorilor săi. El nu s-a sfiit să vorbească despre un aranjament în meciul dintre România și Slovacia. Iar postarea a primit peste două mii de aprecieri. De asemenea, au fost zeci de comentarii și sute de distribuiri.

„Cu un egal în ultima etapă, România și Slovacia merg împreună mai departe și elimină pierzătoarea duelului Belgia – Ucraina. Dacă ambele partide se încheie la egalitate, toate termină peste Ucraina. Pare un blat perfect”, a scris MisterChip, pe X.

Calculele hârtiei îi dau dreptate lui MisterChip

Calculele hârtiei îi dau dreptate jurnalistului Alexis Maria Martin-Tamayo Blazquez, la Euro 2024. Aranjament sau nu, un egal între România și Slovacia ar califica ambele echipe.

Iar genul acesta de speculații au atras atenția și caselor de pariuri. În cazul partidei România - Slovacia, cotele pentru un meci egal au scăzut undeva până la 2.05. Aceasta în condițiile în care, la egal, de regulă, cota este de peste 3.00. Nimeni nu vrea să riște cu acest meci. Calculele hârtiei înainte de ultima etapă a grupei E de la Euro 2024:

  • Dacă Belgia câștigă cu Ucraina, iar România și Slovacia fac egal, clasamentul ar fi următorul: Belgia (6), România (4), Slovacia (4), Ucraina (3);
  • Dacă Ucraina învinge pe Belgia, iar România face egal, clasamentul ar arăta așa: Ucraina (6), România (4), Slovacia (4), Belgia (3)
  • Dacă ambele meciuri se termină la egalitate, toate echipele vor acumula câte patru puncte. Iar clasamentul va fi: România (4)/Belgia (4), Slovacia (4), Ucraina (4).

Declarațiile lui Iordănescu înaintea meciului din grupele Euro 2024

Edi Iordănescu, selecționerul României a făcut o serie de declarații cu privire la viitorul meci din grupă, cu Slovacia. El a vorbit la finalul partidei, pe care România a pierdut-o cu Belgia, la Euro 2024. Selecționerul român a afirmat că va aborda partida cu Slovacia și cu ochii pe jocul rezultatelor din grupă. Iordănescu a apreciat Grupa E ca fiind foarte complicată, având în vedere rezultatele din primele partide.

„Situaţia în grupă este foarte complicată. E cea mai complicată grupă. E primul moment când ne vom uita şi la rezultate pentru că până acum ne-am uitat doar la jocul nostru. Eu vreau însă să reamintesc faptul că echipa asta a fost doi ani neînvinsă, iar azi a învins-o o forţă a Europei. Dar avem capacitatea să ne ridicăm pentru că am făcut-o de prea multe ori ca să nu o facem şi peste 4-5 zile”, a declarat Edi Iordănescu.

Totodată, a precizat că echipa va juca împotriva Slovaciei pentru calificare la Euro 2024 și va face totul pentru a reuși.

„Va fi o provocare să ne recuperăm pentru că avem o zi în minus faţă de slovaci. Deci e nevoie de recuperare pentru că fără efort e foarte greu la nivelul acesta. După care vom juca pentru a ne califica. Tot ce va cere jocul vom încerca să reacţionăm, cum am făcut şi azi”, a precizat selecţionerul.