Euro 2024. Dăruirea și determinarea „tricolorilor” n-au fost de ajuns contra unor olandezi de talie și valoare mondială.

Tabela albastră de pe „Allianz Arena” luminează un scor dur. Mă întreb dacă nu cumva e și un scor corect. Am comparat după înfrângerea cu Belgia cota de piață a lor și a noastră. Mai bine de jumătate de miliard de euro diferență. 

Euro 2024. „England vorne, Rumanien Letzer”

În drum spre Munchen, am luat Kicker-ul apărut cu o zi în urmă. Celebrul bisăptămânal german iese lunea și joia. Analiza valorilor fiecărui lot, sume exprimate în euro. Titlul te lasă fără vorbe. „England vorne, Rumanien Letzer”. Nu mai e nevoie de traducere, nu-i așa? Anglia prima, România ultima. Englezii, 1, 5 miliarde de euro, valoarea întregului lot. România, ultima, 94 de milioane. Deasupra noastră, incredibil, Albania, Georgia, Ungaria... Plus atâtea echipe care când noi de pregăteam de ciocnirea cu Van Dijk et Co, erau deja pe plajă cu telecomanda în mână.

Toma Caragiu: „Lista continuă”

Olanda, locul 6. 824 de milioane de euro. Dacă la Belgia, numele de pe tricouri te luau cu friguri, cele ale Olandei te bagă direct în congelator. Ake, Manchester City. De Vrij, Inter Milano. Dumfries, tot de acolo. Depay, Atletico Madrid. Gakpo, Liverpool. Și, vorba marelui Toma Caragiu, într-o celebră scenetă din Revelioanele noastre tv în alb și negru, lista continuă.

Plecasem încrezător din Marienplatz după ce galeria olandeză, atât de tămâiata galerie olandeză, fusese surclasată de fanii îmbrăcați în galben. Olandezii au impresionat prin colorit, accesorii și prin marșurile lor pe bulevardele Germaniei. „Bild”, care vindea acum, hăt, mai mulți ani, 4 milioane de exemplare pe zi, acum undeva sub un milion, le-au dedicat pagini întregi. Ai noștri au adus în plus scandările, le știți, nu le mai repet, plecate din inima și din plămânii unor oameni mândri că datorită acestei echipe naționale sunt la una cu niște țări pe care altădată le admiram în cărțile poștale.

De la Nesta la Van Dijk

Am ajuns la „Allianz” cam în același timp cu autocarul olandezilor. Accesul în zona media e la vreo 20- 30 de metri de intrarea jucătorilor către vestiare. Stewarzii ne-au făcut respectuos semn să ne oprim, prioritate având, bineînțeles autocarul Olandei. Am făcut un pas alergător să-i văd de aproape. Atunci, pentru prima dată mi s-a făcut teamă. Van Dijk a coborât din autocar cu statura lui impecabilă și cu privirea omului care știe ce va urma. Am mai avut o senzație asemănătoare, acum mulți ani, când l-am văzut tot de aproape, la un AC Milan – Inter Milano 3-0, pe Nesta. Era mai drept decât stâlpii de susținere de sub tribunele bătrânului și legendarului stadion „San Siro”. 

Dumfries, băiatul de la wrestling

În tribune, „Zidul Galben” a surclasat celebra galerie „Oranje”. Pe teren, din păcate, a fost invers. Linia Van Dijk – Dumfries – Ake – Xavi Simons – Depay – Gakpo le-a lăsat „tricolorilor” iluzia primului sfert de oră, apoi a confiscat mingea și terenul de joc. La asta a pus umărul și neamțul Felix Zwayer, care a arbitrat de parcă-și petrecuse câteva nopți în celebrul Cartier Roșu din Amsterdam. S-a uitat la intrările criminale ale lui Dumfries, de parcă asista la o luptă de wrestling, în care doar olandezul are dreptul la lovituri. 

Două săptămâni care nu se vor uita

După ce Drăgușin, admirabil tot turneul, a gafat ca-n curtea școlii în fața lui Gakpo la golul doi, și după ce Malen a făcut acel galop la golul trei, s-a întâmplat ceva. În loc de celebrele „Rușine, rușine să vă fie!” ori de „Plecați acasă!”, cei peste 25.000 de fani de pe „Allianz” au început să cânte, dumnezeiește, „Deșteaptă-te, române!”. Și „Cine sare, România, hei!”. Și iar, și iar. Jucătorii s-au dus către colțul galben și au privit înmărmuriți spectacolul de recunoștință creat de cei care în vara anului 2024 au trăit pentru și datorită lor două săptămâni care nu se vor uita. Unii dintre ei aveau lacrimi în ochi.

Echipa României a plecat în această după-amiază din Wurzburg, locul de cantonament în perioada Euro, către Frankfurt. Și, de acolo, cu avionul către București. Vor ajunge pe Otopeni după miezul nopții. Având în suflete două săptămâni care nu se vor uita.