Euro 2024 a continuat sâmbătă seara, la Koln. cu partida România - Belgia, în grupa E. Diavolii roșii, așa cum sunt supranumiți fotbaliștii belgieni, s-au impus cu 2-0, rămânând în cursa pentru fazele superioare.
Domenico Tedesco, selecționerul echipei Belgiei, s-a declarat ușurat după victoria jucătorilor săi în fața României. Naționala belgiană a reușit să înscrie din debutul meciului de fotbal, asigurându-și un loc în lupta pentru calificarea în fazele superioare.
Victorie belgiană la Euro 2024
Victoriile Ucrainei și Belgiei, în faza secundă, contra Slovaciei și României, complică lucrurile în grupa E a Campionatului European. Cele patru formații au acumulat câte trei puncte și sunt despărțite doar de golaveraj. Calificarea în fazele superioare ale Euro 2024 se va decide în ultimele jocuri, pe 26 iunie. În acest context, Domenico Tedesco a afirmat că rezultatul cu România (2-0), la Koln, l-a făcut să se liniștească.
„Sunt foarte uşurat că am câştigat meciul, era foarte important să obţinem cele trei puncte şi e drept că am ratat câteva ocazii. Ar fi fost mult mai bine dacă tranşam meciul mai devreme”, a declarat Tedesco la final, citat de site-ul UEFA.
Selecționerul a analizat jocul echipei sale, apreciind că jucătorii belgieni au evoluat fantastic. El s-a arătat fericit pentru obținerea celor trei puncte și a declarat că se gândește la următorul meci.
„Am jucat cu aceeaşi structură ca în meciul cu Slovacia. Tielemans a evoluat fantastic, ca toţi ceilalţi. Suntem fericiţi că am luat aceste trei puncte şi vom vedea ce ne va aduce următorul meci. Am făcut presing avansat, am încercat să recuperăm minge cât mai sus. România încearcă să controleze jocul, nu a fost uşor contra lor, dar mentalitatea noastră a fost bun”, a mai spus tehnicianul italo-german la Euro 2024.
Nemulțumirile selecționerului Tedesco
Pe de altă parte, tehnicianul Diavolilor roșii s-a declarat nemulțumit de numărul mare de ratări a jucătorilor săi în meciul de la Euro 2024. Domenico Tedesco a estimat că Belgia putea să mai însctie de câteva ori în poarta adversarilor români. În schimb, s-a arătat mulțumit că jucătorii săi și-au putut crea astfel de ocazii.
„Este păcat (că au fost multe ratări, n. red.). Cred că puteam marca trei, patru sau cinci goluri în această seară. A fost grozav că am putut crea astfel de ocazii şi trebuie să avem răbdare”, a mai declarat Domenico Tedesco.
În acest context, l-a evidențiat pe căpitanul echipei sale, Kevin De Bruyne. Acesta a marcat al doilea gol al meciului și a fost ales cel mai bun jucător de pe teren.
„Îl cunosc pe Kevin de cam un an. Nu a fost disponibil pentru preliminarii. Se simte cât de optimist este şi e important ca băieţii să intre pe teren cu această stare de spirit”, a spus antrenorul.
Tedesco despre adversarii români la Euro 2024
Domenico Tedesco a comentat şi jocul României în meciul cu Belgia. El a spus că se aștepta la așezarea tactică a adversarilor și a luat măsuri pentru a contracara acest lucru.
„Ştiam cum o să joace, în 4-1-4-1. Ştiam cum se apără. Am decis să să joc cu jucătorii care pot contracara asta. Am suferit uneori, dar acesta este fotbalul”, a spus antrenorul belgian.
Echipa României a pierdut contra Belgiei în grupa E, scorul final înregistrat pe tabelă fiind 2-0. Partida s-a disputat în Koln, pe Cologne Stadium. Belgia a câştigat prin golurile marcate de Youri Tielemans (2) şi Kevin De Bruyne (80).
Înaintea ultimelor meciuri din grupă, cele patru echipe sunt la egalitate, cu câte trei puncte. Acestea sunt despărțite doar de golaveraj. Calificarea va fi decisă, drept urmare, pe 26 iunie, când vor avea loc meciurile Slovacia - România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina - Belgia (Stuttgart, 19:00).