Tudor Arghezi este, după gustul meu, cel mai mare poet al secolului XX! Și nu doar al României. Au trecut, iată!, 50 de ani de la dispariția sa, iar acest lucru n-a fost nici măcar remarcat. N-am văzut ca televiziunile sau jurnalele, câte au mai rămas, să semnaleze acest fapt”. Tonul vocii lui Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, trădează amărăciune: „În jurul acestei date importante, s-au iscat certuri în cercurile politice și, așa cum se întâmplă de obicei, cultura a avut de suferit. Nu s-a mai celebrat nimic. Dar eu sunt bucuros că un ziar precum Evenimentul zilei amintește de Arghezi și alocă timp și spațiu acestui mic elogiu”.

Tânărul redactor și mitul

Eugen Simion l-a cunoscut personal pe marele poet: „Prima oară l-am întâlnit în redacția Gazetei Literare, eram tânăr redactor, nu cred că împlinisem 30 de ani. Ne-a vizitat, păstrez și o fotografie a acelui moment unic… A doua oară, l-am regăsit pe Tudor Arghezi de ziua lui. Împlinea, parcă, 85 de ani. Stătea într-un apartament, aproape de Televiziunea Română. Mi-a dat o dedicație flatantă pe una din cărțile sale de poezii. Era ca un mit pentru mine…”.

12 volume dedicate lui Arghezi

Distinsul critic literar nu s-a lăsat descurajat de dezinteresul autorităților pentru celebrarea celor 50 de ani scurși de la moartea poetului iubit. Și-a urmat planul dinainte stabilit, un plan personal, discret semnalat, dar important: publicarea a două volume marca Arghezi. „Fundația Română pentru Știință și Artă, pe care o conduc, sub egida Academiei Române, împreună cu Muzeul Național al Literaturii, au scos două volume splendide, 11 și 12, ultimele, din Colecția Opere Fundamentale, dedicate lui Arghezi. Este vorba despre proză – tabletele, pamfletele, însemnările, inclusiv romanele lui. Prozele sunt formidabile. Ibrăileanu spunea, în 1925: Într-un fel se scria înainte de apariția lui Arghezi prozatorul, altfel se scrie acum în limba română. Avea perfectă dreptate marele critic. Proza lui Arghezi este o capodoperă de limbă și imaginație. Arghezi a fost un mare pamfletar, nu mai știu cu cine se războia atunci, dar au rămas niște creații fantastice”.

Întrebat despre soarta manuscriselor argheziene, Eugen Simion a comentat: „N-au ajuns încă în biblioteca Academiei, acolo unde le este locul. Sunt împrăștiate. Un lucru grav… Sper să nu facem prostia ca aceste manuscrise să se piardă. Nu de alta, dar s-a mai întâmplat acest lucru și în alte cazuri. Manuscrisele argheziene vor fi în siguranță doar când vor fi donate Academiei”.

Povestea articolelor care l-au băgat la închisoare

Eugen Simion ne-a mai dezvăluit un amănunt interesant: „În Colecția Opere Fundamentale, am publicat inclusiv articolele lui Arghezi din Gazeta Bucureștilor. Este vorba despre articolele care l-au dus pe poet la închisoare. S-a încheiat Războiul, s-a făcut România Mare, iar Arghezi și Slavici au fost condamnați pentru colaborarea cu nemții. Noi le-am publicat și pe acestea, pentru că, atunci când vorbim despre opera unui mare scriitor, nimic nu trebuie lăsat la o parte. De-a lungul timpului, s-a considerat că aceste articole sunt o rușine. E adevărat, unele sunt puțin jenante, dar îi aparțin lui Arghezi. Trebuie cunoscute”.