Eu am ”sindromul Stendhal”, domniile voastre îl aveți? HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Tot despre frumos o să vă povestesc în continuare. Sindromul Stendhal. Sunteți ameninațați tot timpul cu boli îngrozitoare, cu simptome teribile. Politica fricii! ”Boala”, sindromul Stendhal, ar vrea să-l aibă toată lumea! Este un moment de fericire, de o intensitate emoțională greu de înțeles și descris. Prima data l-a descris cu lux de amănunte marele romancier francez Stendhal, în anul 1817, în fața splendidului oraș Florența. În anul 1989 psihiatra italiană Graziella Magherini publică o carte de specialitate ”La Sindrome di Stendhal” în care descrie pe larg starea de puternică emoție în fața unui obiect de artă, a unei cărți bune, a unei muzici, sau a unui eveniment fericit etc etc. Bărbații descriu fenomenul ca pe o beție fericită, cu ochii deschiși și cu un zâmbet care nu se mai termină, pe față. Femeile spun că este un ca un orgasm puternic și foarte plăcut și că le urmărește mult timp, devine o amintire plăcută.

Sindromul Stendhal este o emoție foarte puternică provocată de încântare, uimire, admirație, plăcere, iubire, frumusețe. Ritmul inimii crește, la fel și respirația, pupilele se dilatează. Unii subiecți au declarat că au avut o emoție, plăcută, așa de puternică încât și-au pierdut controlul pentru o fracțiune de secundă! Când treci prin sindromul Standhal nu mai există nici timp, nici spațiu, Pământul dispare, există doar emoția teribil de puternică! Totuși, capacitatea de a avea emoții așa de puternice nu o au decât până la 20% din populația Terrei. Restul...

Iată ce scria Henry Miller în ”Tropicul Capricornului”: ”... pentru mine sindromul lui Stendhal era de domeniul ficțiunii. Nu credeam că pot trăi așa ceva. Și totuși mi s-a întâmplat. Un sentiment greu de descris, de prea multă frumusețe. Eram consumat și epuizat de atâta frumusețe. A durat câteva secunde, dar în inima mea a rămas mult timp. Eram în totalitate eu-însumi, cu mine-însumi, dar nu invadat de eu-însumi, ceea ce mi s-a părut interesant.”

Regretatul Dan Haulică mi-a spus, demult, că a trecut prin sindromul Stendhal prima dată când a văzut Mona Lisa, la Luvru. Personal am avut sindromul Stendhal de vreo nouă ori. Atât. Pentru că după cum spunea Goethe, cel care ne sfătuia să oprim clipa, există doar clipe de fericire, în ani întregi de necazuri.

Dosarul Diamantelor. Daniel Tudorache, condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare

Legătura dintre denunțătorii din dosarul Microsoft și Florian Coldea: Un avocat cu tată în SRI