Este vital. Specialiștii s-au pronunțat. Simptomele frecvente cauzate de COVID-19

Este vital. Specialiștii s-au pronunțat. Simptomele frecvente cauzate de COVID-19

Anosmia şi ageuzia au fost foarte puţin descrise în studiile realizate pe pacienţi chinezi, care raportau în principal febră, tuse şi dificultăţi respiratorii drept simptome principale cauzate de COVID-19.

Autorii studiului coordonat de IFOS consideră că această diferenţă poate fi explicată prin faptul că studiile chineze au fost realizate pe pacienţi spitalizaţi, care prezentau forme mai severe ale infecţiei.

Autorii noii cercetări au lansat, de asemenea, ipoteza că mutaţiile genetice succesive ale noului coronavirus s-ar putea afla la originea acestor simptome diferite şi că populaţiile europene prezintă concentraţii mai mari ale enzimei de conversie a angiotensinei 2 (ACE2), care acţionează ca un receptor al coronavirusului.

Ei au subliniat totodată că frecvenţa simptomelor variază în funcţie de vârstă şi de sex, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, pacienţii tineri prezentau mai des tulburări ORL (urechi, nas şi gât), în timp ce pacienţii vârstnici prezentau adeseori febră, stare de oboseală şi pierderea apetitului.

Tusea şi febra au fost mai des constatate la bărbaţi, femeile fiind mai des afectate de simptome precum pierderea mirosului, dureri de cap şi nas înfundat.