În Italia, multă lume s-a înghesuit să procure teste anti-Covid pentru că restricțiile impuse de autoritățile de la Roma nu mai lasă mare libertate de mișcare.
Italienii au luat cu asalt farmaciile în număr mare pentru a se testa anti-Covid. Și asta pentru că persoanele care nu s-au vaccinat și cele care nu au trecut prin boală trebuie să prezinte un test de COVID-19 negativ efectuat cu cel mult 24 de ore pentru a călători cu trenul, cu autobuzul sau cu avionul.
Italienii au luat cu asalt farmaciile pentru a se testa
Italienii au stat la cozi uriașe, ca să se testeze, conform unor imagini din Milano. În Perugia, italienii au mers cu mașina la un centru de testare drive-through. Imagini ce au fost filmate cu drona au surprins aglomerația creată și cozile uriașe.
Oficialii din „Cizmă” au înăsprit restricțiile pentru a reduce creșterea infecțiilor COVID-19. Au fost interzise toate evenimentelor publice în noaptea de Revelion, după ce numărul cazurilor zilnice a atins un nivel maxim din cauza variantei Omicron.
Joi, guvernul italian condus de Mario Draghi a decis ca purtarea măştii medicale să devină din nou obligatorie în exterior în toată Italia. Masca FFP2 a devenit obligatorie pentru cinema, teatru, evenimente sportive sau în transportul public, autobuze, maşini, avioane sau nave.
De asemenea, Guvernul a decis să reducă de la 1 februarie 2022 durata certificatului sanitar de la nouă la şase luni precum şi perioada de administrare a dozei de rapel „booster.”
Anunțul pe care îl făcuse ministrul Sănătății
Ministrul sănătății, Roberto Speranza, a declarat că purtarea măștii va fi din nou obligatorie în aer liber și a cerut oamenilor să folosească măștile de o calitate superioară, precum cele tip Ffp2, în transportul public și în alte locuri publice, cum ar fi teatre, cinematografe și la evenimente sportive.
În plus, concertele și evenimentele în aer liber vor fi interzise până pe 31 ianuarie, iar discotecile și cluburile de noapte vor fi și ele închise, într-un efort de a preveni socializarea în masă caracteristică vacanței de iarnă.