Copiii pot călători prin Cosmos, spre Marte, lluni, alături de astronomul Adrian Șonka, în cadrul unui atelier interactiv, de popularizare a științei.
Editura Nemi vă invită la o seară specială de popularizare a științei, în cadrul seriei de evenimente COSMOS organizate lunar la Journey Pub, cu sprijinul astronomului Adrian Șonka. Pornind de la un roman plin de aventuri (extra)terestre pentru micii astronauți în devenire, luni, 10 octombrie, de la ora 19.00 la Journey Pub, Adrian Șonka prezintă pentru prima dată, special pentru copii, „povestea” științifică despre descoperirea elementului Apă pe planeta Marte.
Atelier. Copiii vor porni astfel pe urmele lui Arty, din romanul „Viața pe Marte”, de Jennifer Brown, apărut la editura Nemi și vor descoperi alături de el, și ghidați de Adrian Șonka, misterele planetei Marte. Cum ar fi dacă ai trăi pe Marte şi ce ai vedea pe cer de acolo? Cum arată planeta şi care sunt cele mai interesante locuri de pe ea? Sunt doar câteva dintre întrebările la care cu siguranţă participanţii (de la mic la mare) vor primi răspuns. Astronomul
Adrian Șonka este astronom, absolvent al Facultății de Fizică din București, cu specializarea metrologie. Este membru al Astroclubului București și membru colaborator al AAVSO (American Association of Variable Star Observers). Poate fi urmărit în activitatea sa de astronom pe site-urile www.astronomic.ro şi www.astro-urseanu.ro. Cartea
În vârstă de 12 ani, Arcturus Betelgeuse Chambers, zis Arty, face parte dintr-o familie pasionată de privitul în stele, iar dorința lui cea mai mare este de a găsi viață pe alte planete. Prima țintă a căutărilor sale este Marte, planeta cea mai apropiată de noi și, seară de seară, își îndreaptă telescopul înspre ea pentru a fi primul care descoperă marțienii. Însă totul amenință să se termine când părinții îl anunță că se vor muta în Las Vegas (orașul cel mai luminat de pe Pământ și, din cauza asta, cel în care noaptea abia dacă se văd stelele). Și, de parcă toate astea nu erau suficiente, trebuie să stea la vecinul său înfricoșător (pe care-l bănuia că e, de fapt, un zombi) cât timp ei se duc să caute o casă nouă. Dar ceea ce părea a fi un coșmar se transformă în aventura vieții sale: vecinul nu doar că nu e zombi, dar e chiar Cash Maddox, un fost astronaut de la NASA, acum la pensie. Alături de Cash, Arty are ocazia să afle minunatele taine ale cosmosului, dar și să descopere că adevărata prietenie nu ține cont de vârstă. Intrarea la eveniment este liberă. Rezervari: 0752 285 286.