Eșecul Referendumului cutremură PSD și PNL! Orban, lovit mai tare decât Dragnea

Eșecul Referendumului cutremură PSD și PNL! Orban, lovit mai tare decât Dragnea

La putere sau în opoziție, PSD și PNL – cele mai mari partide ale scenei autohtone – sunt zdruncinate din temelii de fronde iscate (sau, mai corect, reactivate) în urma eșecului Referendumului pentru familie. „Evenimentul zilei” vă prezintă, în exclusivitate, culisele celor două rebeliuni

Potrivit surselor noastre, Liviu Dragnea și fidelii săi sunt foc și pară pe edilul Bucureștiului – am numit-o pe Gabriela Firea, inamica declarată a șefului PSD –, care a găsit de cuviință s-o șteargă în străinătate, chiar de Referendum, în timp ce bucureștenii votau într-o proporție de aproximativ doar 10%.

Ruda lui Firea iese la atac

Totuși, singurul membru al grupării Firea-Stănescu-Țuțuianu care a ieșit public și a șters pe jos cu Dragnea (ce-i drept, doar pe Facebook) a fost primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, căruia Firea i-a botezat copilul. „Un lider este acela care reușește să convingă oamenii să îl urmeze în proiecte, în activități și idei. Dar asta presupune că liderul le reprezintă interesele, adică el cunoaște, înțelege și își asumă nevoile comunității în vârful căreia se poziționează. Nicio persoană care este ruptă de realitatea comunității, care nu îi înțelege problemele concrete și care nu are capacitatea de a prioritiza rezolvarea acestor probleme, în funcție de ce este necesar și imediat, nu va putea fi cu adevărat un lider. Nu pot să nu mă gândesc și să nu mă întreb: câte, dar câte lucruri necesare și utile pentru cetățeni nu s-ar fi putut face cu cele peste 40 de milioane de Euro? Bani cheltuiți în această activitate de weekend pe care o numim Referendum...”, a scris Robert Negoiță, pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Stănescu și Țuțuianu, campioni

Adrian Țuțuianu (Dâmbovița) și Paul Stănescu (Olt) nu au niciun interes să-l atace pe Dragnea, în condițiile în care baronii se află în fruntea clasamentului care a tras pentru trecerea Referendumului. Nici Niculae Bădălău (Giurgiu) nu a crâcnit, aflându-se într- o nouă fază a prieteniei cu Dragnea. Însă nemulțumirile mustesc, în spatele ușilor închise, unde baroni cu greutate susțin că eșecul Referendumului reprezintă un mare prejudiciu de imagine pentru PSD, care ar fi trebuit să iasă încărcat electoral dintr-o astfel de mișcare.

De ce nu vrea Dragnea sancțiuni

Deși controversatul Cătălin Rădulescu a fluturat, luni, ideea unei analize pe filiale a eșecului de la Referendum, Liviu Dragnea este, potrivit surselor EVZ, primul care vrea să îngroape un astfel de demers, deși, foarte probabil, îl va invoca declarativ, doar pentru a salva aparențele.

Motivul este simplu: cu câteva excepții notabile (Olguța Vasilescu și Gabriel Mutu sunt două dintre acestea), mulți dintre fidelii lui Dragnea au obținut procente de toată jena cu prilejul Referendumului – vă reamintim că primarul Sectorului 5, Daniel Florea (cel pe care Dragnea l-a pus, în CEx-ul nuclear de la Neptun, să ceară sancționarea Gabrielei Firea), este codașul Capitalei în ceea ce privește mobilizarea la Referendum.

Scoruri cu mult sub așteptări au obținut și o serie de președinți interimari de filiale care s-au făcut remarcați doar la voturile din CEx, când Dragnea și-a învins adversarii. Teleormăneanul nu are nici cel mai mic interes să-i scoată din jocuri, mai ales că unora dintre ei le-a promis ministere și diverse sinecuri guvernamentale.

Culisele puciului anti-Orban

Nemulțumirile au răbufnit și la vârful PNL, duminică, mai intens ca în trecut, motivul oficial fiind ralierea lui Ludovic Orban la Referendumul pentru familie. Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Adriana Săftoiu, Mihai Voicu, Mara Calista, Cezar Preda și Ovidiu Raețchi și-au anunțat disidența pe Facebook, simultant, ceea ce l-a scandalizat la culme pe Orban, care a acuzat-o pe Alina Gorghiu de ipocrizie, amintindu-i că a susținut, în 2016, semnarea unui protocol cu reprezentanții Coaliției pentru Familie. Potrivit surselor EVZ, facțiunea susține, în spatele ușilor închise, că are drept scop radicalizarea electoratului care a ales să boicoteze Referendumul, această mișcare fiind gândită în perspectiva alegerilor europarlamentare, dar Ludovic Orban este conștient că are de-a face cu un puci.

Predoiu vrea șef la PNL

București Aceleași surse ne-au dezvăluit că, mai nou, Cătălin Predoiu tânjește la funcția de președinte al PNL București, pe care Cristian Bușoi este dispus să o părăsească în schimbul unui loc eligibil pe lista pentru Bruxelles. De notat că recent revenitul Crin Antonescu – interesat de o candidatură la Parlamentul European – a făcut front comun cu Ludovic Orban, susținând că adevăratele motivații ale nemulțumiților nu pornesc, în realitate, de la poziția adoptată de conducerea PNL la deja celebrul Referendum, ci de la alcătuirea listei pentru europarlamentare. De altfel, Antonescu a ieșit și cu o declarație publică în care i-a luat apărarea lui Orban, despre care a spus că e convins că va prinde europarlamentarele pe funcție.

Liberalul Cătălin Predoiu l-a acuzat pe Orban că face „prostii politice” și că are zero realizări pentru PNL. Predoiu a mai spus că șeful liberalilor a târât partidul în aventuri care au întărit PSD-ul, cum ar fi plângerea penală la adresa Vioricăi Dăncilă, făcută în nume personal. După plângerea penală, Predoiu susține că Orban „și-a acoperit „vitejește” spatele dezgolit cu un vot în Bex-ul pe care îl controlează prin împărțirea funcțiilor”.

Ludovic Orban: Acest Referendum este un eșec extrem de grav în urma căruia PSD ar trebui să plece de la guvernare

De fiecare dată când Dragnea pare gata să se prăbușrească, Orban are probleme în propriul partid FOTO:RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat pentru EVZ că este foarte dezamăgit de reacțiile colegilor săi, în urma refrendumului, care s-a dovedit a fi un „eșec extrem de grav al guvernării”. „PNL este unicat, a lasat libertate de exprimare tuturor membrilor care au dorit să-și exprime convingerile și nu a impus conduită și reguli în ceea ce privește acest Referendum, tocmai din aceasă cauza cred că s-a ajuns aici”, a declarat Ludovic Orban. Liderul liberalilor este de părere că nu mai există sprijin din partea poporului român, deoarece PSD a furat şi compromis iniţiativa de revizuire a Constituţiei semnată de cele trei milioane de susţinători, determinând oamenii să nu iasă la vot. „Acest Referendum este un eșec extrem de grav în urma căruia PSD ar trebui să plece de la guvernare. Dragnea nu mai are legitimitate în fața românilor”, a mai adăugat președintele PNL.

Referendumul, un eșec costisitor

Referendumul de modificare a Constituției nu a fost validat din cauza prezenței insuficiente la vot. Pentru cele două zile de plebiscit s-au cheltuit 43 de milioane de euro. Puțin peste 21 la sută din totalul celor înscriși pe liste s-au prezentat la vot, mai puțin de 4 milioane de români. Peste 91 la sută dintre cei prezenți la vot au pus ștampila pe „DA”, 6,5 la sută au votat „NU”, iar aproape 2 din buletinele de vot au fost anulate. Pentru ca Referendumul să fie validat, ar fi fost necesară prezența a minimum 30 la sută din populația cu drept de vot a României.

Militanții pro-boicot, singurii mulțumiți de eșec

Organziațiile care au militat pentru drepturile persoanelor LGBT și care au îndemnat la boicot s-au declarat mulțumite de eșecul referenumului. „Împreună, prin boicot, am arătat că noi, cetățenii, dorim o Românie a valorilor democratice, o țară în care respectul, egalitatea și bunul simț ghidează societatea. Astăzi am arătat că nu putem fi păcăliți de o agendă politică care ne îndeamnă la ură și dezbinare, am arătat că cei mai mulți dintre noi credem că drepturile omului nu se votează la Referendum”, a transmis Asociația Accept.