După zeci de ani de carieră în armată, Ion Gheorghe a devenit educator parental într-o şcoală uitată de lume, unde îi învaţă atât pe copii, cât şi pe părinţii lor de ce e bună cartea

Ce ar fi putut să facă un bărbat când s-a trezit şomer după mai bine de 20 de ani de armată? Afganistanul ar fi fost o opţiune, însă Ion Gheorghe (38 de ani) a ales alt drum. A dat examen de titularizare şi, în 2008, s-a angajat consilier psiho-pedagogic într-o şcoală din Buzău. "În armată, trecusem deja prin patru restructurări, trăiam zilnic cu frică şi stres. Trecerea n-a fost uşoară, dar mi-a redat liniştea", povesteşte bărbatul, tatăl unui adolescent de 14 ani. Stinghereala din prima zi s-a transformat în pasiune şi, treptat, a înţeles că asta ar fi trebuit să facă toată viaţa. "Începutul a fost groaznic, însă îmi plăceau copiii şi iubeam psihologia", povesteşte consilierul. Una era să pui la respect câţiva vlăjgani tineri, echipaţi soldăţeşte cu vestoane kaki, alta era să găseşti soluţii la dramele celor mici. Cei mai mulţi dintre "pacienţii" lui de-o şchioapă, romi şi români deopotrivă, erau victimele absenteismului şcolar, flagelul care goleşte an de an băncile sălilor de clasă din toată ţara. Pe undeva, descoperirea l-a bucurat. Avea nevoie de o cauză pentru care să lupte cu trup şi suflet. Pentru asta, s-a apucat din nou de învăţat. A urmat cursurile gratuite organizate de Fundaţia Holt România şi UNICEF în cadrul campaniei "Hai la Şcoală" şi, în scurtă vreme, a căpătat licenţă de educator parental. Avea la dispoziţie un an de zile ca să le arate adulţilor cum să devină părinţii copiilor certaţi cu şcoala. În bordeiele romilor cărămidari Nimic nu l-a pregătit pentru întâlnirea care i-a schimbat viaţa. "M-au repartizat la Cilibia, o localitate de lângă Buzău, unde am dat peste o sărăcie greu de imaginat: romi cărămidari, care trăiesc în bordeie şi n-au pus în viaţa lor mâna pe o carte. Nu pricepeau nimic din prezentarea mea în Power Point, a trebuit să mă «resetez», să vorbesc pe limba lor", îşi aminteşte bărbatul. Următoarele dăţi le-a dat voie să vină cu toată familia. N-a ştiut că fiecare pirandă avea acasă o grădiniţă de copii. "Unul la ţâţă, altul de mână, al treilea de fustă, iar una dintre mame era surdomută. Un adevărat circ. Important a fost că i-am adunat", e optimist educatorul. Întâlnirile săptămânale sunt ca o joacă de copii. Se bazează pe discuţii de grup şi lucru manual, dar îi ajută pe adulţi să vadă că educaţia nu e un "Bau-bau". "Înţeleg că la şcoală e bine şi capătă încredere să-i lase şi pe cei mici. La ei, băieţii sunt văzuţi drept nişte prinţişori ţinuţi în puf, în timp ce fetele încetează să meargă la ore de la 11-12 ani, de teamă să nu fie furate sau violate", spune psiho-pedagogul. Testul mare a venit abia iarna trecută. Lui Ion îi venea peste mână să mai conducă 28 de kilometri până la Cilibia şi parcă nici romilor nu le ardea de şedinţe. S-au întâlnit, cu chiu cu vai, să serbeze Crăciunul într-un mod cu totul aparte. "Făcusem cu băieţelul meu acasă un soi de origami, dar cu foarfecele. Aşa că m-am dus la ei cu hârtie verde şi foarfece luate de prin vecini, ca să facem brăduţi. "Mulţumim, domnu', acum avem şi noi brad, mi-au spus cu ochii în lacrimi". La final de an, a tras linie şi a calculat câţi copii se împrieteniseră cu şcoala. Rezultatul a impresionat specialiştii de la UNICEF, care au premiat şcoala păstorită de Ion Gheorghe. Ion Gheorghe e voluntar în proiectul UNICEF "Hai la şcoală", în urma căruia 60% din copiii la risc de abandon şi-au îmbunătăţit participarea la cursuri anul trecut "Ce fac eu e un tratament paliativ. E greu să le bagi copiilor cartea pe gât când ei trăiesc în sărăcie şi dau hainele de la unul la altul ca să vină la şcoală. Vestea bună e că n-am obosit, o să continui lupta." ION GHEORGHE, consilier psiho-pedagogic CITIŢI ŞI:

• EROU EVZ. Patria celor pe care ţara nu i-a vrut
• EROUL EVZ. Omul care-i aduce ACASĂ pe copiii din orfelinate. De acţiunile lui atârnă viaţa a 10.000 de copii abandonaţi