Eric de Oliveira a jucat pentru mai multe echipe din România și a fost unul dintre cei mai îndrăgiți fotbaliști din campionatul intern. Sportivul a fost nevoit să se retragă din activitate din cauza unei afecțiuni medicale care nu îi dă pace nici în acum. Fostul fotbalist a primit vești proaste din partea medicilor.
Eric de Oliveira s-a retras din activitate în urmă cu trei ani pentru că problemele de sănătate nu i-au mai permis să joace fotbal. Brazilianul are probleme serioase la picior care s-au accentuat odată cu trecerea timpului. Fostul fotbalist nu poate merge nici măcar la o plimbare fără să se resimtă. El a mărturisit că a intrat în depresie după ce s-a lăsat de fotbal. Oliveira se aștepta să meargă la medic unde să primească un tratament care să îi vindece problemele. Un medic a decis că trebuie să îi pună fostul jucător un stent, iar cariera sa a luat sfârșit de atunci.
„A fost finalul. Acum, de exemplu, nu pot să fac nici măcar 50 de metri pentru că mă dor picioarele, se umflă. Când mi-am dat seama că nu voi mai putea juca fotbal am intrat în depresie! Nu mă așteptam atunci! Și așa am început să mă uit ca un disperat la fotbal, ceea ce până acum câțiva ani nu-mi plăcea absolut deloc. Eu nu mai urmărisem un meci de fotbal de nu mai știu când”, a mai spus Eric de Oliveira.
Eric de Oliveiră riscă să îi fie amputat piciorul
Problema cu care se cofruntă fostul fotbalist este una de lungă durată, dar medicii nu au găsit nici până în acest moment un diagnostic pentru ca Eric să primească un tratament. Brazilianul a mărturisit că medicii i-au spus inițial că areo arteră înfundată. Ulterior, acea arteră a fost desfundată de trei ori. Cel mai bun marcator străin din campionatul României a fost anunțat că suferă de tromboflebită și că trebuie să ia anticoagulante. Cu toate acestea, Eric a dezvăluit că nu simte nicio diferență, iar starea sa de sănătate este din ce în ce mai rea.
„Am dat o grămadă de bani pe doctori. Plătește, plătește, plătește și eu sunt în starea asta tot mai rea! Dacă situația de la piciorul meu stâng se agravează în următoarea perioadă există posibilitatea să-mi fie amputat! E greu… Sunt în lumea mea și uneori cred că e mai bine să fiu singur. Dumnezeu mi-a dat atâtea, iar dacă acesta este modul prin care trebuie să trec ca să revin, o să trec!”, a mai spus Eric de Oliveira pentru GSP.