Exemplele sunt nenumărate, de la intervențiile militare în Irak și Siria, până la pretențiile legate de exploatarea hidrocarburilor din Estul Mării Mediterane, în sfidarea drepturilor pe care le au alte țări, precum Israel, Grecia și Cipru.

Ultima dovadă a faptului că Erdogan țintește, nici mai mult, nici mai puțin, decât să devină „protevtorul” tuturor țărilor musulmane este vehemența cu care a reacționat la decizia generalului rebel Khalifa Haftar de a abandona negocierile de la Moscova destinate  încheierii unui armistițiu cu guvernul de la Tripoli.

Erdogan, mare sprijinitor al guvernului Fayez Al Sarraj, l-a învinovățit în totalitate pe Khalifa Haftar pentru eșecul discuțiilor. Mai mult, sultanul   a promis  „un răspuns important” în cazul unui nou atac asupra forțelor guvernamentale: „Cel care a fugit este Haftar. Noi, împreună, am făcut tot posibilul pentru ca guvernul libian să ajungă la o soluție . (…) Turcia și Rusia au lansat o inițiativă care a necesitat mult efort. În cadrul reuniunilor organizate la Moscova, guvernul de la Tripoli a arătat o atitudine constructivă. În ciuda acestui fapt, autorul loviturii de stat, Haftar, a refuzat să se alăture încetării focului. El a spus da, mai întâi, apoi a abandonat negocierile și a fugit „.

Extrem de furios că generalul rebel a refuzat să accepte deciziile luate de el și Putin, Erdogan a tunat și a fulgerat: „Suntem pregătiți să dăm o lecție serioasă generalului, Nu vom ezita niciodată să punem dăm loviturii de stat conduse de Haftar lecția pe care o merită, dacă va continua cu atacurile sale asupra guvernului legitim și a fraților noștri din Libia „.

Președintele turc nu s-a dat în lături nici să-i înțepe partenerii ruși (care îl sprijină pe Haftar cu ajutorul mercenarilor din Compania Wagner): „Acum depinde de Rusia, Moscova trebuie să facă partea sa cu Haftar”. Declarații interesante au venit, însă, și din partea  ministrului turc de externe Mevlut Cavusoglu: „Sub conducerea președintelui (Erdogan n.r.), Turcia a lansat o oprire a focului în Libia și continuă pe această cale. Din păcate, însă, vedem că există cei care vor pace și cei care nu, care doresc o Libie unită și care nu”. Mai mult,  Cavusoglu a pus la îndoială și posibilitatea organizării conferinței de la Berlin, care ar trebui să aibă loc pe 19 ianuarie: „Dacă Haftar continuă să nu coopereze și continuă să refuze încetarea focului, atunci conferința de la Berlin este inutilă ”.

Poate că războiul din Libia este departe de România, deși țara noastră începe deja să simtă efectele imigrației din Nordul Africii. Mult mai aproape este, însă, sultanul Erdogan, gata oricând să folosească arma imigrației în masă pentru a obține ceea ce își dorește.

Din acest punct de vedere, Uniunea Europeană îi face jocul. În loc să-și asume o politică rațională în ceea ce privește imigrația ilegală, UE declară sus și tare că îi va primi pe toți refugiații care au nevoie de ajutor. E o decizie foarte curioasă din punctul meu de vedere. Dacă Bruxelles-ul are inima atât de mare încăt să primească pe toată lumea, de ce îl plătește pe Erdogan să-i țină prizonieri pe refugiați? Cei care trec fraudulos frontiera au, oare, mai multe drepturi decât cei care nu au bani să plătească rețelele de traficanți din Turcia și să-și continue călătoria? Ca să nu mai vorbim de faptul că nici măcar bogatul Occident nu are resurse să-și asume protecția zecilor de milioane de refugiați și imigranți din întreaga lume.

Te-ar putea interesa și: