Când a venit la putere, Trump a decis să-l păstreze în funcție pe directorul FBI, numit de fostul președinte Barack Obama, acesta fiind republican și lucrând și în timpul lui George W. Bush. Totuși, Trump păstra o variantă de rezervă, spunând, în aprilie, că „nu este prea târziu” să-i ceară demisia lui Comey

Am încredere în el (în Comey – n.r.). Să vedem ce se va întâmpla. Va fi interesant”, spunea Donald Trump, acum o lună, adăugând că James Comey a salvat-o pe rivala sa în alegeri, Hillary Clinton.

Totuși, nu este neobișnuit pentru un președinte american să aibă dispute cu directorul FBI. Din 1968, la finalul carierei de 50 de ani a lui J. Edgar Hoover în fruntea FBI, directorii au avut mandate de maximum 10 ani, fără posibilitate de prelungire. Asta înseamnă că un director al agenției poate ocupa funcția în mandatele a doi președinți diferiți. De exemplu, Congresul și Obama i-au oferit lui Robert Mueller III, predecesorul lui Comey, permisiunea specială de a rămâne în funcție încă doi ani.

Autoritatea președintelui

Procedural, președintele nominalizează directorul FBI, Senatul o aprobă prin vot. Directorul lucrează în cadrul Departamentului pentru Justiție, sub procurorul general, dar îi raportează și directorului comunității de informații. Președintele poate să-l demită pe directorul FBI, chiar fără a preciza care este motivul. „Nu există condiții statutare privind autoritatea președintelui privind demiterea directorului FBI”, scrie un raport al serviciului de documentare al Congresului, în 2014. Directorul este un angajat „la dispoziție”, conform lui Scott Bomboy de la Centrul Național pentru Constituție, ceea ce înseamnă că „el sau ea vor servi conform dorinței președintelui”.

Specialistul a mai explicat clauza „sfaturi și consimțământ” din Constituție, care garantează președintelui puterea de a angaja oameni care să lucreze pentru instituțiile executive, cu aprobarea Congresului. „Odată ce o persoană este acceptată, depinde de președinte, ca șef al instituțiilor executive, să determine statutul angajării lor”.

În istoria Biroului Federal de Investigații, un singur președinte a mai făcut asta. În 1993, Bill Clinton l-a demis pe William Sessions după ce Departamentul de Justiție a anunțat că directorul FBI a avut practici imorale, iar Sessions a refuzat să demisioneze.

Vot în Congres

De asemenea, Congresul îl poate demite pe directorul FBI, potrivit unor clause din Constituție: guvernul poate destitui „funcționarii civili din SUA”, în cazul în care Camera Reprezentanților îi acuză de crime sau delicte importante, iar Senatul votează cu o majoritate de două treimi. În istorie au existat doar 19 astfel de decizii împotriva unor oficiali federali.

Gestul lui Trump de a-l demite pe Comey a fost similar cu cel al președintelui Richard Nixon, care l-a demis pe procurorul special din dosarul Watergate, Archibald Cox, în 1973. În „Masacrul de sâmbătă seara”, procurorul general al lui Nixon, Elliot Richardson, și procurorul adjunct, William Ruckelshaus, au demisionat atunci când președintele le-a cerut să-l demită pe Cox. Scandalul declanșat a zguduit din temelii guvernul.

Mai mulți bani pentru FBI

O sursă din Congres a declarat pentru Reuters că James Comey le-a spus congresmenilor, cu câteva zile înainte de a fi demis, că va cere mai mulți bani pentru acnheta privind implicarea Rusiei în campania electorală a lui Trump, în 2016. Criticată de democrați, administrația Trump susține că James Comey este vinovat de „atrocități” în plan profesional și neagă că demiterea sa are legătură cu ancheta privind Rusia. Liderul de la Casa Albă s-a întâlnit cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, acum două zile, și și-a apărat decizia de a-l demite, pe neașteptate, pe Comey din funcția pe care o ocupa din 2013. Într-o scrisoare transmisă angajaților FBI, Comey a scris că știa „de multă vreme”că un președinte poate demite directorul FBI „fără niciun motiv” și nu va pierde timpul încercând să decifreze decizia lui Trump sau modul în care a fost pusă în practică.