Episcopul Ignatie al Hușilor acuză că jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) se distinge prin manifestarea compulsivă a unei atitudini isterizate, împrumutând parfumuri marxiste, în special în ceea ce privește moaștele și pelerinii.

Episcopul Hușilor îl caracterizează pe CTP drept un individ tensionat, mereu în alertă, ori de câte ori se referă la moaște și pelerini (creștini).

De asemenea, el sugerează că opiniile exprimate de acesta ar putea fi privite ca un fel de „hamas” logoreic ateu”.

Episcopul Hușilor, val de critici asupra lui CTP

„Am ascultat şi citit cu maximă atenţie intervenţiile domnului Cristian Tudor Popescu pe tema moaştelor şi, implicit, a pelerinilor (creştini). Toate acestea m-au pus în faţa unei „revelaţii” de netăgăduit: în spatele acestor intervenţii stă o persoană care manifestă, în mod compulsiv, o atitudine isterizată, cu parfum marxist, faţă de moaşte şi de pelerini, precum şi o apetenţă invariabilă pentru lichidarea prin verbiaj agresiv a celor care nu împărtăşesc acelaşi set de „valori” progresiste ca ale acestuia.

Cu alte cuvinte, un ghem de nervi aflat într-o permanentă alertă ori de câte ori aude de moaşte şi pelerini (creştini) sau un clonţ polemic, îmbibat în pulsiuni combative, în aroganţa unor păreri, emanate ca fiind întotdeauna infailibile şi în tonuri permanent erectile”, a scris ierarhul.

După ce CTP ar fi comparat pelerinii de la Iaşi cu teroriştii musulmani ai mişcării criminale Hamas, ierarhul a ținut să puncteze că jurnalistul e, de fapt, în aceeași tabără cu cei pe care îi ironizează.

Toți religioșii, conform jurnalistului, sunt asimilați ca radicali

Concluzionând, Episcopul Hușilor afirmă că, conform logicii strâmbe a domnului Cristian Tudor Popescu, toți oamenii religioși sunt percepuți ca fiind radicali, cu diferența că unii recurg la violență sau sinucidere, iar alții nu.

„Distinsul jurnalist nu compară „ACŢIUNILE”, ci forma mentală. Adică, pentru a folosi cuvintele lui Marx, „păienjeniş speculativ, brodat cu flori retorice literare şi îmbibat cu rouă sentimentală”.

Sau altfel spus, atât creştinii, cât şi musulmanii sunt nişte „somnabuli” care acţionează în vederea unor beneficii viitoare, iluzorii, doar că primii aud vocea interesului propriu, minunile şi mântuirea (bieţi egoişti şi naivi), în vreme ce musulmanii radicalizaţi aud voci care îi îndeamnă să se detoneze în pieţele publice, pentru a intra mai repede în posesia bunurilor mult râvnite (vin, cărnuri şi fecioare)”, mai scrie ierarhul.

CTP, „un personaj cu multe carenţe în ceea ce priveşte cultura religioasă”

Episcopul menționează că lectura postării de pe pagina personală de Facebook a domnului Cristian Tudor Popescu, intitulată „O jignire adusă lui Iisus”, i-a activat în minte lectura unui pasaj din cartea „Sfârşitul competenţei. Discreditarea experţilor şi campania împotriva cunoaşterii tradiţionale” a lui Tom Nichols.

În acest context, se remarcă afirmația că nivelul de cunoștințe de bază, adjectivat cu termenul „religioase”, al domnului Cristian Tudor Popescu pare să prezinte deficiențe semnificative în domeniul culturii religioase.

Această lacună, sugerează episcopul, îl determină pe jurnalist să se exprime cu apodicticitate pe subiecte pe care nu le stăpânește adecvat și să adopte o atitudine extrem de agresivă și jignitoare față de creștinii ortodocși.

Astfel, episcopul îl caracterizează ca pe un fel de „hamas” logoreic ateu, perpetuu îndreptat împotriva creștinilor și a sfintelor moaște.

„Ceea ce nu ştie domnul Cristian Tudor Popescu este faptul că ortodocşii, nu numai cei români, nu se închină la „un mort, cadavru, care poate să te vindece sau să-ţi rezolve nişte probleme, să faci rost de bani, să ieşi dintr-o situaţie”. („CAP la CAP. Tentaţia extremismului”, postată pe canalul youtube „Recorder Talks”, minutele 27:41-27:57). Ci sunt cinstite persoane, care au dus o viaţă în concordanţă deplină cu învăţăturile Evangheliei.

În limbaj bisericesc aceste persoane se numesc sfinţi, adică cei care L-au interiorizat pe Hristos la modul cel mai profund şi autentic în inimile lor, răstignindu-şi, adică biruind, lăsând fără „viaţă”, fără putere păcatul şi viciile din trupul lor”.

Mesajul Episcopului Hușilor către CTP

„Legat de prezenţa cultului cinstirii moaştelor în Scriptură, acelaşi jurnalist cu grave lacune teologice şi biblice, precum nu mă pricep eu la literatură Science Fiction, deşi citesc din când în când şi îi las pe cei competenţi să se pronunţe, tună şi fulgeră, vituperând marota fără niciun fundament:

„Nu există în Biblie niciun rând despre cultul moaştelor, despre îndemnul la cultul moaştelor. Nu există aşa ceva”(„CAP la CAP. Tentaţia extremismului”, postată pe canalul youtube „Recorder Talks”, minutele 28:20 -28:35).

Şi pentru ca pintenul letal să fie deplin înfipt în coasta ortodocşilor „pupători de moaşte”, domnul Cristian Tudor Popescu scoate din buzunarele minţii sale „apodictica” frază: „Deşi, dacă ai fi un creştin adevărat, care a citit rând cu rând şi crede în Sfânta Scriptură, n-ar trebui să atingi cadavrul, căci Vechiul Testament numeşte această faptă necurăţie, întinătoare pentru 7 zile” (Cristian Tudor Popescu, O jignire adusă lui Iisus, postare pe pagina sa personală de Facebook).

Această cheie de lectură îmi aduce aminte de o expresie a lui Marx. „Nimic mai uşor decât a da o spoială socialistă ascetismului creştin”. Pe care îmi permit să o adaptez contextului de faţă în felul următor: nimic mai uşor decât a da o spoială progresistă interpretării textelor biblice.

„Nici măcar textele aduse în discuţie nu sunt conotate în maniera contextuală a Bibliei”

În ciuda faptului că domnul Cristian Tudor Popescu pare să fie selectiv în alegerea textelor biblice doar pentru a-şi susţine ideologia anticreştină/antiortodoxă sau pare să absolutizeze autoritatea spirituală a Vechiului Testament, fapt care poate induce ideea respectării ad-litteram a unor precepte morale, care au fost abolite de Însuşi Hristos în Noul Testament, totuşi nici măcar textele aduse în discuţie nu sunt conotate în maniera contextuală a Bibliei.

Dacă ar fi să ţinem cont de toate preceptele morale vechi testamentare, atunci ar fi bine ca domnul Cristian Tudor Popescu să se problematizeze de ce nu se mai respectă astăzi recomandarea „De va lovi cineva un om şi va muri, acela să fie omorât” (Levitic 24, 17)? Implicit, ar trebui să susţinem pedeapsa capitală pentru anumite delicte morale, ceea ce este complet necreştinesc.

Iisus, Cel care a spus „Să nu socotiţi că am venit să stric/să distrug Legea sau prorocii (Vechiul Testament). N-am venit să stric, ci să o plinesc” (Matei 5, 17), adică o desăvârşeşte, o completează, ne cere, chiar dacă pare imposibil, să ne iubim vrăjmaşii, să le facem bine celor care ne urăsc sau să ne rugăm pentru cei care ne jignesc sau ne calomniază (Matei 5, 44).

Mai mult, conform gândirii nou-testamentare, aşa cum i-a descoperit Dumnezeu Apostolului Petru, care a avut o viziune, în care i s-a cerut să mănânce din carnea animalelor cu patru picioare, animale considerate pentru evrei necurate.

(„Din toate fiarele cu patru picioare, cele care calcă pe labe sunt necurate pentru voi şi tot cel ce se va atinge de stârvul lor, necurat va fi până seara” (Levitic 11, 27). „Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate” (Faptele Apostolilor 10, 15).

„CTP când se apropie de coşciugul unui apropiat, la înmormântarea căruia participă, se consideră necurat şapte zile şi caută să se purifice ”

În gândirea veterotestamentară a deveni necurat prin atingerea de anumite obiecte sau persoane nu coincidea cu a fi considerat un păcat, ci, pur şi simplu, oprea accesul la rugăciunile din Templu.

De aceea este menţionat în cartea Numerii 19, 11 faptul că „cel care se va atinge de trupul mort al unui om să fie necurat şapte zile”. Evident că niciun creştin al zilelor noastre nu consideră că prin atingerea de un mort devine necurat şi că astfel are nevoie de ritualul purificării.

Sau, probabil, pentru a fi puţin ironic, domnul Cristian Tudor Popescu, atunci când se apropie de coşciugul unui apropiat, la înmormântarea căruia participă, se consideră necurat şapte zile şi caută să se purifice.

„Deşi, dacă ai fi creştin adevărat, care a citit rând cu rând şi crede în Sfânta Scriptură, n-ar trebui să atingi cadavrul, căci Vechiul Testament numeşte această faptă necurăţie, întinătoare pentru 7 zile” (O jignire adusă lui Iisus, postare pe pagina sa personală de Facebook).

Pentru orice creştin „adevărat”, este normativ cuvântul Apostolului Pavel: „Ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin sine decât numai pentru cel care gândeşte că e ceva întinat; pentru acela întinat este” (Romani 14, 14).

„Cinstirea moaştelor înseamnă cinstirea persoanelor care au transformat trupurile lor în „temple ale Duhului Sfânt””

Legat de o altă frază a domnului Cristian Tudor Popescu, care susţine vânjos că „nu există nicio frază în Biblie care să îndemne sau măcar să spună ceva cu privire la cultul moaştelor” (Cristian Tudor Popescu, O jignire adusă lui Iisus, postare pe pagina sa personală de Facebook).

Pe lângă textul din cartea IV Regi 13, 21 – un text care stârneşte alergie unora – , şi în care ni se spune că, prin atingerea de oasele lui Elisei, un mort, aruncat în mormântul profetului, a înviat, există un alt text din cartea Facerii, unde se relatează faptul că prorocul Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif.

Căci Iosif legase pe fiii lui Israil cu jurământ, zicând: «Are să vă cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi oasele mele de aici» (Ieşire 13, 19).

În mod paradoxal, rămăşiţele patriarhului Iosif sunt purtate de către israeliţi pe toată durata călătoriei înspre Ţara Făgăduinţei, fără să fie considerate ca fiind o întinare.

Apoi, acestea sunt îngropate în Sichemul Canaanului (Iosua 24, 32). Cum a fost posibil acest lucru, de vreme ce exista un precept care interzicea atingerea de oasele unui mort? Patriarhul Iosif nu era orice om din poporul lui Israil.

El era considerat un om drept şi cu o viaţă sfântă. Trupul fără viaţă al lui Iosif nu însemna nişte „oase moarte”, ci persoana acestui mare patriarh biblic, încărcată de har şi putere spirituală.

Prin urmare, cinstirea moaştelor înseamnă cinstirea persoanelor care au transformat trupurile lor în „temple ale Duhului Sfânt”, în care locuieşte Dumnezeu-Treimea (I Corinteni 3, 16).

Ulterior, Tradiţia Bisericii a cultivat, în slujirea ei liturgică, exemplul de cinstire a sfintelor moaşte, care, conform unui cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, un mare predicator al Bisericii creştine de la sfârşitul secolului al IV-lea, „nu fac numai minuni, ci ne şi îndeamnă la un mod de viaţă creştină autentică”.

Recomandările Episcopului Hușilor către CTP

Este redundant să precizăm faptul că termenul Tradiţie nu poate fi echivalat cu ideea de cutumă sau obiceiuri, cum eronat se poate crede atunci când domnul Cristian Tudor Popescu afirmă, fără să deţină nuanţele teologice ale acestui concept, că „tradiţia este inventată după Biblie”. („CAP la CAP. Tentaţia extremismului”, postată pe canalul youtube „Recorder Talks”,minutele 28:37-28:39).

Dimpotrivă, Tradiţia este conţinutul de credinţă apostolic, revelat prin Iisus Hristos, transmis pe cale orală şi apoi transpus în scris, dând naştere Sfintei Scripturi.

De aceea, se poate spune că Tradiţia „a inventat” Scriptura, având în vedere că prima Evanghelie a Noului Testament, a lui Marcu, a fost scrisă după aproape 40 de ani (anul 63) după Răstignirea Domnului.

Deci, „Scriptura însăşi este Tradiţia apostolică”, după expresia unui mare teolog al Bisericii (Georges Florovsky).

Pe cale de consecinţă, îi recomand domnului Cristian Tudor Popescu mai multă prudenţă şi smerenie, atunci când dezvoltă subiecte sau teme, care presupun niţică lectură teologică şi studiu mai adecvat al Sfintei Scripturi.

Aş fi extrem de bucuros dacă toate aceste rânduri ar fi citite în spiritul titlului unei cărţi a lui Francis Fukuyama. „Identitate. Nevoia de demnitate şi politica resentimentului”, pe care l-aş aplica contextului de faţă în felul următor: „nevoia de demnitate” în ceea ce priveşte cultura creştină şi respingerea „politicii resentimentului” din ideologia progresistă”, se arată în comentariul postat pe pagina de internet a Episcopiei.