Episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, mort în închisoare în 1950 pentru că a refuzat să abdice de la credinţa sa, a fost deshumat. Dosarul său de canonizare a fost trimis la Vatican de anul trecut.

Era 10 mai 1950, în amurg. O maşină neagră a Securităţii a oprit la poarta Cimitirului Bellu catolic. Trei gropari, aflaţi în aşteptare de cinci ore, au luat sicriul din maşină.

Nu se închisese prea bine pentru că mortul, se vedea, era prea înalt pentru scândurile din care fusese croit coşciugul. În tăcere deplină, l-au aşezat pe umeri şi, cu doi civili pe urme, l-au dus la groapa gata pregătită. Pământul a fost azvârlit cu grabă peste coşciug, fără să apuce cineva să pună vreo întrebare.

Deşi groparii ar fi avut destule. Căci era prima îngropăciune ce se făcea acolo fără slujbă şi fără preot. Şi tot prima în care nu aveau voie să pună o cruce pe mormânt. Cu riscul de a fi ridicat de securiştii ce au început să supravegheze strict orice mişcare din cimitir, un preot romano-catolic de la Biserica Bărăţiei a venit, după câteva zile, să facă o slujbă la mormântul necunoscutului.

După alte câteva zile, monseniorul Augustin Francisc, de la Catedrala „Sfântul Iosif”, a adus şi o cruce. Scria doar „V.A. 1950”. Groparul Marin Creangă, ce era angajat acolo de doar câteva zile, de pe 1 mai 1950, a aflat atunci şi cine se ascundea în spatele iniţialelor. Era episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, mort în spitalul închisorii Vă căreşti, după un an şi jumătate de detenţie şi chinuri.

Tortura şi moartea

Episcopul a fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948. Alături de ceilalţi cinci episcopi greco-catolici în funcţie, PS Vasile Aftenie, episcop de Alba- Iulia şi Făgăraş şi vicar de Bucureşti a fost dus la schitul Dragoslavele, reşedinţa de vară a patriarhului ortodox.

Patru luni au fost ţinuţi acolo sub presiunea securiştilor, cu scopul de a-i determina să accepte unirea cu Biserica Ortodoxă, ce nu se putea face decât cu semnătură episcopală. Nici unul nu a cedat însă, iar în februarie 1949 au fost mutaţi lângă Bucureşti, la Mănăstirea Căldăruşani.

După încă o lună, doi dintre ei au fost desprinşi de grup şi aruncaţi în arestul Ministerului de Interne. Au fost aleşi cei care, după presupunerile securiştilor, erau cel mai uşor de convertit: episcopul Ioan Suciu, pentru că era cel mai tânăr, şi episcopul Vasile Aftenie, cea mai populară figură. Tortura îndelungă nu şi-a făcut însă efectul. Nici unul din ei nu a cedat. Singura consecinţă a chinurilor a fost paralizia PS Vasile.

Aşa a fost dus la spitalul închisorii Văcăreşti, unde s-a stins, la doar 51 de ani, în noaptea de 9 spre 10 mai 1950. „Era foarte jovial, glumeţ, popular. Era invitat mereu la prânz de familiile de credincioşi. Securitatea a crezut că va ceda uşor, dar el a fost primul care a murit pentru credinţă”, evocă PS Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş şi vicar de Bucureşti, figura predecesorului său.

Minunile şi deshumarea

Încă de la începutul anilor ’50 vestea martiriului episcopului Aftenie a ajuns la urechile credincioşilor, fie ei greco sau romano-catolici, fie ortodocşi. Mor mântul său a devenit loc de pelerinaj, plin mereu de lumânări.

Groparul episcopului, Marin Creangă, astăzi în vârstă de 81 de ani şi o prezenţă nelipsită din cimitir, încă ar recunoaşte-o dintr-o mie pe femeia care câţiva ani, aproape zilnic, se strecura cu căruciorul fiicei sale invalide şi surde să se roage la căpătâiul lui Vasile Aftenie. „Se zicea că este soţia medicului-şef de la spitalul închisorii în care a fost dus episcopul. După ani buni, fetiţa s-a vindecat în mod miraculos. După 1990 am auzit că au plecat în Germania”, spune Marin Creangă.

Nu pe ajutorul sau sporul pe care l-au mărturisit pelerinii de la Bellu catolic şi-a construit Biserica Greco-Catolică dosarul de canonizare al episcopului, trimis la Vatican încă de anul trecut. Ci pe martiriul său, care, în momentul în care va fi validat de Congregaţia pentru cauzele sfinţilor, va fi suficient pentru declararea ca fericit, apoi ca sfânt.

În aşteptarea canonizării, pentru conservarea osemintelor, episcopul a fost deshumat miercuri, în prezenţa succesorului său, a câtorva preoţi, arheologi, antropologi şi simpli credincioşi. Osemintele au fost depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, de pe strada Sirenelor. „Sunt osemintele unui mărturisitor al credinţei, care se vor transforma în moaşte, dacă Vaticanul va aproba dosarul de canonizare. Ele vor fi folosite apoi în altare, la construcţia bisericilor”, explică PS Mihai Frăţilă.

MARTIRII

Cei 12 morţi întru credinţă

Martiriul episcopului Vasile Aftenie nu este singurul din perioada venirii comuniştilor la putere. Ca o măsură de precauţie, pentru supravieţuirea Bisericii Greco-Catolice, cei 6 episcopi greco-catolici aflaţi în funcţie în 1948 au hirotonit alţi şase episcopi, cu mijlocirea nunţiului papal de atunci.

Nici unul dintre cei 12 episcopi nu a cedat presiunilor regimului comunist. După moartea lui Vasile Aftenie, trei dintre ei au murit la închisoarea din Sighet, fiind îngropaţi în cimitirul săracilor, fără morminte: PS Valeriu Traian Frenţiu, episcop de Oradea, PS Ioan Suciu, episcop de Blaj, şi PS Tit Liviu Chinezu, auxiliar de Blaj.

PS Alexandru Rusu, episcopul de Maramureş, a murit în închisoarea Gherla, iar episcopul de Lugoj Ioan Bălan şi cardinalul Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, au murit în perioada domiciliilor obligatorii, de după detenţie, unul la Ciorogârla, altul la Căldăruşani.

Sâmbăta trecută, cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru cauze orientale, a săvârşit la Sighet o slujbă comemorativă pentru cei trei episcopi greco-catolici şi unul romano-catolic, Anton Durcovici, morţi întru credinţă.

TRĂDĂTORII

36 de preoţi au cedat

Doar 36 de preoţi greco-catolici au abdicat de la credinţa lor şi au acceptat să treacă la ortodoxie. Ei şi-au trimis câţiva delegaţi la Bucureşti pentru a aduce listele cu semnături.

Înainte de arestare, PS Vasile Aftenie, vicar de Bucureşti, se spune, s-a întâlnit cu ei la Capşa, unde i-a mustrat aspru pentru actul lor de trădare. Pentru că episcopii nu au cedat, Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată, iar în perioada comunistă preoţii greco-catolici au fost hirotoniţi şi au slujit în clandestinitate.

Oficial, astăzi sunt 9.500 de grecocatolici în Bucureşti şi 200.000 în toată ţara. După statisticile Bisericii, numărul total este însă de 500.000.