Enigma unei crime. Mortul găsit după o lună, fix în locul unde mai fusese căutat

Enigma unei crime. Mortul găsit după o lună, fix în locul unde mai fusese căutat Crimă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pe data de 27 februarie, în jurul prânzului, un tactorist care era în apropiere de satul Cosmeşti, judeţul Galaţi, a observat ceva negru, ca o mogâldeaţă, zăcând pe câmp. S-a apropiat cu grijă. Era un om. Cotinel, cioban la oile italienilor de 11 ani, era mort. Poliția și Parchetul au deschis anchetă, iar indiciile i-au făcut pe investigatori să creadă că e vorba de o crimă.

Pe 20 şi 21 ianuarie, Cotinel este văzut de către vecini la barul din faţa casei. Tot beat.

Pe data de 22 ianuarie, nepotul Ovidiu revine la Cotinel, însoţit de data asta şi de bunica lui. Cotinel este lat în pat. Cu telefonul, Ovidiu îi fotografiază rănile. Pozele au apărut pe o pagină de facebook a cuiva din sat (foto).

Ne puteți urmări și pe Google News

Nepotul se duce şi după asistentul din sat, care vine la faţa locului, dar spune să nu cheme salvarea că el nu are chef să meargă la niciun spital. Se apropia sărbătoarea Micii Uniri şi, probabil, nu voia să o rateze.  Să se ducă mâine singuri.

Nepotul şi bunica pleacă la casa lor. În drum trec pe la poliţie, dar este închis. Bunica îşi uitase medicamentele pe prispă la Cotinel. O sună pe seară pe vecina, tanti Nuţi, să se ducă să le ia şi să i le aducă. Nu intră în casă, dar pe geam se vede că în cameră este lumină, iar Cotinel este întins pe pat. Tanti Nuţi este ultima persoană care îl vede pe Constantin Ene în viaţă.

A doua zi, pe 23 ianuarie, Ovidiu Popa, nepotul, vine la unchiul său acasă, să-l ducă să depună reclamaţie la poliţie şi apoi să-l ducă la spital. Nu-l mai găseşte. După 24 de ore, Constantin Ene este şi el trecut pe lista cu persoane dispărute a IGPR. Rudele și sătenii îl caută peste tot, perie câmpuri și pădurici. Nici urmă de cioban.

În episodul următor, vom analiza câteva obiecte găsite în curtea din spatele casei, care în mod normal nu aveau ce căuta acolo, dar şi pe câmpul unde a fost găsit trupul neînsufleţit,  după o lună de la dispariţie, şi vom trage câteva concluzii.