Emmanuel Macron contestat la scenă deschisă. Protestatarii l-au huiduit în timpul unui discurs în Olanda. Video

Sursa foto: EPA/CHRISTOPHE SIMON

Tensiunile sociale din Franța, provocate de mărirea vârstei de pensionare, se extind și peste graniță. Președintele Emmanuel Macron este urmărit de proteste peste tot pe unde merge. Iar mai nou a fost întrerupt în timp ce încerca să susțină un discurs la Haga, unde s-a aflat în cadrul unei vizite de stat. Tema declarației sale era legată de viitorul Uniunii Europene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost întrerupt, la Haga, de un grup de protestatari, în timp ce încerca să țină un discurs pe tema viitorului Uniunii Europene. Manifestanții au scandal sloganuri în care au vorbit despre „democraţie”, dar și despre pensii. Președintele din Franța s-a aflat la Haga, în cadrul unei vizite de stat pe care a întreprins-o în Olanda, după cum relatează AFP.

„Unde este democraţia franceză?”, au strigat manifestanţii.

„Convenţia (luptei împotriva modificărilor) climatice nu este respectată!”, au mai strigat aceștia, din tribunele în care și-au asigurat locuri din vreme.

Manifestanții au desfăşurat, în sală, un banner pe care era scris, în limba engleză, „Preşedintele violenţei şi ipocriziei”.

„Aveţi milioane de manifestanţi în stradă”, au mai scandal ei, făcând referire la protestele cu care se confruntă Guvernul francez după decizia de promovare a reformei pensiilor care urmărește să crească vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Emmanuel Macron a insistat pe necesitatea reformei pensiilor

În replică, de la tribuna vorbitorului, Emmanuel Macron le-a trasnsmis celor care îl contestau că este nevoie să existe o dezbatere socială. El a reușit să vorbească după aproape un minut de întrerupere.

„Pot răspunde tuturor întrebărilor despre ceea ce discutăm noi în Franţa”, „aceasta este o democraţie, iar o democraţie este exact un loc în care putem manifesta” şi vedea „acest tip de intervenţii”, a subliniat Emmanuel Macron.

După care a avertizat că „în ziua în care îţi spui «atunci când sunt în dezacord cu legea care a fost adoptată sau persoanele care au fost alese pot face ceea ce vreau, pentru că eu decid eu însumi legitimitatea a ceea ce fac», pui democraţia în pericol”.

Președintele Franței și-a reluat, ulterior, discursul despre politica economică europeană şi a revenit la reforma pensiilor.

„Atunci când fac comnparaţii” cu alte ţări europene, francezii „ar trebui să fie mai puţin enervaţi pe mine”, a subliniat el, „pentru că, în ţara voastră”, vârsta pensionării „este cu mult mai mare, iar în multe ţări din Europa este mult mai mare de 64 de ani”, a insistat Macron.