Emma Răducanu și-a găsit un antrenor celebru cu care să colaboreze. Revelația tenisului mondial, alături de un nume mare

Emma Răducanu și-a găsit un antrenor celebru cu care să colaboreze. Revelația tenisului mondial, alături de un nume mare sursa: arhivă EVZ

Emma Răducanu a căutat un antrenor cu anvergură în tenisul mondial, cu care să colaboreze, și s-a oprit la omul care a lucrat cu Justine Henin și Na Li.

Emma Răducanu (18 ani) și-a ales un antrenor cu care să colaboreze, după ce a renunțat la serviciile britanicului Andrew Richardson. Paradoxal, omul sub comanda căruia a dat lovitura carierei după ce a câștigat US Open, în această toamnă, venind din calificări. Emma Răducanu este foarte aproape să bată palma cu argentinianul Carlos Rodriguez (57 de ani).

Emma Răducanu este aproape de o colaborare cu un antrenor celebru

Tehnicianul sud-american le-a mai pregătit pe chinezoaica Na Li și pe belgianca Justine Henin. Andrew Richardson nu este un antrenor cu anvergură, așa că britanica a decis să renunțe la el. Răducanu explica după triumful la US Open de ce a luat această decizie.

„După Wimbledon, eram în jur de locul 200 mondial şi am crezut că Andrew va fi un nemaipomenit antrenor de încercare, dar niciodată nu am visat să câştig US Open şi să am acest parcurs, iar acum sunt locul 22 mondial, ceea ce este destul de nebunesc pentru mine”, spunea Emma Răducanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Explicații după demiterea tehnicianului cu care a câștigat US Open

„Simt că în această etapă a carierei mele, şi întâlnind cele mai bune jucătoare din lume, mi-am dat seama că am nevoie cu adevărat chiar acum de cineva cu experienţă în circuitul WTA la cel mai înalt nivel, ceea ce înseamnă că eu caut pe cineva care a fost la acel nivel şi ştie ce este nevoie. Şi, mai ales acum, fiindcă sunt atât de nouă la acest nivel, chiar am nevoie de cineva care să mă ghideze, care a trecut deja prin asta”, mai afirma marea revelație a anului în tenisul mondial.

La prima apariție după US Open, Emma Răducanu (22 WTA) a dezamăgit. La Indian Wells, sportiva cu tată român a fost eliminată în turul al 2-lea al competiției de bielorusa Aliaksandra Sasnovich (locul 100 în ierarhia mondială), scor 2-6, 4-6. Astfel ea a ratat o întâlnire cu Simona Halep în turul al 3-lea.