Eminescu încă trăieşte. Şi asta este bine. Este bine pentru sufletul nostru, ca naţie. Trăieşte chiar şi într-o zi oarecare, când nu-i e sărbătorită, oficial, memoria.

Pe 15 ianuarie se vor împlini 169 de ani de la naşterea sa. Cât timp a trecut! Din 1850 până în 2019.

M-am gândit să mă duc la mormântul lui pe 13. Azi, duminică, 13 ianuarie, la cimitirul Bellu. Ora trei după-amiaza.

Nu mi-am imaginat nimic, înainte să ajung aici, deşi parcă aveam totuşi inima strânsă, că n-o să găsesc mare lucru. Nici flori, nici candele. Nimic. Pentru că nu e încă sărbătoare. Nu e 15 ianuarie.

M-am înşelat. Amarnic, din fericire. Mormântul lui Eminescu e acoperit de flori înmiresmate, de crengi proaspete de brad, şi de globuleţe. Pe crucea lui a fost legată o panglică tricoloră.

Cineva a făcut curat în jurul pietrei funerare, a dat şi omătul la o parte. Se văd foarte mulţi paşi în jurul acestui loc. Ca şi cum o mare adunare şi-ar fi lăsat urmele.

Ceva s-a întâmplat dimineaţă, îmi spun. Acum, la ora trei după-amiază, sunt singur. Cuc. Mormintele tac. Eminescu e impasibil la căutările mele. În stânga şi-n dreapta îmi îndrept privirera, poate dau de cineva, să-mi explice.

Uite că tocmai vine un paznic. Om în toată firea, cu părul alb, care, sper, are informaţii. Şi le are. A stat chiar de vorbă cu cel care venise la mormântul poetului, de dimineaţă.

Când de dimineaţă? Întreb. “De dimineaţă”, se uită la mine, lung, de parcă ar trebui să intuiesc ora. Cine era? Îl descos. “Era un om din Botoşani”. Din Botoşani? “Da”, îmi zice. “A venit şi a făcut curăţenie la mormânt”. Omul din Botoşani? “Omul din Botoşani”.

Singur? “Da, singur”. De la el sunt şi florile, şi crenguţele de brad? “De la el”. Cum  era omul din Botoşani, bătrân, tânăr? “Era tânăr”. V-a spus el că e din Botoşani? “Da. Vorbea cu accent moldovenesc”. Îi sunt recunoscător interlocutorului meu că ştie să facă diferenţa între accent şi limbă. N-a vorbit despre limba moldovenească!

Deci aşa, un tânăr vine tocmai din nordul ţării, în ziua de 13 ianuarie, duminică, încărcat cu flori şi cu crenguţe de brad. Şi cu globuleţe. Probabil că a călătorit toată noaptea cu trenul. Sau poate că o fi venit cu o zi înainte. O avea la cine să tragă în Bucureşti.

Şi umple de sărbătoare mormântul lui Eminescu. Al conjudeţeanului său, până la urmă. Eminescu s-a născut în Botoşani, nu-i aşa?! Umple liniştea îngheţată din cimitir cu flori, înainte de 15 ianuarie.

Mai vin oameni la mormântul lui Eminescu, aşa, peste an? “Vin, cum să nu vină?!, îmi răspunde cu amplitudine paznicul crucilor. “Tot anul vin, şi din Basarabia, şi de peste tot”. Deci aşa!...

E frig. Zăpada scârţâie sub bocanci. Aburul din nări pluteşte meteoric în jurul nostru. Anonimule din Botoşani, îşi mulţumesc că ai făcut şi din 13 ianuarie o sărbătoare!