Emily Burghelea își surprinde iarăși fanii. Cum a putut să apară pe plajă

Emily Burghelea își surprinde iarăși fanii. Cum a putut să apară pe plajă

După ce, zilele trecute, și-a încins admiratorii pozând în ipostaze sexy pe plajă, fosta asistentă de la Acces Direct, Emily Burghelea revine din nou în atenție cu o nouă schimbare de imagine.

Fosta asistentă de la Acces Direct a reușit să-și dea fanii pe spate, din nou, de această dată cu noua sa imagine. Emily Burghelea și-a pus extensii de păr, naturale, pe care și le-a procurat tocmai din Dubai, iar pletele au ajuns să-i treacă de umăr, după cum se vede în imaginile postate pe rețelele de socialzare.

Pentru această schimbare, Emily Burghelea a apelat la un bun prieten care i-a dat tot ajutorul de care avea nevoie.

„De-a lungul timpului mi-ați spus că vă place mai mult de mine cu părul lung, așa că astăzi… nu am mai stat pe gânduri și l-am lăsat pe @adi.constantinn să își facă magia. Tentația a fost mare și nu m-am putut abține! Mi-a aplicat prin metoda lui «secretă» un set de extensii de cea mai bună calitate pe care le aduce tocmai din Dubai”, a postat Emily Burghelea pe contul de Instagram.

Fosta asistentă a precizat că extensiile pe care le-a primit sunt refolosibile, din păr natural și că au fost vopsite la culoarea părului ei.

„Acestea sunt din păr natural și cea mai tare chestie este că sunt refolosibile. Le-a vopsit ș nuanța pe care o au acum este identică cu cea a părului meu, Când ai părul lung și îți dorești asta…extensiile sunt o soluție ideală! Alegeți cu grijă, fetelor! Studiați piața bine înainte să alegeți ceva”, a scris fosta asistentă  în dreptul noii sale fotografii.

Iar mesajele admiratorilor au început să curgă imediat:

„Iți stă bine așa, Emiliana și ținuta frumoasă, deși albul nu e culoare mea preferată” sau„Frumoasă”, „Superbă”, „Bravo!”

Zilele trecute, fosta asistentă de la Acces Direct a plecat, ca toată lumea mondenă, mare, unde s-a distrat alături de prieteni, iar acest lucru pare că a prins-o de minune și a făcut-o să uite de faptul că a renunțat la postul de asistentă TV.

A uitat de „Acces Direct”. La mare, la soare…Emily Burghelea trăiește intens

Și-a pus silicoane pe banii bătrânului pe care-l îngrijea. Cum l-a convins să plătească

Ne puteți urmări și pe Google News