Poliția nu exclude „motivațiile teroriste”. În Elveția, după ce organizaţia Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru recentul atac terorist din Viena, amenințarea teroristă rămâne ridicată.
O elvețiancă a atacat, marți, două femei, din care una cu cuțitul, într-un supermarket din Lugano, în Cantonul Ticino (Elveția, sud), a anunțat poliția regională, care nu a exclus „ motivațiile teroriste ” .
Una dintre victimele agresiunii a fost grav rănită, dar fără ca viața ei să-i fie pusă în pericol, în timp ce a doua are răni ușoare, au spus polițiștii.
Forțele de ordine au precizat că au fost alertate cu puțin timp înainte de ora 14:00.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, agresoarea, în vârstă de 28 de ani, a încercat să o sugrume pe una dintre cele două femei cu mâinile și a rănit-o pe a doua la gât cu un cuțit, scrie Le Figaro.
Alți clienți din supermarket au reușit să o imobilizeze pe autoarea violențelor, care a fost arestată, a adăugat poliția.
Poliția regională a subliniat că „ nu exclude motivațiile teroriste ”, precizând că lucrează cu poliția Confederației Helvete și poliția locală din Lugano în această anchetă.
Parchetul general elveţian (OAG) a deschis o anchetă în legătură cu „un atac suspectat de motivaţie teroristă„ petrecut marţi într-un magazin din oraşul Lugano, cantonul Ticino, transmit și Reuters şi dpa.
O cetăţeană elveţiană în vârstă de 28 de ani a apucat o femeie de gât şi a înjunghiat o alta, a precizat poliţa din Ticino, scrie Agerpres.
Suspecta, care locuieşte în zonă, a fost reţinută, a transmis poliţia.
Una din victime are răni destul de grave, dar care nu îi pun viaţa în pericol, iar cealaltă a fost rănită uşor.
Şefa poliţiei naţionale, Nicoletta della Valle, a declarat că suspectează o motivaţie teroristă a atacului.
În Elveția, după ce organizaţia Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru recentul atac terorist din Viena, amenințarea teroristă rămâne ridicată, potrivit Serviciului de Informaţii al Confederaţiei.
Doi tineri elveţieni, de 18 şi 24 de ani, au fost arestaţi la Winterhour, lângă Zurich, în nordul Elveţiei, în legătură cu atacul jihadist de la Viena, a anunţat poliţia.