Elisabeta a II-a, regină de 68 de ani. Ce nu știați despre suverana Marii Britanii

Elisabeta a II-a, regină de 68 de ani. Ce nu știați despre suverana Marii Britanii Sursa: Arhiva EVZ

Pe 2 iunie se împlinesc nu mai puțin de 68 de ani de la ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a. Longeviva regină deține în prezent șase recorduri Guinness, inclusiv pe acela de cel mai bătrân suveran aflat încă pe tron.

Elizabeth, care poartă și alte două nume- Alexandra și Mary- s-a născut la Londra, prin cezariană, pe 21 aprilie 1926 . A fost botezată de Arhiepiscopul de York în capela privată a Palatului Buckingham pe 29 mai. Când era mică, familia îi spunea Lilibet.

Șanse mici de a urca pe tron

Pe tronul Marii Britanii se afla la acea vreme bunicului său patern, regele George al V-lea. Tatăl ei, ducele de York, era abia al doilea în ordinea succesiunii la tron, după fratele său Edward. Acesta era, însă, suficient de tânăr încât să se însoare și să aibă copii, așa că puțină lume îi dădea șanse micuței Lilibet să urce pe tron. Exista, de asemenea, posibilitatea ca părinții săi să aibă un băiat, ceea ce ar fi însemnat, potrivit legilor de atunci, că și acest are întâietate în fața ei. Părinții Elizabetei au mai avut, însă, doar o fată în 1930 (prințesa Margaret). Cât îl privește pe unchiul Edward, acesta, deși a ajuns pe tron, a fost nevoit să abdice ca să se poată căsători cu aleasa sa Wallis Simpson, o femeie divorțată. Așa se face că tatăl ei a urcat pe tron pe 11 decembrie 1936 sub numele de George al VI-lea, iar Elizabeta a devenit prezumtiva moștenitoare a coroanei.

O prințesă responsabilă

Schimbarea de statut nu a afectat-o prea mult pe Elisabeta. Ea și sora ai au fost educate acasă sub supravegherea mamei lor și a guvernantei Marion Crawford.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din cartea scrisă ulterior de această guvernantă reiese că dragostea viitoarei regine pentru câini și cai datează din încă din copilărie. Tot atunci a început să se manifeste și caracterul responsabil al tinerei prințese. Inclusiv în ceea ce privește învățatul. Lecțiile s-au concentrat pe materii precum istoria, limbile străine, literatura engleză și universală și muzica. Pentru a o pregăti pentru misiunea care o aștepta, vice-rector al Colegiului Eton, Henry Marten, i-a predat, însă, Elisabetei și cursuri private de istorie constituțională. Războiul a maturizat-o rapid pe tânăra prințesă. Toată lumea știa că se poate baza pe ea. Chiar înainte să împlinească 18 ani, parlamentul a schimbat legea, astfel încât Elisabeta să poată fi unul dintre cei cinci consilieri de stat în cazul incapacității sau absenței tatălui ei.

O căsătorie cu cântec

Elisabeta l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină soț în 1934 și 1937. Ea și Prințul Philip al Greciei și Danemarcei erau veri îndepărtați prin regina Victoria și regele Christian al IX-lea al Danemarcei. O nouă întâlnire la Royal Naval College din Dartmouth în iulie 1939 a făcut-o pe prinșesă — care avea doar 13 ani — să spună că s-a îndrăgostit de Philip. Cei doi au început să-și scrie. Elisabeta avea 21 de ani când logodna lor a fost anunțată oficial pe 9 iulie 1947. Relația lor nu a fost, însă, lipsită de probleme. Philip nu avea o situație financiară, era născut în străinătate (deși era supus britanic și slujise în Marina Regală în timpul războiului) și avea surori care se căsătoriseră cu nobili germani apropiați de naziști. Unii îi reproșau că e un prinț fără casă, alții aminteau de originea lui străină. Din câte se pare, și mama Elisabetei a avut rezerve serioase cu privire la căsătorie și îl numea pe Philip „Hunul”. Philip a făcut, însă, dovada că e „un gentleman englez”. Mai mult, înainte de căsătorie, a renunțat la titlurile sale grecești și daneze și s-a convertit oficial de la ortodoxie la anglicanism. A luat numele Mountbatten al familiei britanice a mamei sale. Chiar înainte de nuntă, a fost numit Duce de Edinburgh și i s-a acordat stilul Alteța Regală. Elizabeth și Philip s-au căsătorit la 20 noiembrie 1947 la Westminster Abbey, iar legătura lor avea să fie binecuvântată cu nu mai puțin de 4 copii- Charles, Prinț de Wales (1948) Anne, Prințesă Regală (1950) Andrew, Duce de York (1960) Edward, Conte de Wessex (1964).

Pe tronul Marii Britanii

La începutul anului 1952, Elizabeth și Philip au plecat într-un turneu în Australia și Noua Zeelandă prin Kenya. La 6 februarie 1952, pe când erau pe continentul african, au primit vestea morții regelui. Elisabeta a fost proclamată regină și perechea regală s-a întors în grabă în Regatul Unit. Deceniile petrecute pe tron n-au fost întotdeauna ușoare. Au existat intervenții militare, războaie. Imperiul Britanic s-a micșorat constant din cauza luptei anticoloniale a popoarelor subjugate. Regina a fost, de asemenea, obligată să facă față divorțului lui Charles și morții Prințesei Diana, ba chiar și decesului propriului soț. A reușit,însă, să treacă peste toate și să se mențină la cote ridicate de popularitate în sondajele de opinie făcute în Marea Britanie. Recordurile pe care regina le deține vorbesc de la sine.

O regină a recordurilor

Statisticile vorbesc de la sine. Elisabeta a depășit-o pe Regina Victoria în ceea ce privește durata domniei, împlinind anul acesta, pe 6 februarie, 69 de ani de când se află pe tron. Mai mult, la 94 de ani, ea este și cel mai longeviv monarh britanic din toate timpurile. Elisabeta a II-a deține, de altfel, și alte recorduri- cel mai în vârstă monarh în viață, monarhul în viață cu cea mai lungă domnie și cel mai în vârstă șef de stat al timpurilor noastre, Monede cu chipul Reginei Elisabeta au bătut, de-a lungul timpului, nu mai puțin de 35 de țări, printre care Canada, Bahamas, Belize, Bermuda, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Dominica, Statele din Caraibe de Est, Jamaica, Turks Caicos, Insulele Falkland, Sf. Elena, Tristan da Cunha, Africa de Sud , Rodezia, Africa de Est, Nigeria, Mauritius, Seychelles, Hong Kong, Malaya British Borneo, Australia, Noua Zeelandă, Tokelau, Fiji, Kiribati, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Cipru, Gibraltar, Guernsey, Jersey, Insula Man și Marea Britanie. Interesant este și faptul că, în 2012, a fost recunoscută drept ea mai bogată regină din lume, după ce Sunday Times a estimat că averea ei personală atinge 310 milioane de lire sterline.