Liceul în care am poposit nu poartă întâmplător numele celui care l-a înfiinţat. Matematicianul Grigore Moisil a fost un vizionar. Datorită lui se pune piatra de temelie, în 1971, pentru şase licee de Informatică în România, pe lângă cel din Iaşi mai fiind şi acelea din Bucureşti, Braşov, Cluj, Timişoara şi Târgu Jiu. Cu scopul de a forma viitoarele elite întrun domeniu despre care academicianul, stins în 1973, era convins că va străluci în lumea întreagă. Inclusiv pe meleagurile noastre.
Dacă ar fi trăit azi, Grigore Moisil ar fi fost, cu siguranţă, mândru de puştanii de 16 sau 17 ani care îi confirmă teoria.
Vă invit aşadar să daţi la o parte toate prejudecăţile legate de noul val al tinerimii române. Nu sunt doar nişte copii cu ochii-n telefoane şi jocuri pe calculator. E mult mai vastă lumea lor, mă asigură însăşi directoarea de azi a instituţiei, Cristina Timofte.
La 17 ani conduce o firmă de IT
Încep cu Ştefan Petrea, de 17 ani, care e în clasa a XI-a. Ei bine, la vârsta asta gestionează o firmă de IT. Nu pe numele lui, că încă e minor, ci pe cel al mamei sale. Ce faci tu în fapt? Concepe aplicaţii web. Depinde de comanda făcută de client. Dă-mi un exemplu, îl îndemn.
Remarc la tânărul din faţa mea, ca şi la ceilalţi colegi ai lui, cu care am stat ulterior de vorbă, că este atât de hotărât în ce spune. Apasă pe cuvinte şi, în acelaşi timp, are o linişte interioară, a firescului cu care deja este învăţat.
Primul său exemplu este o platformă online pentru un festival din Italia. A mai conceput şi un program de căutare a pensiunilor şi hotelurilor, cu tot cu posibilitatea de a-ţi rezerva locul de cazare. Altceva urmează. Un shop online. La interogarea ta, ţi se răspunde cu domeniul care te interesează. A mai pus în practică şi o aplicaţie pentru plata online a facturilor.
De când eşti implicat în acest proiect? Spune că de o jumătate de an. Nu mai e nevoie să-l întreb de ce, pentru că înţeleg din tot ce-mi expune, anume voinţa unui stil de viaţă. Are deja zece clienţi în portofoliu. Şi doi angajaţi. Unul e student în anul doi la Informatică, în Iaşi, altul e din alt oraş, dar cu preocupări în aceeaşi arie. „Dacă depui multă muncă ai succes”, iată principiul lui. Când va face 18 ani se vor schimba lucrurile, îşi promite interlocutorul meu. Cum anume? Vrea să creeze de la zero propria firmă. De unde bani? „Pe fonduri europene”, vine dezlegarea enigmei.
De ce propria firmă? Ca să-şi demonstreze lui însuşi că poate să stea pe picioarele sale. Şi-a găsit clienţii pe reţelele de socializare. A căpătat experienţă. E convins că nu va avea probleme nici în viitor, sub acest aspect.
Informatica îi place încă din clasa a V-a. Iar lucrul în firmă l-a deprins cu ceea ce înseamnă să îţi dai cuvantul şi să respecţi termenele de predare a unei lucrări. Îşi împarte judicios timpul între şcoală şi munca de acasă. Include şi unele nopţi nedormite.
„E important să faci ce-ţi place”. Banii obţinuti îi dă mamei. Îi place ideea de a contribui la bunăstarea familiei sale. Vrea să rămână în România. E răspunsul tranşant la cea din urmă întrebare.
Cu maşina virtuală prin Iaşi
Radu Mihalache şi Sebastian Luca. Elevi în clasa a XI-a. Au creat un joc. Mi l-au şi arătat, pe calculator. Te urci în maşină şi te plimbi prin Iaşi. Descoperi clădiri şi tot felul de alte locuri, fiecare cu istoria lui. Este, aşa cum mi se precizează, un joc cu scop cultural. Totul a pornit în vacanţa de vară din 2018.
Cei doi şi-au petrecut timpul liber scanând zona centrală a oraşului lor. Cam 20% din urbe, apreciază. Apoi au introdus datele în sistemul creat de ei.
Imaginea pe calculator e tridimensională. Am impresia că mă plimb pe bulevarde, pe străduţe, în vehiculul pe care mi l-au pus la dispoziţie.
Vor să aibă şi ei propriul covor sub picioare, după majorat. Să-şi creeze o firmă în IT, şi diverse programe. Să-l dezvolte, în plus, şi pe cel deja construit.
Creatorii de aplicaţii
Fac cunoştinţă cu Dan Croitoriu. Descrie trei aplicaţii inovate de el şi de alţi colegi de-ai săi. Au contribuit şi elevi din clasele a IX-a şi a X-a. Dan e într-a XI-a. Primul proiect se referă la un control amănunţit al vieţii tale, legat de menţinerea echilibrului între cât mănânci şi câtă mişcare faci.
„By Healthy”, asa se numeşte programul pe care îl poţi instala în telefon. Dacă încalci regulile, pe care tu singur ţi le-ai impus, între mâncare şi mişcare, atunci sună alarma.
Altă aplicaţie este dedicată celor care vor să se lase de fumat. Intitulată „Less Smoke”. Mai întâi, răspunzi la nişte întrebări legate de scopul tău. Dacă vrei să răreşti ţigările ori să abandonezi “sportul” ăsta. Tu îţi stabileşti un anumit număr de ţigarete pe zi. Pe telefon fiind încarcat, programul lansează alerta, în cazul în care îţi incalci propria normă.
Ajungem şi la a treia realizare. Biblioteca virtuală. Aici găseşti conţinutul manualelor pe care le ai de parcurs într-un anume an şcolar. Citeşti lecţiile pe telefon.
„Aşa va fi ghiozdanul mai uşor”, conchide Dan. De unde se vede că el şi colegii lui au luat-o înaintea Ministerului Educaţiei. Oficialii de la Bucureşti vorbesc de mulţi ani despre manualele online.
Dan Croitoriu vrea să devină dezvoltator de aplicaţii. Asta este expresia lui. În ce loc din lumea asta? În Iaşi.
Enigma etichetelor alimentare, dezlegată
Alexandru Şerban şi Andrei Preda, din clasa a XI-a, au realizat aplicaţia „Green Scaner”. Ideea aceasta poate interesa pe foarte mulţi oameni. Se referă, aşa cum e şi denumirea proiectului, la scanare. A ce? A codului de bare. Cu referire la produsele alimentare. Ce înseamnă asta, mai exact? Eşti la magazin, vrei să cumperi un anume bun, însă doreşti informaţii suplimentare. Conţinutul nutriţional şi posibile reacţii alergice, în funcţie de anumite ingrediente.
Sistemul are ca suport o amplă bază de informații, pe temele date. Platforma e gata, numai că de acum încolo trebuie parcurse nişte etape procedurale, legale, până când va fi şi operaţională.
Drona care pune diagnostic clădirilor
Rareş Josanu este în clasa a XI-a şi îmi prezintă rodul muncii unui colectiv mai larg. Drona menită să fotografieze în detaliu fisurile din zidurile clădirilor.
E clar că nu mai contează la ce etaj, când ai de-a face cu un obiect de anchetă, zburător. Introduse într-un program special creat, datele pot să ofere o imagine de ansamlu asupra stării de degradare a imobilului.
Start-up din clasa a noua
Fac cunoştinţă cu David Burcovschi, fost elev al acestei şcoli, actualmente student în primul an, la Iaşi, al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea Informatică Economică. Şi-a descoperit afinitatea faţă de lumea tehicii în clasa a cincea.
A pus pe picioare, încă din clasa a noua, un start-up, concepând programe. Primul e destinat unui client care dorea să realizeze un site, să îşi publice cărţile. Fusese o şansă pentru el. Un amic l-a recomandat, iar clientul nu avea timp să caute pe cineva anume în piaţa de profil.
Tânărul întreprinzător reuşeşte destul de repede să adune în jurul său nouă colegi şi prieteni, uniţi de aceeaşi pasiune. După ce a împlinit 18 ani şi-a deschis propria firmă. „Obstacole nu sunt doar în România. Dacă te faci înţeles, vei fi susţinut. În România lucrurile nu sunt atât de negre”.
Momentan dezvoltă un program pentru automatizarea clopoţelului care anunţă pauza între orele de curs. Recentele norme ale Ministerului Educaţiei au eliminat serviciul pe şcoală. Elevii erau cei care îndeplineau, până de curând, şi rolul de a suna „de ieşire” şi „de intrare”. Speră ca, în scurt timp, să aplice ideea în şcolile din Iaşi.
„Urmaşii lui Moisil”
Profesor de Matematică. Vice-preşedinte al Societăţii de Matematică din România. Alexandru-Gabriel Mîrşanu. Îl percep, mai presus de orice, ca pe un om care îşi tratează meseria cu sufletul. Rugându-l să-mi expună, conform propriei viziuni, definiţia profesorului. Începe cu cea mai complicată întrebare pusă de elevi, la care dascălul e obligat să dea un răspuns tranşant, dar nu oricum, ci prin modul în care predă lecţia. „La ce ne foloseşte?!”, vor să ştie noile generaţii. „A fi profesor este o mare responsabilitate. Să ştii că tu i-ai format, nu numai în Matematică. Elevii vor să ştie la ce folosesc aceste discipline, iar tu trebuie să le dai exemple din viaţa reală. Întrebările lor nu sunt simple deloc. Ei sunt atât de spontani!”. Revin la matematicianul Grigore Moisil şi la urmaşii care îi fac cinste, aici, în Iaşi, unde Liceul de Informatică a deschis, din 2001, tradiţia unui concurs devenit între timp de importanţă naţională. „Urmaşii lui Moisil”, astfel e intitulat. Cu scopul de a scoate în evidenţă nu numai valorile locale, ci şi pe cele ale ţării. În acest liceu, mi se spune, există unica platformă din ţară dedicată orei de dirigenţie. Firesc intitulată „Ora de dirigenţie”. Profesorii îşi împărtăşesc experienţa didactică, noile metode aplicate şi ce au realizat împreună cu elevii. Un adevărat jurnal al pasiunii şi creativităţii. „Concursurile nu sunt privite ca o competiţie cu alţii, ci o modalitate de a mă depăşi pe mine însumi”. Adina Romanescu, dixit. Aşa se explică ce au realizat elevii…
Jocul pe calculator creat în 48 de ore
Mihai Apolschi povesteşte despre un joc pe care l-a creat în 48 de ore, muncind zi şi noapte. A fost un concurs desfăşurat anul trecut, între 22 şi 26 noiembrie, organizat de Liga Studenţilor din Universitatea Politehnică din Timişoara. Primise câteva teme, obligatorii, un urs panda, încălzirea globală şi un tort. Treaba lui era să creeze ceva amuzant, folosind aceste ingrediente. „Cakepocalipse” se numeşte jocul, premiat pentru originalitate.
Mihai vrea să îşi facă, la rândul său, propria firmă. Cu jocuri create de el. Aici, in Iasi. Observ multe planuri legate de România.
Alături de Mihai este şi un alt Mihai. Constantin, de data asta. Cei doi sunt pe cale să creeze un serviciu de mesagerie online. Mai rapid. Şi gratuit. Ba chiar eliberat de reclame. Exclusiv în slujba comunităţii. „E un proiect social, nu vrem profit”, sună obiectivul lor. „Mereu am militat pentru aplicaţii cu cost cât mai mic”, iată un principiu clar.
Au propriile lor calcule, dar nu intră în amănunte, deocamdată. „Noi ţintim spre ceva ce nu avem”. Sper ca în curând să aflăm cu toţii de succesul lor, şi chiar să beneficiem de o asemenea idee.
Şi-au clasat propriul liceu pe locul 20 în lume
Urmează o întâmplare din 2016, când 11 elevi află de concursul mondial „University Code Sprint”, destinat luminatelor creiere in ale programării, organizat de site-ul www.hackerrank. com, şi ca atare se înscriu. Participau 80 de instituţii educative de pe toate continentele.
O parte dintre elevii ieşeni, cei din acea competiţie, au absolvit între timp şcoala aceasta. Eu i-am cunoscut pe colegii lor mai mici, cum erau ei la ora aceea, acum în clasele finale. Matei Chiriţă, Adia Romanescu, Rareş Iordan şi Cătălin Puricoi. Atunci, în 2016, cei 11 temerari îşi organizează, cum ştiu ei mai bine, echipa. Fiind în priză trei zile, în luna aprilie. În acest timp au primit, pe site-ul respectiv, o serie întreagă de probleme. Aveau libertatea de a găsi cele mai neaşteptate modalităţi de rezolvare. Principiul de bază era să ajungă la rezultatul corect.
„Am reuşit să găsim soluţii mai bune ca ale unor studenţi”. În final, echipa lor s-a clasat pe locul 20. Din 80 de universităţi şi licee din întreaga lume. Nu-i de colea!
„Manualul e o viziune depăşită”
Trebuie să fie totuşi un izvor al aerului proaspăt, de care dau dovadă toţi aceşti tineri. Am înteles resorturile. Se află chiar în ideile exprimate de profesori. Descopăr, în primul rând. o cu totul altă abordare legată de felul în care materia este predată.
Fiţi atenţi la ce îmi spune Adina Romanescu, profesor de socio-umane, director adjunct al liceului. Femeia aceasta îmi dă senzaţia că, prin felul ei de a fi, fără ocolişuri, este dedicată, mai presus de orice, ideii de reformă. Având în prim-plan avantajul elevilor.
Vorbeşte despre inovaţii în modalitatea de predare a lecţiilor. Şi, în special, prin metode practice. Pentru ca “elevii să înţeleagă mersul lumii”.
Din 2002, în acest liceu au fost dezvoltate mai mult de 30 de proiecte cu fonduri europene. Scopul fiind acela de a concepe un „context de învăţare, nonformală”. Una dintre pildele, în acest sens, este legată de proiectul dronei, de care vorbisem anterior.
Sigur, arată cadrul didactic, ai o programă de respectat. Dar “nimeni nu-ţi impune cum să predai. Poţi să creezi noi modalităţi de predare”.
Doamna Romanescu mă uimeşte în continuare. „Profesorul trece dincolo de manual. El trebuie să fie un creator de conţinut, să fie în pas cu realităţile”.
Revenind la proiectele europene, partenera de discuţie mă anunţă că “o şcoală poate să acceseze câte proiecte doreşte”. Subliniază că totul depinde de implicarea profesorilor. „Creem oportunităţi de învăţare, nu noi discipline”.
I-am strâns mana acestui cadru didactic în momentul în care a spus o propoziţie cât toată reforma din Educaţie, aceea care este încă o himeră, de zeci de ani incoace. „Manualul e o viziune depăşită”.
Sunt 63 de profesori în acest liceu, la 1.076 de elevi. Luând în calcul şi clasele de gimnaziu.
„M-am obişnuit să fiu în mijlocul unor copii excepţionali”
În laboratorul de robotică mi-am încheiat expediţia în tărâmul ideilor. Am văzut în plină activitate echipa de elevi. Printre ei, Matei Chiriţă şi Andrei Udilă, din clasa a XI-a. În 2017 au participat la „First Tech Challenge” din SUA, o competiţie dedicată bobocilor. Ieşenii au realizat un model pe care îl văd la treabă. Trece peste obstacole, cu picioarele lui lungi, şi apucă obiecte, folosindu-se de braţele atent monitorizate. Nu doar şabloanele ori piuliţele zbârnâie, ci şi starea de spirit. Pasionaţii de robotică, 26 la număr, au responsabilităţi clare. Daniela Gîrleanu, de pildă, din clasa a IX-a, ţine sub observaţie, pe Internet, noutăţile în materie de componente ale structurilor inteligente. Alte colege de-ale ei identifică potenţiali sponsori. Deja s-au strâns 7.000 de lei pentru un nou exemplar din metal care va fi prezentat la un concurs tematic de la Bacău. Mai e nevoie de încă 20.000 de lei. Cu doi ani în urmă au beneficiat de sprijinul Fundaţiei Comunitare din Iaşi, dar şi al unor firme. Mai nou, au primit un kit de roboţi de la Fundaţia “Naţie prin educaţie”. Elevii au strâns fonduri participând şi la un concurs local de înot, „Swimathon”. Profesoara Mirela Ţibu, de Informatică, îmi oferă cel mai inspirat mod de a pune punct acestui reportaj. „M-am obişnuit să fiu în mijlocul unor copii excepţionali”.
