Elevii de clasa a 12-a nu au revenit cu toții în bănci, după redeschiderea școlilor, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
Elevii de clasa a 12-a nu s-au înghesuit să revină la școală, a anunțat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Chiar dacă examenele se apropie, iar ăsta a fost un argument pentru care școlile s-au deschis și în localitățile aflate în scenariul galben. Inclusiv în București.
Orele cu prezență fizică în școli se organizează, în afară de cazul școlarilor mici, pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a, respectiv a XIII-a.
„Semnalele pe care le avem sunt pozitive cu privire la atitudinea cadrelor didactice. Odată cu reluarea procesului de învățământ cu prezență fizică. Sigur, avem și acea situație, a elevilor de clasa a XII-a. Am discutat cu multe cadre didactice. Sunt puțin dezamăgite de prezența mult mai slabă decât cea înregistrată în învățământul primar și în grădinițe”, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu la Digi 24.
Elevii de clasa a 12-a nu au dat buzna la școală, spune Sorin Cîmpeanu
„Sunt deja în perioada de pregătire pentru examenul de bacalaureat, cei de clasa a XII-a și-au format deja, au o altă atitudine față de societate, față de tehnologie, probabil că și-au format deja reflexul de învățare online mai repede decât cei mici, pentru că la cei mici predarea online este mult mai dificil de imaginat, și se pregătesc pentru examenul de bacalaureat. Presupun”, a mai afirmat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru sursa citată.
Se ia în calcul schimbarea structurii examenelor
Oficialul ia în calcul și schimbarea structurii examenelor. „E vorba de examene care să deschidă rute de evoluție educațională mai diverse decât sunt acum, diversificate. Asta implică și o schimbare a evoluției de examen. Nu mă refer doar la examenul de bacalaureat, mă refer și la examenele de evaluare națională, de exemplu.
Dar toate aceste schimbări trebuie făcute în urma unor consultări largi, cu elevi, părinți, angajatori și mai cu seamă cu forțe politice care să agreeze această schimbare. Pentru ca această schimbare, odată acceptată la nivel general, să nu fie modificată. Odată cu schimbările politice foarte frecvente din România și nu numai”, a mai spus Cîmpeanu.