Potrivit avocatei  Vanessa Leandro Reyes, TAM a constatat "vicii serioase" în analiza cadrului din primă instanță. Avocatul a menționat că există dovezi care nu au fost "corect cântărite".  Prin urmare, TAM a obligat Comisia să reexamineze cazul. Aceasta înseamnă că acel organism de primă instanță va face o nouă rezoluție în care poate menține primul criteriu sau îl poate modifica, notează semanariouniversidad.com.

Avocata româncelor a declarat: „Acum, a existat o audiere în ceea ce privește un proces echitabil. Astfel, în urma deciziei luate de Tribunalul Administrativ de Imigrări, se va relua analizarea cererii de azil. Aşadar, ei vor decide dacă vor accepta sau nu cererea de acordare a azilului politic făcută de Udrea şi Bica".

Potrivit site-ului citat, biroul de presă a indicat că Direcția Migrație cu privire la acest proces nu a putut furniza detalii din motive de confidențialitate.  

Cu toate acestea, Costa Rica nu poate să extrădeze pe cele două femei până când nu se stabilește dacă li se acordă refugiu sau nu. Prin urmare, atât Elena Udrea cât şi Alina Bica rămân în arest până la stabilirea situației lor.  Avocatul Vanessa Leandro a considerat că această măsură de precauție este "arbitrară". 

Leandro a declarat că, deși Udrea ar putea aplica un alt statut de imigrare, cum ar fi reședința permanentă pentru că a dat naștere unei fiice în Costa Rica, nu este ceea ce ea intenționează. 

"Ea nu caută o metodă, care este relativ ușor de obținut. Ceea ce cauta este dreptul de azil, pentru că acestea sunt persecutate din cauza  crizei constituționale din România"  a declarat avocatul .  Biroul "La defensoria de los habitantes"  participă la acest proces pentru a monitoriza legalitatea acestuia, a declarat avocatul celor două românce.