Redefinit, clubul craiovean a lansat, la Leipzig, unul dintre cele mai mari proiecte culturale ale României în afară, expoziţia „Romanian Cultural Resolution”.

„Cei care au luat acasă bucăţele din Zidul Berlinului sunt rugaţi respectuos să le returneze pentru reconstruirea acestuia”, este unul dintre mesajele artistului Dan Perjovschi în lucrarea sa „Revolution On/Off”, expusă zilele acestea, prin grija reînfiinţatului Club Electroputere Craiova, în complexul Spinnerei din Leipzig.

Recomandat de „New York Times” ca al zecelea loc de vizitat pentru anul 2010, complexul „Spinnerei“ este o fostă fabrică de bumbac, transformată, începând cu anul 2000, într-un spaţiu destinat galeriilor, fundaţiilor de artă contemporană şi atelierelor de creaţie.

Expoziţia „Romanian Cultural Resolution”, probabil unul dintre cele mai ample proiecte culturale româneşti derulate în ultimii ani în străinătate, propusă de institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin şi Centrul pentru Cultură Contemporană „Club Electroputere” Craiova, este găzduită de „Halle 12“, o încăpere cu o suprafaţă de 900 metri pătraţi, spaţiul cel mai popular din Spinnerei, rezervat organizării show-urilor internaţionale.

„În Occident, majoritatea spaţiilor industriale s-au convertit în spaţii culturale. Am avut un proiect la Essen, unde fostele mine de suprafaţă au fost transformate în spaţii culturale, expoziţii pe pereţi negri. Şi în România există interes pentru asta, dar spaţiile nu s-au putut converti, pentru că noi avem în primul rând interes să facem apartamente de lux sau blocuri zgârie-nori, chestii din care să scoatem profit imediat”, explică Dan Perjovschi. „Sigurul astfel de spaţiu convertit în România este Fabrica de Pensule din Cluj”, adaugă el.

„Cool” din Epoca de Aur

Alături de artişti ca Pavel Brăila, Ştefan Tiron sau Ion Grigorescu, în expoziţia de la Leipzig şi-a găsit loc şi o lucrare de Vasile-Pop Negreşteanu, un pictor născut în Oaş care avea să se confirme pe la jumătatea anilor ’80 ca unul dintre cei mai talentaţi portretişti oficiali ai lui Nicolae Ceauşescu.

Între timp, Negreşteanu a trecut de la o iconografie centrată pe efigia conducătorului de atunci, la o iconografie religioasă, pe care şi-o reafirmă şi ca membru al Asociaţiei Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare din Bucureşti. Mulţi presupun că a fost un gest „cool” invitarea lui în expoziţie, imaginându-şi că decizia de a-i comanda lui Negreşteanu un tablou pentru Leipzig este în sine un act artistic, care repetă o realitate cu care pictorul ar fi obişnuit. Găsindu-l pe Negreşteanu încrezător în munca sa, partea „cool” e pusă în discuţie. Că este controversat, nu are nici el vreo îndoială.

„Dar cine ar putea să-l judece de fapt?”, „Ce ştim noi despre viaţa acestui om?” - spun cei care îşi schimbă imediat gândurile, spunând că pictorul lui Ceauşescu nu e de plâns de fapt, pentru ca el i-a obligat şi pe alţii să promoveze arta totalitară, în stilul uniform al tuturor dictaturilor… sau poate e un salvator, poate că, asumându-şi el sarcina asta, i-a scutit pe ceilalţi să dea culoare chipului conducătorului iubit.

Vasile Pop Negreşteanu crede în arta lui şi îşi explică, cu rabdare, lucrarea: „Am expus o fresca pentru România, un fel de sondaj a ceea ce s-a întâmplat în cei 20 de ani de după Revoluţia Română. Totul rămâne consemnat în timp, pentru cei care vin după noi. Arta mea este expusă acum într-un fost spaţiu industrial, dar, până la urmă, arta este tot o industrie. A fost şi va fi întotdeauna o industrie, în măsura în care un obiect este, în cele din urmă, vândut, are un traseu destul de bine definit de la artist la criticul de artă şi până la beneficiarul actului artistic. Să ne gândim numai la ce-au făcut artişti ca Rubens sau Passarelli. Doi creatori care au făcut pur şi simplu industrie”, spune Vasile Pop Negreşteanu. „Am căutat o formulă care să dea o imagine de ansamblu asupra artei contemporane româneşti. O rezoluţie culturală, o sinteză a ceea ce a fost înainte de ’89 şi cum a fost prelucrat acest trecut după aceea.“, ALEXANDRINA PANAITE, director adjunct al Institutului Cultural Român din Berlin

„Îmi asum portretele lui Ceauşescu. Regret doar că n-am avut talent să le fac mai bine.“, VASILE POP NEGREŞTEANU, pictor oficial înainte de ’89

UN FOST CLUB MUNCITORESC

„Promovăm arta contemporană”

Conceptul proiectului de la Leipzig a fost propus de Club Electroputere Craiova. Câţiva tineri au reînviat fostul club al sindicatului Electroputere, înfiinţat odată cu fondarea uzinei, în 1949.

„M-am simţit provocat de aceşti oameni, care au reinventat Clubul Electroputere Craiova. Toate cluburile astea muncitoreşti, cum erau ele, privite ca proaste, ca diletante, erau locul unde se crea cumva. Exista un interes de creaţie, un interes de socializare. Ele s-au închis. Şi acum vin nişte tipi foarte tineri, care îl reinventează. Îl iau de la compania care deţine Electroputere şi îi dau nota asta creativă, filosofică, e foarte interesant”, spune Dan Perjovschi.

Club Electroputere Craiova este acum un centru pentru cultură contemporană, înfiinţat de Alexandru Niculescu (în prezent bursier Theodor Aman la Academia de Arte din Leipzig, artist rezident în Spinnerei, fost bursier Vasile Pârvan la Accademia di Romania şi coorganizator la Spazi Aperti 2007 şi 2008) şi Adrian Bojenoiu (doctorand în filosofie la Universitatea „Charles de Gaulle Lille” şi Universitatea de Vest Timişoara, curator independent şi colaborator „Galeria 26”).

„Clubul nu are nicio legătură cu fabrica, ci aparţine sindicatului, care este un organism independent de uzina Electroputere. Noi am făcut un contract cu ei, am închiriat Clubul, spaţiul. Am făcut o asociaţie, pe care am înregistrat-o, deci marca nu era înregistrată”, spune Adrian Bojenoiu.

Noul club îşi propune să producă şi să promoveze arta contemporană în România. „Am susţinut un proiect în România, o expoziţie cu artişti din Leipzig, găzduită în urmă cu câteva luni de Una Galeria”, spune Bojenoiu.

„Expoziţia de la Leipzig a fost un succes de proporţii, în două zile au fost peste 17.000 de vizitatori, a fost o surpriză şi pentru cei de la Spinnerei. Un producător de film documentar de la New York a făcut câteva filmări aici. Următorul proiect va fi aducerea celor patru secţiuni la Craiova, începând cu Fetish Factory, pe 18 iunie. Urmează editarea cărţii la Hatje Cantz, cea mai mare editură germană şi una dintre cele mai mari din lume. Ar fi prima carte românească ce apare la această prestigioasă editură”, adaugă el.