Viața Mariei Ciobanu, ciocârlia muzicii populare românești nu a fost lipsită de probleme și necazuri. Ea a fost căsătorită de mai ,ulte ori până a reușit să își găsească liniștea sufletească alături de partenerul ei.
Maria Ciobanu s-a născut pe trei septembrie 1937, în comuna Roșiile din județul Vâlcea. Talentul l-a moștenit de la părinții ei care erau mari iubitori ai cântecului popular românesc. Tatăl ei a fost instrumentist, iar mama, Nicolița Ciobanu, solistă. Dacă în carieră toate s-au legat, în viața personală, artista a trecut peste multe greutăți.
Prima dată când a spus da în fața ofițerului de stare civilă era foarte tânără. Primul partener de viață a fost tractorist. Din iubirea lor s-a născut Leontina Văduva, iar cei doi s-au despărțit rapid, motivul fiind comportamentul de netolerat al bărbatului. După acest mariaj nefericit care a durat aproximativ un an, cântăreața recăsătorit la scurtă vreme.
Mariajul cu Ion Dolănescu
În anul 1960 Maria Ciobanu l-a cunoscut pe Ion Dolănescu, iar artistul a început să-i facă o curte, deși aceasta era căsătorită. „Îmi amintesc că prin 1968 spre 1969 Dolănescu îmi făcea curte. Dar eu eram măritată, o aveam pe Camelia, care avea doi anișori… Nu-l băgam în seamă, dar îmi plăcea cum cânta. Ne-a însurat lumea de-atunci. Se spunea că mi-am lăsat bărbatul și m-am măritat cu Ion Dolănescu”.
Ulterior, după ce au cântat de mai multe ori împreună, cei doi s-au îndrăgostit. Așadar, cântăreața a decis să divorțeze și să se căsătorească cu acesta. Cei doi au format un cuplu până în anul 1974. Atunci, au decis că este mai bine ca fiecare să meargă pe drumul său.
„Avea Ionuț 2 ani și două luni. Băiatul a rămas la el. Am suferit mult!”, După divorț, Dolănescu i-a interzis Mariei să îl mai vadă fiul lor. Din cauza orgoliului fostului soț, artista a putut să își îmbrățișeze copilul abia când acesta a împlinit 25 de ani.
„Să dea Dumnezeu la toate femeile bărbat că al meu!”
Maria Ciobanu a fost nevoită să-și refacă din nou viața. Astfel, în 1981 s-a căsătorit cu Mircea Câmpeanu. Nimeni altul decât fostul soț al regretatei cântărețe, Ileana Sărăroiu. Familia artistei s-a opus nunții, care a avut loc după fix un an de la moartea artistei. Mai mult decât atât, au existat voci care au spus că Maria Ciobanu ar fi avut o relație cu Câmpeanu încă din perioada când Ileana era în viață. Acest lucru a fost negat categoric de Maria Ciobanu.
„Când eram la Tel Aviv, Ileana îmi spunea: «Să dea Dumnezeu la toate femeile bărbat că al meu!» și avea dreptate, fiindcă este un sufletist… Dacă Dumnezeu mi-l scotea în cale de la început, n-aș fi avut atâtea necazuri… Ileana a murit în 1979, iar noi suntem împreună din 1981. Eu am iubit-o atât de mult pe Ileana, încât cu greu i-am acceptat lui Mircea cererea în căsătorie”, a declarat Maria Ciobanu, potrivit Rețeteșivedete.
Ion Dolănescu, încuiat în casă din cauza geloziei
Ion Dolănescu a avut o viață frumoasă. Totuși, ea a fost presărată cu multe cumpene, mai ales în dragoste. Regretatul cântăreț de muzică populară a iubit cu patimă trei femei: Iustina Băluțeanu, Maria Ciobanu și Margarita Valenciano.
Una dintre partenerele sale l-a încuiat în casă, a mărturisit Dragoș Dolănescu. Este vorba despre Iustina Băluțeanu, prima soție a cântărețului de muzică populară. Deși era cu 19 ani mai mare decât bărbatul ei, nimic nu putea să îi țină în frâu gelozia pe care o trăia atunci când Ion Dolănescu o amenința cu despărțirea.
„Tata mi-a vorbit adesea despre Iustina. A fost femeia pe care a luat-o de nevastă pentru a avea Buletin de București, el fiind din comuna Perșinari. Relația lor a fost una cu năbădăi, căci Iustina era tare geloasă. Când o amenința cu despărțirea, ea îl încuia în casă”, a povestit Dragoș pentru Playtech.