Un interviu fundamental cu Coralie Delaume pentru Le Figaro.

Curtea Constituțională germană a emis pe 5 mai o hotărâre care a pus-o în conflict cu Uniunea Europeană. Acest conflict era inevitabil?

Nu voi reveni în detaliu asupra hotărârii, deoarece aceasta a făcut obiectul a numeroase articole. Ce se poate în schimb spune este că decizia din 5 mai a Curții de la Karlsruhe are o dublă consecință potențială: juridică și economică.

Pe plan juridic, mai întâi, în măsura în care Curtea Constituțională a Germaniei se opune Curții de Justiție a Uniunii Europene, care apreciase ca legală, în 2018, „relaxarea cantitativă” („quantitative easing”) a Băncii Centrale Europene, hotărârea pune sub semnul întrebării primatul legislației comunitare asupra legislațiilor naționale. Principiul întâietății este vechi, el a fost stabilit de către Curtea de Justiție a UE într-o decizie faimoasă din 1964, Costa vs. Enel.

Fără îndoială, la vremea respectivă, statele membre nu realizau importanța acestei jurisprudențe, deoarece nici unul nu a protestat. Însă importanța este uriașă.

CJUE scria că „spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, tratatul CCE a instituit o ordine juridică proprie integrată sistemului juridic al statelor membre”. Ea arăta apoi că angajamentul european al statelor atrage pentru ele „o limitare definitivă a drepturilor lor suverane față de care nu va prevala nici un act unilateral ulterior”.

Pe scurt, CJUE scotea dreptul comunitar din categoria „drept internațional” și inventa o ordine juridică nouă, integrată ordinelor juridice naționale. Ea plasează în vârful ierarhiei o serie de norme și afirmă că nici o legislație internă – chiar și ulterioară – nu le poate contrazice.

Astfel, Curtea Europeană făcea din legislația comunitară un fel de legislație „cvasi-constituțională”. Juriștii vorbesc despre „constituționalizarea tratatelor europene”.

Este important să se cunoască geneza primatului comunitar și să se știe că CJUE a stabilit acest principiu.

La drept vorbind, când am fost puși să votăm proiectul Tratatului Constituțional European (TCE) în 2005, „cvasi-constituția” exista deja.

Dar principiul primordialității nu are vreo valoare decât dacă jurisdicțiile naționale consimt. Adică, dacă acceptă, atunci când judecă ceva, să îl aplice cu strictețe.

Deoarece am vorbit despre TCE, astăzi suntem nevoiți să vorbim despre o clonă a lui, Tratatul de la Lisabona, și modul în care a fost acceptat de către Germania. Acceptarea acestuia aduce lumină asupra deciziei din 5 mai.

Chiar dacă astăzi există o rigidizare evidentă, Curtea de la Karlsruhe afirmase deja că nu consideră primatul dreptului comunitar ca absolut.

În 2009, judecătorii de la Karlsruhe au studiat Tratatul de la Lisabona pentru a verifica compatibilitatea sa cu legea fundamentală germană. Au emis atunci o decizie magistrală, decizia „Lisabona”, un fel de lungă reflecție filosofică despre ce este un popor, un stat și suveranitatea.

Ei au reamintit că, deși are unele caracteristici, totuși UE nu este un stat federal, ci o organizație internațională. Judecătorii germani au insistat că nu există un popor european, ca sursă de legitimitate și avertizează că federalizarea nu se poate face „lent”, dar și că un „salt federal” nu poate fi făcut decât în urma unei decizii explicite a poporului german de a se autodizolva într-un popor mai mare.

În ceea ce privește primatul legislației comunitare, pe care o anexă a Tratatului de laLisabona îl consacră, Curtea de la Karlstuhe avertizează că „Republica Federală a Germaniei nu recunoaște un primat absolut al aplicării legislației Uniunii” și că acest primat se oprește acolo unde începe „identitatea constituțională” a statelor.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE