Efect devastator al prăbușirii leului. Milioane de români, loviți crunt
- Andrei Pospai
- 15 mai 2025, 08:30

Devalorizarea leului în fața euro începe să producă efecte îngrijorătoare în domeniul sănătății și ar putea duce la scumpirea unor medicamente esențiale, iar specialiștii avertizează că situația ar putea deveni critică.
Producătorii din industria farmaceutică atrag atenția asupra unui fenomen periculos: retragerea de pe piață a medicamentelor generice ieftine, esențiale pentru milioane de pacienți.
„Este doar începutul. Dacă euro continuă să crească, vom vedea dispariția unor medicamente vitale”, a declarat Dragoș Damian, directorul Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România.
Impactul asupra unor medicamente esențiale
Majoritatea materiilor prime și materialelor necesare producției de medicamente provin din import, iar un euro mai scump înseamnă costuri mai mari pentru producători.
Medicamentele generice, care sunt reglementate de Ministerul Sănătății și au prețuri fixe, sunt cele mai vulnerabile în fața acestei crize.
„Toate preparatele pentru afecțiuni cardiovasculare, reumatologice, pulmonare și ale sistemului nervos central sunt afectate de această devalorizare”, a explicat Damian.

Medicamente. Sursa foto: arhiva EVZ
Un pericol iminent sau o alarmă falsă
Deși situația nu este încă critică, specialiștii avertizează că o creștere de peste 10% a cursului euro-leu ar putea duce la dispariția unor medicamente esențiale.
„Deocamdată nu e caz de panică - este vorba doar de 2%, dar dacă depășim 10%, medicamentele ieftine vor începe să dispară”, a precizat Damian.
Această declarație vine pe fondul unei instabilități economice care afectează toate sectoarele, inclusiv sănătatea.
Ce urmează pentru pacienți
Dacă tendința de depreciere a leului continuă, pacienții ar putea fi nevoiți să plătească mai mult pentru tratamentele lor sau să se confrunte cu lipsa unor medicamente esențiale.
Producătorii avertizează că, în lipsa unor măsuri urgente, România ar putea ajunge în situația altor țări care au trecut prin crize similare.
„Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu. Dacă nu se iau măsuri, vom vedea efecte devastatoare asupra pacienților”, a concluzionat Damian.