Eduardt Cozminschi, liberalul din Botoșani care a cerut și a obținut șefia ANPC
- Feri Predescu
- 18 decembrie 2019, 02:10
Prin decizie semnată de premierul Ludovic Orban, noul președinte al ANPC este Eduradt Cozminschi, din conducerea organizației PNL Botoșan. Numirea liberalui botoșănean în fruntea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a apărut, marți seara, în Monitorul Oficial.
Decizia din Monitorul Oficial, din 17 decembrie 2019, are un singur articol: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eduardt Cozminschi se numește în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor". Noul președinte al ANPC, Eduradt Cozminschi, este, potrivit presei locale, secretar general al organizației municipale a PNL Botoșani, de profesie fiind mediator autorizat.
La sfârșitul lunii noiembrie, după ce PNL a preluat guvernarea, presa din Botoșani relata că liberalii "sunt disperați" să ocupe cât mai repede posturile de directori în administrația locală, dar și de secretari de stat sau subsecretari în cadrul ministerelor. Peste 50 de CV-uri au fost depuse de către liberalii care se considerau îndreptățiți să primească funcții de conducere.
Botosaninecenzurat.ro scria atunci că “printre cei care au depus CV-uri se numără fostul deputat Verginel Gireadă, care a optat pentru postul de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, dar și Eduardt Cozminschi care iși doreste neapărat un post in cadrul Agentiei Naționale pentru Protecția Consumatorilor”.
Sursa Foto: Facebook