Noua obsesie sunt fondurile europene, iar Băsescu joacă scena profetului care urlă în pustiu. În interviul de la TVR, preşedintele a repetat de 4-5 ori şi a insistat în final, deloc întâmplător, pe soluţia miraculoasă pe care românii o au la îndemână.

Şi a făcut-o cu vocea aia tunătoare, din vremurile bune, când îl credeam de fiecare dată: "România are o şansă uriaşă, nu avem datorii mari, cum au alte ţări europene (PIIGS – n.r.), şi ne aşteaptă 32 de miliarde de euro să-i cheltuim până în 2013, bani de la Uniunea Europeană". A repetat apoi esenţa ideii, cu acel timbru inconfundabil, scos de la recuzită în momentele-cheie de manipulare în masă: ne aşteaptă un viitor luminos, va fi bine.
Două lucruri a urmărit preşedintele să inducă în acea seară: el, personal, a descoperit soluţia fondurilor europene şi, doi, chestiunea absorbţiei zecilor de miliarde e o formalitate. Traian Băsescu a intuit corect tema fondurilor europene, însă e deranjant modul în care pune problema.

Pe lângă producerea tardivă a fericitei revelaţii, preşe dintele alege să-şi clătească gura cu câteva tirade moralizatoare care nu mai au farmec şi care nu mai duc de nas aproape pe nimeni. Ce să mai crezi după celebrele garanţii din ianuarie 2009, cum că în România nu va fi criză?

E un rol răsuflat şi devine tot mai ridicol să ne îmbătăm cu apă rece. Concret, România n-are nici 0,0001% şanse să absoarbă 32 de miliarde până în 2013, şi aceasta nu pentru că sunt eu răuvoitor, ci pentru simplul motiv că nicio ţară din UE n-are rată de absorbţie de 100%. E de-a dreptul imposibil, oricât s-ar umfla vena preşedintelui încercând să ne convingă că se poate.

Maşinăria diabolică numită birocraţia de la Bruxelles face ca rata de absorbţie să nu depăşească 60%. Iar de acest procent sunt capabili oameni ocupaţi din ţări serioase ca Germania, Danemarca, Olanda sau Suedia. Sunt recordurile Uniunii, iar prin estul Europei doar Ţările Baltice stau mai bine, cu o rată de 30%. Pe Ungaria, cu 45% absorbţie, o încadrez deja în Europa Centrală.

În ograda noastră e jale. Cum poţi numi "o şansă uriaşă" redresarea României în următorii trei ani pe baza fondurilor europene când în ciclul anterior, 2007-2010, am absorbit doar 8% din Programele Operaţionale Sectoriale (POS)? Ce minune se poate produce peste noapte pentru a sări la absorbţie de măcar 30%-40%, nu de 100%, cum ne urează preşedintele?

Suntem codaşii Europei, iar în trei ani, din care un an şi jumătate a avut pâinea şi cuţitul în mâinile sale, Traian Băsescu n-a fost preocupat nicio clipă de această contraperformanţă. N-am găsit-o în niciun discurs al său. La sud, bulgarii au păţit ruşinea de-a avea blocate fondurile europene timp de un an, iar după ce-au fost iertaţi au sărit la absorbţie de 20%. S-au ambiţionat.

La noi, ministrul Radu Berceanu dă din mână a lehamite când preşedintele îndrăzneşte să-l critice voalat pentru minuscula cifră de absorbţie de 1,8% la Ministerul Transporturilor. A mormăit justificările cu relaxarea individului decuplat complet de misiunea sa publică. Am mai spus-o: nu există indicator mai fidel al miserupismului unei guvernări decât absorbţia fondurilor europene. Pentru că în acest proces contează performanţa pură, adică munca plus inteligenţa.

Închei cu un calcul, pentru că cifrele nu mint: în aprilie 2010, România a accelerat absorbţia cu 0,8%, prima lună de creştere după foarte mult timp. Dacă se menţine acest ritm pozitiv, România ar avea în aprilie 2011 o rată de decontare de 17,6%, iar în aprilie 2013 de 36,8%. Ar fi maximum ce putem obţine. E o estimare realistă, bazată pe ceea ce suntem în acest moment ca naţie: guvern, administraţie locală şi IMM-uri.

Nu vom creşte într-o noapte cât alţii într-un an. Băsescu vinde o iluzie şi rectificările sunt obligatorii, dacă e să ne respectăm între noi. Altfel, n-ai cum să uiţi că am împrumutat 10 miliarde de euro de la FMI şi că în tot acest timp am avut la dispoziţie 8,6 miliarde fonduri nerambursabile. Dar n-am fost în stare să atragem decât 750 de milioane de euro. E distanţa colosală între discursul politicienilor şi realitatea dezamăgitoare.