Florian Bichir: „În duelul cu Dragobetele, Sfântul Valentin are un oarecare avans, deoarece şi-a însuşit deja tehnicile moderne de lucru“.
Inimioare roşii, fundiţe roz, bomboane ambalate în ţiplă purpurie, amoraşi suspendaţi printre norişori pufoşi şi albaştri, declaraţii siropoase şi alte dulcegării dintre cele care fac bine sufletului dornic de întâmplări „micuţe şi drăguţe“ - iată numai câteva dintre elementele lui Valentine’s Day.
În fiecare februarie, ziua Sfântului Valentin este celebrată cu mult fast, iar „sărbătoarea“ a intrat atât de mult în subconştientul populaţiei, încât dacă întrebi la întâmplare ce sărbătoare mai mare este în cea de-a doua lună a anului, ţi se răspunde fără a clipi: Sfântul Valentin! Această zi a devenit astfel o bornă de marcaj foarte clară pe harta întortocheată a obişnuinţelor de consum.
În realitate asistăm la o afacere sub patronajul unui pseudosărbători. Absolut toţi negustorii încearcă să profite. În fond, iubirea comercială durează doar o zi. O zi în care majoritatea comercianţilor încearcă din răsputeri să dea „tunuri“. Vânzătorii ambulanţi au împânzit deja străzile cu tarabe încărcate de inimioare din pluş, baloane colorate, felicitări în formă de inimioară, lumânărele colorate sau figurine din ceramică. La urma urmei, e şi normal: atâta timp cât există cerere, kitsch-urile vor continua să se vândă.
„Sărbătoarea“ are un capriciu: o invazie de inimi roşii. Aproape toate produsele pe care comercianţii le oferă de aşa-zisa zi a îndrăgostiţilor au cel puţin o inimioară roşie.
Spun „sărbătoarea“ pentru că Sfântul Valentin îşi are originea, de fapt, într-o tradiţie a Romei antice, respectiv serbările „Lupercalia“, care se organizau pe 15 februarie, în onoarea zeilor Juno şi Pan. Pentru că era şi o sărbătoare a fertilităţii, obiceiul cerea tinerelor necăsătorite să scrie bileţele de amor, iar mesajele erau puse într-o urnă din care flăcăii de însurat extrăgeau, la întâmplare, câte unul. Conform obiceiului, participanţii erau obligaţi să o curteze apoi pe semnatara mesajului ales şi, de aici, desigur, porneau tot felul de istorioare.
În zilele noastre, Biserica Catolică recunoaşte cel puţin trei sfinţi diferiţi care se numesc Valentin sau Valentinus şi care, cu toţii, au fost martirizaţi. Potrivit unei legende, Valentin este cel care a trimis prima felicitare „valentină“. În timp ce se afla în închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului închisorii. Înainte de a muri, se spune că a scris o scrisoare pe care a semnat-o „de la al tău Valentin“, expresie care se foloseşte şi astăzi. De aici a apărut „tradiţia“ de a trimite în ziua de 14 februarie scrisorele parfumate, desenate cu flori, inimioare şi amoraşi, cu cererea „be my Valentine“ (fii Valentinul meu).
Odată ajuns pe meleaguri mioritice, occidentalul Sfânt Valentin a dat de protectorul local al tinerilor îndrăgostiţi, Dragobetele, fiul Dochiei, un fel de „omolog local“ al lui Cupidon, care se sărbătoreşte tot în luna februarie, în ziua de 24. Deşi au poveşti şi simbolistici asemănătoare, în duelul cu Dragobetele, Sfântul Valentin are un oarecare avans, deoarece şi-a însuşit deja tehnicile moderne de lucru, prin urmare are o echipă de relaţii publice imbatabilă. În ziua de azi, şi sfinţii au nevoie de PR!
Citiți și: Valentine's Day, un kitsch comercial VOTEAZĂ VALENTIN SAU DRAGOBETE
Recomandările noastre
