Vladimir Ilici Lenin publica în ziarul "Pravda", în luna aprilie 1917, un articol prin care propunea principalele abordări politice ale Rusiei răvăşite de război şi frământate de revoluţii.
Pe "Tezele din aprilie" s-a fundamentat, ideologic, acţiunea politică a bolşevicilor care au preluat puterea în cea mai mare ţară din lume. În 1971, relativ tânărul lider comunist român Nicolae Ceauşescu lansa şi el tezele nefastei "revoluţii culturale", inspirate din experienţa nord-coreeană. Azi se fac mai greu revoluţii, dar tentaţia de a enunţa teze călăuzitoare e încă vie.
Preşedintele-jucător Traian Băsescu pare mai activ ca niciodată. Remarcam, zilele trecute, măiestria cu care reuşea să dea mai departe cartoful fierbine al legii pensiilor. Cerând scăderea vârstei de pensionare la femei, de la 65 la 63 de ani, el a găsit un pretext pentru a nu promulga o lege votată de duhuri (diferenţa dintre numărul parlamentarilor prezenţi şi numărul de voturi înregistrate), eschivându-se, însă, s-o amendeze public pe una dintre preferatele sale, Roberta Anastase. Oricât de măiastră i-ar fi fost lovitura (un personaj orgolios ca Traian Băsescu n-ar fi putut face mai mult, a fost "concesia" lui maximă), şeful statului s-a văzut pus în defensivă cu acel prilej.
Consultările de ieri s-au vrut un contraatac al preşedintelui. El a folosit stragia enunţată deja în discursul de retrimitere a legii pensiilor în parlament, atunci când a criticat partidele din opoziţie că, părăsind lucrările parlamentului, au lăsat pensionarii "neapăraţi". Probabil, Traian Băsescu a mizat pe neparticiparea la consultări a celor din opoziţie (nicio surpriză, ei au mai refuzat şi în alte rânduri să se aşeze alături de partidul-impostură UNPR). Cum PNL şi PSD-PC n-au venit la Cotroceni, şeful statului a servit o replică repetată, probabil, dinainte: "Obiectivul meu iniţial era să armonizăm punctele de vedere ale puterii cu cele ale opoziţiei. Acest lucru nu este posibil, vedem, aşa că voi substitui eu opoziţia în discuţiile cu dumneavoastră".
În primul rând: însăşi ideea că opoziţia poate fi "substituită" chiar şi aşa, în glumă, e greşită şi gravă. În al doilea rând: nu e prea limpede despre ce "armonizare" este vorba. Marii susţi nă tori ai egalizării vârstei de pensionare au fost, până alaltăieri, tocmai cei din partidele lui Băsescu. Problema absorbţiei fondurilor europene ţine de putere, iar opoziţia acuză problemele în domeniu, la fel cum face, de-o vreme, şi preşe dintele.
Opoziţia a identificat o verigă slabă, Roberta Anastase, şi are tot interesul să profite de acest lucru. Şefa Camerei Deputaţilor e un trofeu accesibil; mult mai accesibil decât şeful statului. În plus, cum se spune, a comis-o ! Abordarea principială (un preşedinte de Cameră care foloseşte frauda parlamentară nu are căderea morală de a prezida şedinţe) nu poate da greş. Cu cât PNL şi PSD marşează mai mult pe acest subiect şi cu cât Roberta Anastase rămâne ca o floare, vestea capătă notorietate şi ghiuleaua agăţată de piciorul pedelist se îngreunează.
Abordarea "principială" rămâne cea mai nimerită în cazul partidelor de opoziţie, câtă vreme n-au suficiente voturi pentru a reuşi ceva în parlament. Totuşi, rămâne legitimă întrebarea: au făcut bine că nu s-au dus la consultări? Fac bine dacă nu participă la dezbaterile prezidate de Anastase?Principalul dezavantaj: le lasă adversarilor prim-planul. Le oferă prilejul să spună că opoziţia doar declarativ urmăreşte interesele oamenilor, că refuză dialogul, fiind mânată de interese meschine, politicianiste. Ş.a.m.d. Principalul avantaj - principialitatea. Atunci când puterea are o majoritate confortabilă, o strategie în care crede şi a ajuns într-un blocaj de comunicare cu opoziţia (după ce a încercat din răsputeri să convingă toată lumea cu argumente pertinente), poate recurge la ultima soluţie: votul şi apoi asumarea politică a implementării. Dar nu e cazul. Atunci însă când majoritatea a fost constituită prin metoda UNPR (a dezertărilor bine controlate), dialogul de bună-credinţă cu opoziţia e mai mult decât necesar.
Altfel, rămânem captivi unor teze dictate de la Cotroceni pe care unii le resping din start, iar alţii le acceptă fără crâcnire, ba chiar cu entuziasm, deşi asta poate însemna să zică azi da la ceea ce ieri au zis ba. În rest, totul e bine.