Va găsi ministrul Ion Ariton soluţia winwin în negocierile din aceste zile cu Alexei Miller, preşedintele Gazprom?
În relaţia cu ţările membre UE, ministerul rus al Afacerilor Externe are un eficient înaintemergător la negocieri, iar acesta este Gazprom. "Strategia Gazpromului este şi strategia Rusiei. Sau lucrurile stau cumva invers?", se întreabă, aproape retoric, Michael Sturmer, fost consilier al cancelarului Helmuth Kohl, în "Putin şi Noua Rusie", cartea care l-a consacrat drept unul dintre cei mai reputaţi analişti specializaţi în spaţiul CSI. Şi tot Sturmer este cel care îşi răspunde, după ce trece în revistă evoluţia corporaţiei de stat după căderea URSS: "Gazprom este Rusia şi Rusia este Gazprom". Deocamdată, colosul rus energetic face şi desface jocurile invizibile de putere în spaţiul european, de unde încasează 60% din venituri. Pe de o parte boicotează Carta Europeană a Energiei şi blochează astfel investiţiile în sectorul energetic rus şi, pe de altă parte, prin acorduri directe cu coloşi energetici precum E.ON, BASF sau Royal Dutch Shell, reuşeşte să-şi asigure înaltă tehnologie pentru foraj, exploatare şi transport, dar şi accesul la consumatorii finali, aflaţi la capătul lanţului de livrare. Conflictul de politici este clar: UE este dependentă de gazul natural rusesc, iar Rusia este dependentă de consumul constant al vesticilor; europenii negociază, însă, pe bază de reguli, încearcă să oblige Gazprom la standarde de bună conduită şi parteneriat, iar ruşii sar peste UE şi peste statele componente luate individual, negociind pe bază de contracte încheiate cu consorţii şi firme private din Vest. UE mai are un handicap major: tratatul UE nu acceptă discriminarea unui investitor pe baza naţionalităţii acestuia. Şi dacă ar găsi soluţii alternative pentru gazul rusesc, nu-i poate interzice Gazprom să investească în Occident. Poate insista, în schimb, pe dimensiunea concurenţei şi pe transparenţă, având grijă cât întinde coarda. Uniunea trebuie să fie atentă ca monopolurile - ruseşti, vestice sau, chiar, mixte - să nu se formeze sub ochii săi şi să prevină situaţia ca o singură companie să controleze (nu am spus să aibă în proprietate) producţia, marketingul şi vânzarea/distribuţia de gaz, produse petroliere sau energie. Politica energetică a Uniunii Europene trebuie să schimbe ecuaţia energetică actuală dacă, pe termen lung, doreşte o relaţie echitabilă cu Gazprom, ca jucător economic, şi cu Rusia, ca jucător politic. Toate aceste lucruri sunt ştiute de ministrul Ion Ariton, şeful delegaţiei române la reuniunea Comisiei interguvernamentale româno-ruse găzduite de Moscova în aceste zile. De întâlnirea cu "ursul" Alexei Miller, preşedintele Gazprom, depind proiecte extrem de importante. Şi Rusia, şi România, doresc, din motive diferite, renegocierea Convenţiei din 1996 dintre România şi Federaţia Rusă. Ea stabileşte cantităţile de gaze ruseşti livrate în România şi, foarte important, tranzitul în ţări terţe. România doreşte introducerea dreptului de a revinde în alte state gazele livrate de Rusia pentru consumatorii români fără acordul Gazprom, necesar în prezent. Faţă de cele 2,6 miliarde metri cubi de gaze importate în 2010, renegocierea ne-ar permite mărirea progresivă a importurilor, până la 10 miliarde metri cubi până în 2020. De această renegociere depind interesele strategice pe termen lung ale ambelor ţări. Conform Convenţiei în vigoare, trebuia înfiinţată o companie mixtă Romgaz-Gazprom. Au fost discuţii, dar ele s-au împotmolit. România trebuia să acorde societăţii mixte posibilitatea de a utiliza depozitele subterane pentru stocrea gazelor naturale destinate consumatorilor interni şi pentru asigurarea tranzitului gazelor ruseşti în terţe ţări. În cazul în care construiam noi capacităţi de transport gaze, partea rusă dorea să livreze anual României până la 14 miliarde metri cubi anual, minune care nu s-a produs. Aşadar, tranzitul şi depozitarea de gaze pe teritoriul românesc par a face cu ochiul acum ambelor părţi aflate la masa tratativelor. Analizele preliminare şi negocierile pentru dezvoltarea a zece depozite de gaze în Romania s-au terminat înainte de această întâlnire, unde este aşteptată semnarea unui acord. Cu siguranţă, nici South Steam, nici Nabucco nu vor lipsi de pe agenda întâlnirii, fiecare dintre ele putând fi, pentru oricare dintre părţi, un as în mânecă. Dacă Ion Ariton va trece fie şi două din aceste patru probe de foc cu negociatorii Gazprom, putem spune că Traian Băsescu a avut dreptate, e ministrul care "tace şi face".
Recomandările noastre
