Vorbe goale, vorbe grele, injurii, insulte, calomnii, procese de intenţie, jumătăţi de măsură, toate au invadat scena publică pe post de adevăruri şi contraadevăruri.
Nu se mai ajunge niciodată la fondul problemelor în politica lui "ba pe-a mătii!". În acest gen de politichie, nimeni nu poate fi vinovat niciodată de nimic, fiindcă totdeauna vor exista şi alţii, la fel de vinovaţi pentru acelaşi lucru sau pentru altceva. Toţi au dreptate când, de fapt, dreptatea nu poate fi în toate taberele aflate în dispută, iar adevărul, unul singur, este undeva pe la mijloc.
Vorbim de dosarele Adrian Năstase, Ristea Priboi sau Constantin Nicolescu et comp? Nu se poate, fiindcă există şi flota lui Băsescu, şi dosarele lui Falcă, Ridzi, Păsat şi alţii. Invers, vorbim de dosarele Băsescu, Falcă, Ridzi Păsat şi alţii? Nu-i posibil, fiindcă există şi dosarele Adrian Năstase, Ristea Priboi, Constantin Nicolescu et comp. Ce contează că pe vremea lui Năstase nu a existat vreo cercetare a unuia din rechinii aflaţi la putere, iar acum justiţia cercetează oameni şi de la Putere, şi din Opoziţie? Nu face nici doi bani prestaţia procurorilor dacă Videanu, Udrea sau Berceanu nu sunt la DNA. Avem asfaltatori de profesie, ai tuturor regimurilor? Nu, sunt, după voia celui ce scrie sau comentează doar ai lui Mitrea sau doar ai lui Băsescu. Chit că Mitrea sau Băsescu nu mai răspund de mult de asfaltări. A fugit Hayssam? Important e al cui era, al PSD sau PDL, nu ne prea interesează cum a fost posibil şi de ce. E cercetat Sorin Ovidiu Vântu? Păi e musai să fie al tuturor, inclusiv al lui Băsescu. Ce a făcut e undeva la "şi altele". E învinuit Adrian Severin, pe care nu-l poţi atribui altui partid decât celui social democrat? Are şi PDL lobyşti/traficanţi de influenţă. S-au epuizat argumentele în apărarea unora sau a altora dintre cei numiţi absolut aleatoriu mai sus? Atunci asistăm la înscenări politice, erau incomozi băieţii, cineva arată pisica altcuiva.
Discutăm despre diverse stenograme sau rapoarte de tip Armagedon? Nu-i important ce se spune în ele, important e cum s-au scurs în presă, dacă nu cumva sunt înregistrări ilegale, cine sunt autorii sau cui folosesc dezvăluirile. Dezbatem o anchetă cu acuzaţii grave? Ce contează acuzaţiile dacă autorul anchetei a avut vărsat de vânt şi i-au rămas urme pe faţă, l-a făcut mama puţin mai frumos decât talpa iadului sau a fluierat în biserică acum 10 ori 20 de ani? Sau dacă autorul se rezumă în articol la a vorbi despre merele pe care le are Ana, nu şi despre faptul că Ana mai are o sacoşă cu caise, o trusă de farduri în geantă şi în lesă un căţeluş? În discursul public, circumstanţele atenuante sau agravante, contextul, sunt mai mult decât necesare însă dacă se discută şi fondul unei probleme. Nu pot ţine, însă, loc de fond. Protagoniştii montează în drumul spre scheletul din dulap - vorba lui Nicolae Steinhardt - tibii, cranii, schelete întregi, orice poate să abată atenţia de la "scheletul" zilei.
Asta face Opoziţia, asta face mai nou şi Puterea, care s-a molipsit de la Opoziţie, asta fac şi susţinătorii lor în presa scrisă, la radiouri, la televiziuni, pe forumuri sau platforme online. Şi, încet, încet, acelaşi tip defect de raţionament a coborât în mulţime. Îl auzi la piaţă, în autobuz, în tren, oriunde oamenii au puţin timp să schimbe păreri sau să despice firul în patru precum în poiana lui Iocan. Rezultă o hărmălaie generală, din care fiecare pricepe exact ce îi convine sau nu mai pricepe nimic. Nu-i condamn pe politicieni că aleg acest mod de a (nu) face politică. Ei pot spune orice le trece prin cap cât timp au imunitate pentru declaraţiile politice. Îi condamn pe cei care nu-i pun la colţ pe oamenii politici. Pe cei care le fac sau le imită jocurile, blocând orice discuţie serioasă, pe orice temă, în spaţiul real sau virtual.
Jurnalişti, analişti, membri marcanţi ai societăţii civile, bloggeri sau comentatori anonimi, cu toţii se lasă angrenaţi în operaţiunile prin care adevărul ajunge să umble cu capul spart, iar spărgătorul să aibă dreptate.
Sunt aberante modurile în care se escamotează sau se deformează adevărul, în care se fuge de fondul oricărei probleme. Schimonosirea realităţii a devenit un modus vivendi. Albirea negrului şi înnegrirea albului e politică de partid. Ori între cele două extreme există multe alte culori. Dacă vrem ca ţara asta să nu se ducă de râpă, ar fi timpul să renunţăm la ochelarii de cal şi să le vedem. Cu toţii.
Recomandările noastre
